Page 1 - Activitatea_1901_07_28
P. 1

Nr.  28.
            Anul  I.                                                Orăştie,  18  Iulie  n.  1901.                                                            Administraţia:

        Manuscripte  nu  se  înapoiază  —  Epistole ACImlĂlEĂ                                                                                             Preţul de abonament:
                 Redacţia:
                                                                                                                                                       Strada  Beriului  Nr.  2.
        Strada  Beriului  Nr.  2.

        Toate  manuscriptele  ce  pri­
                                                                                                                                                       pe  an  8  cor.,  pe  1/a  de  an
        vesc  conţinutul  foii  sunt  a
                                                                                                                                                       4  cor.,  pe  trei  luni  2  cor.
            se  adresa  redacţiei.
                                                                                                                                                            Pe  an20  franci.
             nefrancaje  nu se  primesc.                                                                                                               P entru  Rom ânia  şi  străinătate
                                                 foaie  politică,  economică,  socială  şi  literară.                                                  Inserţiunile  se  acordează  conform
        Un  n u m ă r   costă  16  bani.                                                                                                                     tarifului  obicinuit.


           EDITOR,  PROPRIETAR  ŞI  ŞEF-REDACTOR:                                                                                                   REDACTOR  RESPONSABIL :
                                                                        A p a r e   în   f i e c a r e   Joi.
             D r .  A u r e l   M u n t e a n                                                                                                    L a u r i  a n  B e r c i a n


                                                   faţă  cu  primejdiile  ce  i-se  opun şi  se  numai  calea  asta  poate  duce  la  isbândă I nici  decum  pentru  un  popor  cumpătat  ca  al
               Constatări.                         meargă  drept  spre  ţîntă,  întorc  ţîntei  şi  înainte  de  toate  sâ  nu  timbrăm  de   nostru. Luptă  ne  trebue  însă,  luptă  dreaptă,
                                                   spatele  şi,  toate  drumurile duc la Roma,  „trădător“  pe  imul  sau  altul  numai  şi
                                                                                                                                        dar’  cât  mai  intensivă,  căci  pe  de  o  parte
                                                   bazaţi  pe  rotunzimea  pământului pleacă  numai  pe  basa,  că  n ’am  fost  în  stare
                                                                                                                                        numai  prin  luptă  putem  realisa  aspiraţiunile
                                                   la  drum,  pe  o cale cei  drept mai  sigură  sâ-1  înduplecăm,  că  numai  noi  putem
              «Indestulirca  e  lipsă  de  fantezie»                                                                                    noastre  naţionale,  ear’  pe  de  altă  parte  prin
                                                   prin  lipsa  de  piedeci,  mai  nesigură însâ  ferici  poporul,  şi  că  numai  calea  apu­ neactivitate  ni-se moleşesc  şi degenerează  pu­
        a  zis  odată  cineva.  Să  te  miri  deci
                                                   prin  lungimea  ei,  pleacă  la  drum  plin  cată  de  noi  duce  la  ţîntă.         terile,  ceea-ce  Ia  rândul  său  neapărat  trebue
        dacă  omul,  această  fiinţă  plină  de  fan­
                                                   de  nădejdi,  ca  în  urmă  sâ  ajungă  la                                           să  ne  demoraliseze,  precum  în  parte  s’a  şi
        tezii,  e  vecinie  neîndestulit?  Să  te  miri                                                                                 întâmplat.
                                                   ţîntâ  istoviţi,  sleiţi  de  puteri  şi  fără nă­
        deci  dacă  noi  românii  popor  par excel-                                                                                          Date  fiind  cele  premergătoare,  de  sine
                                                   dejdi...
        lence  plin  de  fantezii,  suntem  vecinie                                              PASIVITATE sau ACTIVITATE?             se impune întrebarea; cum avem să ne întocmim
                                                        Aşa  stăm  şi  noi  românii  în  pri­                                           lupta  laţă  de  adversarii  noştri ?  Ce  tactică
        neîndestuliţi ?                                                                                          de
                                                   vinţa  politicei  noastre  naţionale.  Toţi                                          avem  să  observăm  faţă  de ei ?
             Vecinie  neîndestuliţi  cu  starea-ne                                                      Dr  Eugen  de  Lem^nyi.
                                                   tindem  spre    binele   poporului  din                                                   Pentru-ca  să  putem  răspunde  corect  la
        actuală  dorim  mereu  alte  stări,  uitând
                                                   sînul  căruia  am  eşit,  toţi  avem  aceeaşi                                        această  întrebare, trebue  să ne dăm  mai întâiu
        că  nu  poţi  schimba  o  stare  cam  pre­                                                                                      seamă  de  următoarele  împrejurări:
                                                   ţîntă:  fericirea  poporului!  Dar’  oameni                   v.
        cum  îţi  schimbi  un  guler,  sau  precum                                                                                           1.  Cine  sunt  adversarii  noştri ?
                                                   suntem  şi  avem  greşelile  oamenilor.
        îşi  schimbă  mulţi  de  pe  o  zi  pe  alta                                              Cred,  că  în  cele  de  până  acum  am    2.  Cât  sunt  de  tari  şi pe  ce se baseazâ
                                                   Unii  cred,  că  singura  cale  ce  duce
        părerile,  uitând  că  suntem  legaţi  de                                            expus  înţelesul,  esenţa,'  simburele  articolilor  puterea  lor?
                                                   spre  bine  e  calea  apucată  de  ei,  alţii
        glie.  »Stări  noue«,  »ere  noue«  nu  ne                                           din  întrebare,  dcaltcum  scrişi  de  un  om,  —   3.  Cine  sunt  aliaţii  lor?
                                                   că  tocmai  părăsirea  acelei  căi  duce  la  recunosc,  —  de  inimă  şi  de  perfectă  bună   4.  Care  este  posiţiunea  noastră  şi  cât
        putem  crea,  nu  ne  rămâne  deci  decât
                                                   izbândă  sigură,  ear’  alţii  apucă  o  a  credinţă,  pentru  a  putea  risca  afirmarea,  că  de  tari  suntem ?
        să  îmbunătăţim  starea-ne  actuală...  şi
                                                   treia  cale,  călăuziţi  de  aceeaşi  credinţă   sfaturile  ce  ni  se  dau  sunt  resultatul  unei   5.  Cine  sunt  aliaţii  noştri fireşti, cât de
        aici  şi  tind  toţi  cei  cari  ştiu  judeca                                        prea  pripite  cugetări.
                                                   fermă  în  ce  priveşte  calea  lor...                                               tari  sunt  ei  şi  la ce ajutoriu putem  noi  conta
        serios.                                                                                   Articolii  dlui  A.  nu  sunt  nici  mai  mult  din  partea  lor  sub  toate  împrejurările?
                                                        Avem  „pasivişti",  „activişti**,  „mo-
             Că  asta  nu  se  întâmplă pe  aceeaşi                                          nici  mai  puţin  decât  provocare  sau  îndem­  Să  luăm  întrebările  pe  rînd.  Cine  sunt
                                                   deraţi**,  „ultraişti**,  şi  mai  ştie  Dumne­
        cale  e  foarte  firesc  şi  chiar  în  deose­                                       nare  la  inaugurarea  unei politice aventurioase. duşmanii  noştri ?
                                                   zeu  câte  soiuri  de  „işti*'  cari  toţi  vor
        birea  asta  a  căilor  zace  posibilitatea                                               Nu  mă număr între aceia, cari s’ar  putea   îmi  veţi  răspunde:  Ungurii I  Ear’  eu vă
                                                   sâ  fericească  poporul  român!           simţi  îndreptăţiţi  a mărgini libertatea  cugetării  voi  replica:  nu!  Ungurii  nu  pot  fi  duşmani,
        reuşitei,  ajungerii  ţîntei!  Dacă  toţi  am                                        sau  a  laptei;  ba  chiar  din  contră,  sunt  de  deoare-ce  nu  au  motiv  a  ne  urî;  ear’  lipsind
        apuca  aceeaşi  cale,  am  zări  ţînta  nu­     Şi  ce  fac  aceşti  „işti** ? In loc  se-’şi
                                                                                             principiul  lui  Friedrich-cel-mare,  conform  causa,  nu  poate  fi  vorba  nici  de  efect.
        mai  dintr’un  singur  punct  de  vedere  şi  întindă  mână de ajutor se  hulesc şi se  de-   căruia  fie-cine  se  poate  ferici  după  „fasonul*1
                                                                                                                                             Ura  dela  popor  la  popor,  ca  ori  şi
        poate  nici  n’am  ajunge-o  în  veci,  cum  faimâ şi se  numesc  reciproc  „trădători**...  seu;  dar’  cu  toate  acestea  nu  pot  admite,   care  altă  ură,  trebue  să-’şi  aibe motivele  sale
        când  în  îmbulzeală  toţi  vreau  să  iasă     Ar  trebui  sâ  înţelegem  odată,  că  ca  să  se  facă  încercări  aventurioase  cu desti­  basate,  —  şi  în  caşul  de  faţă  —  bazate  pe
        pe  aceeaşi  uşe,  nu  poate  eşi  nici  unul,  nu  există  „tradare**  în  politică,  că  ro­  nele  unui  întreg  popor.  Suntem  o  naţiune   psichologia  popoarelor.  Simpla  împrejurare,
                                                                                             tinără,  vinguroasă,  tenace,  nedt-spărţibilă  de
        cel  puţin  nici  unul  în  tihnă  şi  teafăr... mânul,  fie  el  de  ori-ce  nuanţă  politică,                                 că  noi  cei  de  dincoace  de  Carpaţi  locuim  în
                                                                                             glia  pe  care ne-am născut. Având convingerea,   ţinuturi  cari  poartă  numele  colectiv  de  U n ­
             înaintând  însă  pe  căi  deosebite,  nu  poate  fi  timbrat  de  „trădător**  pur   că  pământul  pe  care  locuim  astăzi,  al  nostru
        ni-se  dă  prilej  să  vedem  ţînta  din  mai  şi  simplu  pe  faptul,  că  e  de  o  altă   este  şi  al  nostru  va  rămânea:  este  deci  sub   garia»,  nu  este  de  ajuns  pentru-ca  să  escite
                                                                                                                                        ura  Ungurilor  în  contra  noastră.  De  ură  ba-
        multe  puncte,  şi  ajungerea  ei  ni-se  în­  convingere,  decât  alţii...  căci  el  e  nu­ demnitatea  noastră  să  ne  dimitem  la  expe­  sată  numai  atunci  poate  fi  vorba,  când  inte­
        făţişează  cu  mult  mai  uşoară.  Unul  cel   mai  semnul,  că  basele  pe  cari  sunt  rimente  aventurioase, al căror resultat  în caşul   resele  naţionale,  culturale  şi  economice  ale
        puţin  dintre  sutele  de  luptători  o  va  aşezate  principiile  creşterii noastre,  sunt   cel  mai  bun  problematic  este;  ci  conştii  de   Ungurilor  ar  fi  colidat  vre-odată  sau  ar  co-
        ajunge,  isbânda  însă  va  fi  de  folos  tu­ base  şubrede,  nehotărîte ...        puterea  şi  calităţile  noastre superioare,  trebue   lida  de  present  cu  ale  noastre.  Dar’  o  coli-
                                                                                             să  luptăm  cu vizirul deschis pentru  posiţiunea
        turor.                                          înainte  de  toate  trebuie  dară  să   pe  care  voim  să  o  ocupăm  în  această  ţeară.  siune  de  interese  între  Unguri  şi  noi  nu  a
             Numai  cât  aici  earăşi  dai  de  cu­ tindem  sâ-’i  convingem  pe  adversarii                                            esistat  în  trecut,  nu  esistă  în  present  şi  nu
                                                                                                  Aventurile  politice  sunt pentru  popoare  va  exista  pe  viitoriu.
        sur!  Sunt  şi  de  aceia,  cari  orbiţi  dau  noştri  „de  acelaşi  neam**,  despre  buna
                                                                                             prăpădite,  cum  sunt  bunăoară  Bulgarii,  cu   In  cestiuni  naţionale  şi  culturale  noi
        înspăimântaţi  de  nişte  pedici  imaginare,  noastră  credinţă  în   eficacitatea  căii
                                                                                             comitetele  lor  revoluţionare,  cari  nu  au  să  nici-când  nu  li-am  stat  în  cale Ungurilor;  de
        aparente  sau  esagerate,  în  loc  să  dee ce  am  apucat-o,  să-’i  convingem  că piardă  nimica  şi  cel  mult  câştiga  pot,  dar’ noi,  mulţumită  calităţii  noastre  de  element


                                                   desăvârşită  şi  numai  în  depărtare  se  auziau  atunci  şi  cea  de  acum I  Par’că  au  trecut  o   .  —  Astăzi  poate  mă  întâlnesc  cu  Flo­
              F O IŞ O A H A                       nişte  strigăte  de  ciobani,  cari  îşi  aduceau  sută  de  ani.                    rica,  îşi  zicea  el,  şi  gândul  acesta  îl înveselea
                                                   oile  în  sat.  Ear’.  razele  lunei  se  prelungiau ca   Acum  stă  ziua  întreagă  la  exerciţiu,   şi-i  da  curaj.
                                                   nişte  panglici  lungi  de  aigint,  pe  toată  întin­ face  atâtea  marşuri  şi  cum  va  greşi  cel  mai   In  ziua  următoare,  compania  în  care
             DESERTORUL.                           derea,  cât  vedeai  cu  ochii!           mic  lucru,  să  fie  înjurat,  pălmuit şi  de  multe   se  găsea  Leonte  era  Ia  exerciţiu.  Un sergent
                                                                                             ori  închis.  Apoi  sergentul!  Ce  om  barbar  e
                                                        Şi  cum  cânta,  într’o  vreme  auzea  în                                       comanda.  Când  sergentul  striga  într’un  rând:
                      (Urmare  şi  fine.)          apropiere  sunete  de  paşi.  Se  uita  repede  în   sergentul!  Câte  nu  i-a  răbdat  el  lui,  câte lo­  Habt  Acht!  Leonte  greşi  şi  nu-si  duse puşca
                                                   partea  din  care  venea  sunetul  şi  pe  drumul   vituri  cu  puşca,  cu  sabia!  Şi  e  numai  de   la  umăr  după  cum  trebuia.
             Era  în  Noemvrie.  De câte-va săptămâni   care  duce  pe  la  marginea  grădinei  lor,  zări   câte-va  săptămâni  soldat,  şi  a  fost închis  de   Leonte  zărise  pe  tatăl  Florichii,  care
        Leonte  era  soldat,  într’un  regiment de  infan­  pe  Florica.                     trei  ori  şi  asta  numai  sergentul  a  făcut-o...  stetea  de-o  parte  şi  se  uita  la  el.  Pe  Flo­
        terie.  Fu  trimis  la  Sibiiu.                 —  Bună  seara,  Florico !                Apoi  scoase  din  buzunar  6 hârtie scrisă   rica  n’o  văzuse.  Şi  tocmai  când  striga  ser­

             Ca  soldat  îi  mergea  rău  dela  început   —  Bună  seara,  Leonte,  dar  frumos   pe  amândouă  feţele.  Era  o  scrisoare  pe   gentul:  Habt  Acht!  el  se  plecase  puţin,  spe­
        încă.  Ii  era  greu  de  tot  şi-l  nuincia  dorul de  cânţi,  zise  Florica, mai  colea m'am oprit şi-am   care  i-o  scrisese  Florica.  îi  scriea  mult  Flo­  rând  să  o  vază.  Atunci  o  văzu ;  ea  se uita la
        ai  lui.  Când  avea  vre-o  oră  liberă,  fără  voie  ascultat,  nici  nu  ştiam  că  eşti  tu.  rica,  despre  tot  ce  se  întâmplase  în  satul   el  şi-i  zîmbea.  Ear’  el,  uitându-şi  pentru  un
                                                                                             lor  dela  plecarea  lui  de  acolo,  despre  alte
        se  duce  cu  gândul  la  satul  Ini  şi  la  atâtea   —  Ea  lasă...  vreai  să  mă  lauzi,  dar                               moment  de  sine,  de  locul  unde  se  află,
                                                                                             lucruri  şi  la  urmă  îl  încunoştiinţa,  că tatăl  ei
        întâmplări  şi  petreceri  de  ale  ei!    unde  te  duci ?                                                                     greşi.
                                                                                             are  o  treabă  la  Sibiiu  şi,  că  va  pleca  peste   Dar  sergentul  îl  văzu,  el  observa  tot.
             Intr’o  zi  stătea  mâhnit în  casarmă. Gân­  —  Mă  duc  la  Ilinca,  s’o  chem  la  noi.  câte-va  zile.  Ea  a  stat  mult  pe  lângă  tatăl
        dea  la  ai  lui,  de-acasă.  Ce-o  fi  la  noi  în  sat   —  Mă  laşi  să  viu  şi  eu ?  său,  s’o  ia şi  pe  ea  şi  după  multe rugări  d’a-   Era  un  om  aspru  sergentul  şi  după  cum  îl
                                                                                                                                        cunoaştem  de  mai  înainte,  ştim  ce  suferea
        acum,  îşi  zicea  el.  Colo  departe  o casă  mică,   Şi  el  se  scula  repede,  sări  gardul  şi   bia  l’a  putut  îndupleca.  Şi-acum  îi  scriea  ve­ Leonte  dela  el.
        văpsită  cu  alb,  tocmai  lângă biserică....  Acolo  merse  lângă  ea.  Plecară  mai  departe  amân­  selă,  aşteptând  cu  nerăbdare  vremea,  când   —  La  cine  te-ai  uitat ?  Ce ?  Nin  puşca
        ra’arn  născut  eu,  acolo  am  trăit  copilăria, mă  doi.                           se  va  întâlni  cu  el.                   nu  mai  ştii  s’o  porţi ?
        jucam   ziua   întreagă   cu  Petre,  băiatul   Ce  mult  îi  plăcu  lui  în  seara  aceea I   Leonte  ceti  cu  o  nemărginită  bucurie   —  Ştiu,  dar...
        dascălului.,  apoi  câte  încă,  Florica..  Căci  tinereţe,  dragoste,  sunt  tocmai  ca  nişte  aceste  lucruri,  se  înveseli  mult.  Par’că  nu-i
                                                                                                                                             —  Nici  un  dar,  las  că  te  învăţ  eu!
             Şi’ntr’o  clipă  îi  veni  în  minte  o  seară  tovarăşi  de  drum  veseli,  te  fac  să  rîzi,  venea  să  creadă  lucrul  acela.  Se  gândea,  în-
                                                                                                                                             Şi  în  momentul  acela  răsunară  câteva
        din  toamna  anului  trecut,  când  era  în  sat, la  să  petreci.  Şirul  lung  de  sălci  de  lângă  mar­ ocmai  ca  Florica,  la  fericitele  momente  în  palme.
        ei.  El  stetea  în  grădina  lor,  o  grădină  mare,  ginea  drumului,  par’că erau  nişte prietini,  cari  cari  se  vor  întâlni,  vor  vorbi.  De când îi scri­  Leonte  cu  faţa  roşie  de  mânie,  de  ru­
        şi  aşezată  sub  o  salcie  înaltă  dela  marginea  se  uitau  la  ei  veseli  şi-i  salutau  cu  dragi....  sese  ea,  era  mai  vesel  şi  când  pleca  dimi­ şine  se  uita  la  Florica.  Ea  începuse  să plân­
        grădinei,  cânta  din  fluer  o  doină  a  Oltului.  Ce  bine  se  simţia  el  atunci  1  neaţa  la  exerciţiu,  nu  mai  era  atât  de  în­ gă,  era  cu  batista  la  ochi.
        Era  o  seară  frumoasă,  ear’  linişte  aproape  Şi  e  atâta  deosebire  între  viaţa  lui  de tristat  ca  mai  înainte.          Asta  era  prea  mulţi  când  nu-1  vedea
   1   2   3   4