Page 1 - Activitatea_1904_03_11
P. 1

Anul  IV.                                                   O răştie,  24  Martie  n.  1904.                                                             Nr.  i i




            IN S E R Ţ I U N I :                                                                                                                           ABONAMENT:
                                                                                                                                                      Pe  an  6 cor.  pe  1/i  an 3 cor.
      se  plătesc  cu  preţuri  f<-
                reduse.
                                                                                                                                                      Pentru  plugari—ţărani  pe an
                                                                                                                                                              4  coroane.
      M anuscriptele sunt a seadre*?.
      redacţiei  şi  acelea  nu  se  îna •                                                                                                            Pentru  România  şi  străinătate
                poiază.                                                                                                                                    Pe  an  16  franci.


                                                                                                                                                       Un  număr  costă  12  bani
      Epistole nefrancate nu se primesc.

          EDITOR,  PROPRIETAR  ŞI  ŞEF-REDACTOR:                                                                                                    REDACTOR  RESPONSABIL:
                                                                      A p a r e      în    f i e c a r e  Joi.
           D r .  A u r e l   M u n t e a n                                                                                                     L a u r i a n  B e r c i a n


                                                      Dar’  pentru  aceasta  credeţi  că sunt  întâi  atinşi  de  cele  dintâi  raze  a-le  au,  ţâranii  noştri  să  caute  toate  mij­
             U n   cuvent                        mai  fericiţi  decât  ţăranii?             soarelui  ce  răsare.  Acele  raze  sunt  loacele  prin  cari  pot  să  înainteze  şi  să
                                                      Nu  este  minciună  mai  mare  pe  martore  despre  dragostea  lui  D-zeu,  se  lumineze,  ear’  cei  bogaţi  să  caute
        asupra ţăranilor  (plugarilor)  noştri.  faţa  pământului  decât  strălucirea  şi  îm-  care  în  toate  dimineţile  zimbeşte  din  căi  prin  cari  să  poată  ajunge  în  atin­
                      — « O —                    belşugarea  în  care  înoată  bogatul,  căci  zarea  aurie  acelora,  ce  se  scoală  de  gere  mai  deasă  cu  ţăranii  noştri,  şi
                                                 sub  acele  raze  mincinoase,  roade  ver-  vreme,  ca  se  întrebuinţeze  lumina  ce  atunci  şi  unora  şi  altora  vieaţa  li-se  va
            S ’a  obicinuit  a  se  zice, că  ^ţăranul
                                                 mele  morţii  şi  să  ascunde  întunerecul  Ie  răsare  din  nou,  ca  talantul  acelei  părea  mai  plăcută  şi  vor  suporta  mai
       este  cea  mai  asuprită  clasă  de  pe  faţa
                                                 celor  mai  crâncene  suferinţe.           slugi  credincioase,  cărui  stăpânul  nu  cu  uşurinţă  greutăţile  ce  li-se  impun.
      pământului,  pe  toţi  ceialalţi  i-a  făcut
                                                       Prisosul  lor  se  poate  asemăna  cu   i a  încredinţat  averea  înzădar.      Bogatul  va  scăpa  de  urîtul  ce-’l  tur­
       D-zeu  domnii  fâpturei,  numai  tiranii
                                                 potopul  ce  pustieşte  sămânăturile şi roa­    Picioarele  ţăranilor  sprintene  se  mentează,  de  frica  furilor, ce-i  ameninţă
       sunt  robi.
                                                 dele,  pe  când  picăturile  din  cari  trăesc  spală  în  rouă  cea  curată  picată  din  cer  visteriile  adunate  mare  parte  pe  căi
            Aceasta  afirmare  nu  e  adevărată.
                                                 ţăranii,  seamănă  cu  ploaia  blândă  şi  pe  florile  câmpului,  ear’  aerul  cel  nea­ piezişe.  Ţăranul  văzându-se  omenit  de
            Rob  este  numai  acela,  care  nu  se   cu  rouă  care  înveseleşte  câmpiile  şi  li­ tins  de  aburţi  plini  de  miasmele  infec­ bogaţii  sei  va  fi  cu  ascultare  şi  ar  lu­
       poate  stăpâni  pe  sine,  chiar  dacă  ar   vezile.                                 tate  şi  ucizător  ai  oraşelor  e  pentru  cra  de  bună-voie  la  înaintarea  neamu­
       domni  peste  lumea  întreagă.                  Mulţi  dintre  ţărani  nu  ştiu  preţui  pieptul  lor  un  balsam  dătător  de  viaţă,  lui,  din  care  şi  unul  şi  altul face  parte.
            Da!  este  adevărat,  că  pe  ţărani   binele  ce’l  au,  nici  bogaţii  miseria  au­ care  vindecă  în  pripă  şi  cu  desăvârşire   Să  nu  se  uite  nici  pe  un moment,
       i-a  pus  soartea  sub  razele  cele  arzătoare   rită  în  care  înoată,  afară  doar’  de  aceia,  ranele  ce  li-s’au  căşunat  poate  în  ziua  că  ţăranul,  plugarul  acela,  despre  care
       ale  soarelui,  ca  prin  munca  lor,  să  scoată   cari  au  fost  în  amândouă  stările.  trecută.                            vorbim,  a  conservat  cu  tărie  datinile,
       din  pământul  sterp  comori  nesfârşite        Fericit  acela,  care  pentru  fiecare    Pe  ţărani  nu-i  urmăreşte  remuş-  limba  şi  legea  noastră  strămoşască,  pe
       şi  mai înainte  de  toate  pânea,  fără  care   grăunte  a  vărsat  o  picătură  de sudoare  cările,  ce  le  simt  aceia,  cari  îşi  perd  când  bogaţii-boierii  noştri  de  pe  vre­
       nu  poate  trăi  nimeni  în  lume.         şi  unica  fericire  în  lume  este:  odichna  vieaţa  în  trândăvie  şi  pentru  cari  vieaţa  muri  ne-au  părăsit  şi  au  trecut  în  ta-
            Ţăranii  tocmai  atunci,  când  alţii   după  muncă  ostenitoare!               aceasta  e  o  sarcină  vecînică,  ce  le  beri  străine.
       dorm  somnul  cel  mai  dulce  pe  aşter­       Ţăranii  poate  să  scoală  mai  flă­  apasă  sufletul  ziua  şi  noaptea  mai  cu
       nutul  moale,  trebue  să  se  scoale  din   mânzi  dela  masă,  de  cum  se  pun  alţii   seamă  pentru  nedreptăţirile  şi  asupririle   Sinodul protopresbiteral gr.-or.
       aşternutul  aspru  şi  rece  pentru  a  fi  în   la  a  lor;  dar’  tocmai  pentru  aceasta   făcute  semenilor  lor.           ţinut la 28 F eb ru arie  (12 Mart. n. a. c).
       zori  de  zi  cu  plugul  în  brasdă,  mun­  trebue  întrebaţi  aceşti  din  urmă,  câte   Ţăranii  nu  ştiu  ce  va  să  zică  urî-
       cind  cu  copii  cu  tot,  poate  mai  mult   zile  vesele  au  petrecut  în  vieaţa  lor  şi  tul,  acel  gol  înfricoşat,  care  plămădeşte   Onoraţi fraţi şi stimaţi membrii sinodali!
       pentru  alţii  decât  pentru  sine  şi  ai   se  va  vedea,  că  mai  multe  ceasuri  ve­ cele  mai  urîte  lucruri  şi  pentru  care
                                                                                                                                            Astăzi  convenim  a  doua-oară  în
       sei.                                       sele  au  ţăranii  într’o  zi  decât  mulţi  numai  un  leac  să  găseşte:  munca.  Ei
                                                                                                                                       periodul  bisericesc  din  1903— 1905.
            D a!  este  adevărat,  că  pe  când   dintre  bogaţi.                           pentru  fiecare  bucăţică  au  muncit  în­  Convenim  pentru  ca  la  înţelesul  statu­
       masa  ţăranilor  e  goală  şi  casa  aproape    Să  nu  se  supere  dar’  ţăranii,  câ  treit,  ear’  cei-ce  mănâncă  numai  de  tului  organic  se  Vă  dăm  seamă despre
       pustie  şi  rece,  pe  atunci  masa  celor   ursita  i-a  pus  aproape  goli  pe  pămân­ urît  şi  de  modă  poate  nici  o  singură  activitatea  noastră  şi  despre  desvoltarea
       puternici  să  încovoaie  sub  greutatea   tul  gol  şi  a  voit,  ca  să-i  lase  pradă  bucată  din  vieaţa  lor  n’au  meritat-o.  lucrărilor  bisericeşti,  şcolare  şi  funda-
       nenumăratelor  bucate  şi  feluritelor beu-   criveţului  ernei  şi  arşiţei  de  vară,  căci   Răsplata  muncii  este  veselia  şi   ţionale  în  pretopresbiteratul  Orâştiei  în
       turi,  ear’  casa  îţi  ia  vederile  cu  lustrul   tocmai  acestea  sunt  pricina  acelor  mul­ inima  curată.                 decursul  anului  1903;  —  eară  Onor.
                                                                                                                                       D-voastră  ca  corporaţiune  şi  ca  repre-
       şi  pompa  ei.                             ţumiri  de  cari  trebue  să  se  bucure  şi    Răsplata  trândăviei  este întristarea   sentanţă  a  preoţimei  şi  a  comunelor
            Este  adevărat,  că  pe  când  ţăranii   pe  cari  cei  avuţi  şi  puternici  le  caută  vecînică  şi  unui  trândav  razele  soarelui  parochiale  din  protopresbiterat  cu  a-
       muncesc  de  multe-ori  flămânzi,  pentru   zi  şi  noapte  în  petreceri  siluite,  trase  îi  par  atâtea săgeţi ruşinâtoare, de  aceea  ceastă  ocasiune  să  vă  daţi  sfatul  co­
       că  nu  le  ajunge  timpul  a-şi  agonisi  cât   de  păr  şi  născocite  prin  tot  felul  de  el  trăeşte  mai  mult  noaptea  şi  ziua   mun,  verdictul  sau  cum  am  zice  apro­
                                                                                                                                       barea  şi  desaprobarea,  şi  să  daţi  di­
       le  trebue,  alţii,  cari  la  naştere  şi  la   mijloace  măestrite,  însă  fără  să le simţâ  doarme,  ca  fiarele  sălbatice  în  scorbu­  recţiune  nouă  pentru  lucrurile  din  anul
       moarte  sunt  de-o  potrivă  cu  ei,  nu ştiu   vre-odată.                            rile  s’au  birloagele  lor.              următor.
       ce  să  mai  facă  nici  cu  timpul  nici  cu   Da!  ţăranii  gustă  amarul  oboselei,     In  loc  de  a  pismui  însă  pe  cei     In  sbuciumul  comun  pentru  exis­
       banii.                                     dar  totodată  ei  sunt  aceia,  cari  sunt bogaţi  pentru  binele  ce  se  pare  că-’l tenţa  vieţii  individului  ca  şi  a  popoa-


               F01Ş0ARA                                        NATURA                        ţioşerile  un  concept  deosebit  şi  totuşi  toate  noi  adoratori  pe  cari  îi  îmbeată  cu  farme-
                                                                                             laolaltă  fac  numai  una.
                                                                                                                                       cile  ei.
                                                                        aforism  de  Goethe,      Ea  joacă  teatru  şi  că  ea  oare  vede   Ea  se  bucură  de  ilusiuni  şi  pe  cine
                d/âatecul  plugului.                                                         asta  noi  n’o  ştim  şi  totuşi  joacă  pentru  noi  şi-le  strică  sie-şi  s’au  la  alţii,  pe  aceia  îi  pe­
                                                                                             cari  stăm  de  o  lăture.                depseşte  ca  cel  mai  aspru  tiran.  Pe  cine  îi
                                                       Natura I  Noi  suntem  de  ea  încunjuraţi   In  ea  există  o  vieaţă  vecînică,  o  naş­ urmează  ei  cu  încredere  pe  acela  îl  strânge
            —  Hai  lasă  somnu,  frate plug...   şi  îmbrăţoşaţi,  fără  putinţă  de  a  eşî  din  ea
             Visaşi,  o  iarnă,  la  bielşug;                                                tere,  o  mişcare  şi  tot  nu  se  mişcă  din  loc,  ca  pe  un  copil  la  sinul  ei.
            Cormana  uite  ’ţi-e  curată,  —      afară  sau  de  a  putea  străbate  mai  afund  în   ea  din  veci  se  tot  schimbă  şi  nici  odată  nu   Copii  ei  sunt  fără  număr.  Ea nu-i  sgâr-
             Pe  margine  de  ’ntins  ogor        ea.  Neînvitaţi  şi  neadmoniaţi  ne  ia  în  vâr­  stă  molcom.  Pentru  hodină  ea  n’are  sens  şi   cită  faţă  de  ei  în  toate  privinţele,  dar’  ea
            Hai,  coarnele  de  ţi  le-arată      tejul  jocului  ei  şi  ne  întoarce  şi  ne  învârte   blăstămul  ei  şi-la  legat  de  pausă.  totuşi  îşi  are  favoriţii  ei  pentru  cari  risipeşte
               Şi  fierul,  haruic  brăzdător...  până  când  ameţiţi  îi  alunecam  din  braţe.
                                                                                                  Ea-i  puternică,  pasul  a  măsurat  excep-  şi  jertfeşte  mult.  Ea  protegiază  cu  deosebire
                                                       Ea  din  veci  crează  noue  forme;  cei
             Vezir  boi  ’s  gata  de  umblat:                                              ţiunile  rare  şi  legile  ei  nestrămutabile..  pe  cei  mai  mari.  Ea  îşi  împroaşcă  fiinţele
            Sau  hodinit,  au  rumegat...         acuma  aci,  n’a  fost  nici-odată  şi  ce  o  fost   De  gândit  se  gândeşte  şi  meditează   sale  din  nimica  şi  nu  le  spune  de  unde  vin
            De  dragu  lor  şi  tu  te  pierde    nu  mai  vine,  tot  e  nou şi totuşi  e  cel  vechiu.  încontinuu,  dar’  nu  ca  un  om,  ci  ca  natura.   şi  unde  se  duc.  Se  alerge  numai,  drumul  îl
               Cum  ei  se pierd  de  dragu  teu ;     Noi  trăim  în  mijlocul  ei  şi  îi  suntem                                    cunoaştea  ea.
            Mijeşte  acuma  iarba  verde,         străini ;  ea  vorbeşte  tot  într’una  cu  noi  şi   Ea  şi-a  reservat  un  sens  propriu  atotcuprin­
            E   ceasul  muncii,  somnu-i  râu...                                            zător  pe  care  nime  nu-’l  poate  gâci,  oamenii   Ea  are  puţine  şuruburi,  dar’  nici  odatâ
                                                  nu-şi trădează  secretul.  Noi influinţăm continuu   sunt  toţi  în  ea  şi  ea  e  în  toţi.  Cu  toţi  se  tocite  s’au  netrebnice, ci totdeauna  deosebite.
            Îşi pleacă  boii gâtu  ’n ju g        asupra  ei  şi  totuşi  n’avem  putere  peste  ea.  joacă  pretineşte  şi  se  bucură  cu  cât  câşti­
            Ca  sâ  te poarte,  frate plug...                                                                                               Representările ei  teatrale  totdeauna sunt
                                                       Ea  se  pare  că  a  fondat  tot  pe  indivi­ găm  dela  ea  mai  mult.  Ea  se joacă  cu  mulţi
            A şa!  te  scutură,  te  scoală,      dualitate  şi  nu-i  pasă  de  indivizi.  Ea  de-a  aşa  în  secret  şi  gată  cu  jocul  până  când  noi   nouă  pentru-că  ea  totîntruna  crează  primitori
               la-ţi  hamu,  praştia  şi  hai;                                                                                         noi.  Viaţa  e  descoperirea  ei  cea  mai  fru­
             Urâtă-i,  Doamne,  holda  goală;     pururea  zideşte,  şi  de-a  pururea  strică,  dar’  nici  nu  observăm.             moasă,  ear’  moartea  îi  o  apucătură  artistică
            Tu, frate plug,  mândreţe-i  dai!     laboratorul  ei  e  inacesibil.                 Chiar  şi  lucrurile  cele  mai  nenaturale  ca  să  aibă  multă  vieaţă.
                                                       Ea  trăieşte  tot  din  copii,  dar’  mama  sunt  naturale  ba  şi  cele  mai  banale  au  ceva
            Hăis,  foimărel!  Plăvane,  cea!                                                                                                Ea  învălue  omul  în  tâmpire  şi  apoi  în
             Voi, pe-aci,  eu  cat  colea,        unde-i?  Ea-i  artista  cea mai mare : ea  zideşte  din  genialitatea  ei.  Cine  n’o  vede  pretutin-   veci  îi  dă  pinteni  spre  lumină,  ea  îl face  de­
            Infige-te,  plng'şor, frăţine,        din  materia  cea  mai  simplă  celei  mai  mari  denea,  n’o  vede  nicăiii  bine.  pendent  de  pământ,  moale  şi  greoiu  şi  apoi
            Şi  tae  brazda  în felii,            contraste,  fără  de  nici  un  pic  de  încordare   Ea  se  iubeşte  pe  sine  şi  se  priveşte   totîntruna  îl  scutură.  Ea  ne  dă  lipse  pentru
            Şi  hărniceşte  bine,  bine,          cele  mai  complete  lucruri,  —  totdeauna  de-a  pururea  cu  mii  de  mii  de  ochii  şi  de   că  îi  place  mişcarea  şi  e  o  minune  că  cu
            Că pânea  lumei  tu  o  ţii!
                                                  cu  o  anumită  blândeţă  acoperite.  Toate  făp­ inimi.  Ea  şi-a  desfăşurat  toate farmecele pen­  aşa  puţin  ajunge  atât  de  mult.  Toată  lipsă
               *           N.  Kădulescu-Niger.   turile  ei  au  o  exenţiă  proprie  şi  toate  înfă- tru  plăcerea  propriă.  Ea  tot  întruna  creşte
                                                                                                                                       e  binefacere,  iute  îndestulită,  iute  să  naşte
   1   2   3   4