Page 1 - Calauza_1996_349
P. 1

* ►  * * » • • •
        Miss „Călăuza"                        Precizări privind indexarea pensiilor                       Omul  care  aduce  focul

                                                                                                      Lucrătorii  Poliţiei  oraşului  U-
                                                  Ca  urm are  a  nenum ăratelor  scrisori  prim ite  îa  redacţie   ricani  au  fost  puşi  în  faţa  unor
                                               din  partea  cititorilor  noştri  pensionari  în  care  îşi  arată   situaţii  bizare  iar  pentru  clarifi­
                                               nem ulţum irea  de  felul  cum  li  s-au  calculat  şi  m ajorat  pen­  care  s-au  consumat  m ulte  ore  de
                                               siile  în  conform itate  cu  H.G.  nr.  848/1996,  ne-am  adresat   investigaţii,  verificări  şi  cercetări.
                                               în  această  problem ă  dom nului  Remus  Roman,  şef  oficiu   Despre  ce  este  vorba?
                                               în  cadrul  Direcţiei  de  Muncă  şi  Protecţie  Socială  Hune­  —  In  luna  m artie  1995,  persoa­
                                               doara—Deva,  care  ne-a  precizat  urm ătoarele :     ne  necunoscute  dau  foc  la  uşa
                                                  „în  conform itate  cu  prevederile  H otărârii  de  Guvern   de  acces  a  apartam entului  apar­
                                               am intită,  începând  cu  data  de  01.10.1996  s-au  indexat  cu   ţinând  iui  STANCU  COSTEL  din
                                               O'Vn   toate  pensiile  din  sistemul  asigurărilor  sociale  de  stat   Uricani,  provocând  pe  lângă  pa­
                                               care  la  data  de  30.09.1996  nu  depăşeau  suma  de  450 000   nică  şi  o  pagubă  de  cca.  900 000   M M L
                                               lei.  respectiv  pensiile  agricultorilor,  pensiile  I.O.V.R.,  pen­  lei;          s ||p
                                               siile  suplim entare,  indem nizaţiile  şi  ajutoarele  sociale  sta­  —  in  seara  de   28  octombrie
                                               bilite  pe  baza  legislaţiei  de  pensii,  indem nizaţiile  şi  spo­  1996,  la  m arginea  oraşului  Uri-
                                               rurile  ce  se  acordă  veteranilor,  invalizilor  şi  văduvelor  de
                                               război  precum   şi  indem nizaţiile  lunare  acordate  pe  baza   Colonel  BOGDĂNESCl!
                                               Decretului  Lege  nr.  118/1990.                              GHEORGHE
                                                  Potrivit  acestor  prevederi,  toate  drepturile  caro  se  în­                            1 0
                                               casează  lunar  prin  Oficiul  nostru  au  fost  indexate  corect   (Sontlnuars  in  pag.  a 2-a)
                                               începând  cu  01.10.1996  cu  6%.  Compensaţia  de  8000  îc-i
                                               devenind  12 800  lei.
                                                  în  conform itate  cu  prevederile  aceleiaşi  H otărâri  de
                                               guvern  tot  începând  cu  data  de  01 10.1996  s-a  efectuat  re-   Hunedorenii  işi  sărbătoresc  victoriile
                                               corelarea  într-o  prim ă  etapă  a  pensiilor  pentru  muncă  de­
                                               pusă  şi  lim ită  de  vârstă  cu  Vechime  integrală  (30  ani  băr­  în   seara  zilei  ile  14  noiembrie  a.c.,  la  Sala  Oamenilor  de  A fa­
                                               baţii  şi  25  ani  femeile),  şi  a  pensiilor  de  invaliditate  gradul  ceri  de  la  Castelul  Corvinilor  din  Hunedoara,  în  prezenţa  prim aru­
         Mă  «urnesc  HEATIIER  şi  deşi  m-am                                                       lui  de  Hunedoara,  dl  ec.  REMUS  MARIŞ,  a  celor  mai  im portanţi  oa­
        născut  şi  trăiesc  în  Ncw-York  în  sufle­  Din  cele  două  categorii  de  pensii  menţionate  mai  sus,   meni  de  afaceri,  oameni  politici  din  adm inistraţie,  poliţie  şi  din
        tul  meu  mă  sim t  româncă.          în  această  prim ă  etapă,  recorelarea  s-a  făcut  num ai  la  acele   presă,  din  spaţiul  hunedorean,  a  avut  loc  sărbătorirea  aniversării
         La  îm plinirea  unui  anişor   nu  uii  să   pensii  care  la  data  de  30.09.1996  nu  crescuseră  faţă  de  unui  an  de  la  înfiinţarea  POSTULUI  DF,  RADIO  SICA,  Hunedoara.
        trim it  tuturor  copiilor  rom âni  şi  citito­                                                Excelent  a  fost  gestul  hunedorenilor,  care  solidari  in  jurul  pri­
        rilor  „Călăuzei"  acest  zâm bet  fericit.                               STELIAN  DEN A     marului  lor,  au  ţinut  să  sărbătorească  o  victorie !
         Credeţi  că  voi  avea  succes  la   „Miss                                                     La  m ulţi  ani  Radio  SICA,  la  mulţi  ani  prieteni  !  Să  nu-j  trădaţi
        „Călăuza"  ?                                         (Continuare  în  pag.  a  2-a)          niciodată  pe  hunedoreni !








           Se  zvoneşte  din  ce  in  ce  «
         mai  intens  că  Rusia  are  un  I
         plan  secret  num it  „ALEXAN-  J
         DRU",  pentru  crearea  şi  lăr­
         girea  considerabilă   a  unei  î l
         federaţii  euro-asiatice,  cu  sta-  J
         tut  de  bloc  economic  şi  mi-  |
         litar„,
                           ___      t j   {Săptămânal  independent  aflat  în  slujba  tuturor  oamenilor |  ANUL MI •  NR.  349 •   199b  |  8  pagini  •   250  Ici  •   3 DM  |

             Un  ofiţer  român  spânzurat                                 PROSTITUATELE DIN  PARCĂRI Şt             Alimentele  şi caracterul
                                                                                   MOTELURI  (VIII)
         La  14  Mai  1917  s-a  stins  din   pe  frontul  italian   „Medalia  de
        viaţă,  spânzurat  bestial,  un  m a-   aur  pentru  vitejie",  cea  m ai  m a.                                 Ştiţi  câ  mâncarea  Dvs  preferată  indică  trăsă­
       1 re  erou  al  neam ului,  EMIL  RK-   re  decoraţie  de  război  care  s-a   „Şi  bătută  şi...             turi  dc  caracter ?
        BREANU.  El  a  fost  locotenent  în   dat  de  com andam entul  austriac
        arm ata  A ustro-ungară,  iar  ungu­  Pe  câm pul  de  luptă  unui  român.                                      Psihologii  caro  se  ocupă  cu  cele  mai  diveVsc
        rii  l-au  ucis  ca  pe  un  trădător,   A dus  cu  regim entul  pe  frontul   eu  banii  luaţi“            cercetări  au  ajuns  la  această  concluzie  —  alege­
        pentru  ei,  ceea  ce  îl  onorează  e-   rom ân,  la  trecătoarea  Ghimeş,  a                              rea  mâncării  vorbeşte  despre  particularităţile  dum ­
                                                                                                                    neavoastră.
        fern.                          fost  urm ărit  şi  surprins  când  vo­                                          Iată  dar  câteva  exemple :
         Emil  R ebreanu  a  făcut  parte   ia  să  treacă  frontul  în  liniile  ro­  Aşadar,  ceva  mai  încolo  de  clădirea  gării  din   —  ÎNGHEŢATA  —  sunteţi  o  persoană  senzi­
        sa  locotenent  de  rezervă,  clin  re­  m âneşti,  cu  planurile  de  luptă.   Herculane,  de  pe  m arginea  şoselei,  mi-a  făcut  ci­  tivă.  Vă  plac  lucrurile  bune  şi  frumoase  în  viaţă.
        gim entul  de  artilerie  „M aria  Lui-   A rdea  în  el  inim a  românească,   neva  cu  mâna,  am  oprit  autoizoterma  şi  a  urcai   I\Tu  vă  displac  legăturile  sentimentale  tandre  şi  u-
        ga“,  ale  cărui  cadre  ofiţereşti  e-   conştiinţa  de  datornic,  prin  obâr­  în  m aşina  mea  o  disperată  dc  femeie,  care  tre­  Untatul.
        rau   form ate  num ai  din  nobili.  El   şie  şi  crez,  neamului  său.  m ura  toată,  îngrozită,  şi  era  vizibil  răvăşită,  pur­  —BANANE  —  trase  în  ciocolată.  Sunteţi  o
        â   fost  fratele  iubit   al  m arelui   Des!  a  fost  sfătuit  de  coman-  tând  urm e  clare,  ţipătoare,  ale  unei  animalice  a-   persoană  activă,  vă place  societatea,  fascinaţi  pe
        nostru  rom ancier  Liviu  Rebrea-                            gresiuni.   Şi-a  încrucişat  braţele  Peste  piept,  o
        au.  Deşi  rom ân  şi  ofiţer  de  re-        EUGEN  EVU      disperată  auloîm brăţişare,  s-a  frânt  de  mijloc  şi                    IO AN  .TURA
        gervă,  a  prim it  pentru  strălucite­                       CU  capul  proptit  într-o  fe#;ră  a  bordului,  a  suspi­  (Continuare  în  pag.  a  2-a)
        le  Iui  m erite  şi  însuşiri  m ilitare  (Continuare  în  pag. a  2-a)  nat  şi  trem urat  din  tot  trupul,  kilometri  Ia  rând.
        !*1                                                             Am  lăsat-o  în  pace  să-şi  mai  revină,  să  se  li­
                                                                      niştească.  Abia,  după  mai  bine  de  o oră,  am  îndrăz­  J   AGENŢIA DE TURISM „ATLASSIB   I
             Dafina  afirmă că  a  scos                               nit  s-o  întreb  cu  cea  mai  blândă,  caldă  voce  din   j   SRL  SIBIU               I
                                                                      lu m e;  „Şi,  totuşi,  unde ziceţi  că  vreţi  să  coborâţi
          argintul  viu  dintr-un medic                               „Oriunde,  mi-a  răspans  ea,  cu  un  fel  de  înverşu­  j   AGENŢIA  DEVA
                                                                                                                    ’  angajează  agent  turism  în  următoarele |
                                                                      nare,  de  ură  absurdă,  parcă  împotriva  mea,  pen­
                                                                       tru  mine  tot  aia  este,  pentru  m ine  nu  mai  este   I  condiţii :  cunoştinţe  în  operare  calculatoa-  j
             (Urm are  din  nr.  348)  asem enea,  de  300  ani.  icoana  cu   loc  pe  lumea  a s ta !  Oriunde  m-aş  duce,  parcă  am  j  rc  PC,  cunoaşterea  unei  limbi  străine  de I
         REPORTER  —  Deci,   Doamna   Cina  cea  de  taină  ctc.  Toate  a-                   RADU  DINITOIG       I  circulaţie   internaţională  si  vechime  în  j
        Dafina,   acţiunile  Dvs  benefice   ceste  lucruri  sfinte  m ă  ajută  să                                 J  turism.' Tel.  231519.    ’             |
        pentru  oam eni  sunt  întreprinse   fac  adevărate  m inuni  eliberând
        de  fap t  practicând  mai  m ult  m a­  oam enii  m ai  ales  dc  făcături  ale   (Continuare  iu  pag,  a  2-a>
                                       diavolului  care  pune  stăpânire  pe
        gia.  Cum  procedaţi?          sufletele  lor,  scufundându-i   în
         DAFINA  —  Nu  pot  să  vă  dez­  magia  neagră.                    O  PRECIZARE
        vălui  decât  faptul  că  am   acest   —-  M i-aţi  dat  atâtea  exemple   In  legătură  cu   speculaţiile   Premiul  de  fidelitate „Călăuza"
        i a r   de.  la  Dumnezeu,  m oştenit                           ce  se  fac  Po  seama  volumului
        prin  bunica  m ea.  Ghicesc  şi  în   de  oameni  vindecaţi  încât  şi  pe   proaspăt  apărut,  „Aventurile
        sârţi,  le  folosesc  însă  m ai  puţin.  mine  oarecum   neîncrezător  în  a .   lui  Miron  Paparuda",  aparţi­
                                       le  magiei,  m-aţi  determ inat  să
        Ec]  mai  m ult   sunt  ajutată  de                             nând  dlui  Eugen  Evu,  preci­  Citeşti „CĂLĂ U ZĂ " şi câştigi
        crucea  cu  partea  stângă  frântă,  vă  consider  vindecătoare  aproape  zăm  că  nu  există  nici  o  legă­
        Sa  şi  trupul  lui  Iisus  răstignit  pe                       tură  între  respectiva  carte  şi
        gare  v-am   arătat-o,  de  celelalte   STELIAN  D.  SURATA     liderul  m inerilor  dl  MIRON   trei  premii  a  câte 50000  lei
        Cruciuliţe,  de  icoana  Sfântului  A.                          COZMA.
        lexandru,  icoana  lui  Iisus  Hristos   (Continuare  în  pag, a  2-a)                         Vi  se  pare  incredibil ?  Nu.  Pur   vor  avea  expediate  taloanele  de
        cu  ungerile  lui,  altă  cruce  cu  Ii-   —                                                 şi  simplu  trebuie  să  completaţi   la  nr.  317,  348,  349,  350.  351.  Prin
        SUS  Hristos  râstâgnit.  veche  de   ‘                                                      unul  sau  mai  m ulte  taloane  din­  tragere  la  sorţi  vor  apare  câşti­
                                            s.c. „ATLASSIB” s.r.l  sibiu                             tre  cele  de  mai  jos.  Ie  decupaţi   gătorii  celor  două  premii,  fiecare
                                                                                                     şi  Ie  trim iteţi  într-un  plic  în­  a  câte  50 000  lei,  oferite  pentru
        t TALON  DE  PRIORITATE \                                                                    chis  pe  adresa  ziarului   „CĂ­  luna  noiembrie  de  S.C.  „TRAN­
                                               efectuează  zilnic  transport  dc persoane pe  ru te le :
      ’  f   PENTRU  CITITORII      \   I î  •   NUUNBERG,  AUGSBURG,  ULM,  STUTTGART.  KARLSRUHK,   LĂUZĂ",  pană  cel  târziu  Ia  da­  SILVANIA  PRESS",  Hunedoara
                                                                                                                                    şi  a  unui  premiu  în  valoare  de
                                                                                                     ta  de  fi  decembrie  (dală  înscri­
        \        FIDELI AI          \  I  RASTATJP,   HAMBURG,  SAARBRUCKEN;      •    HEILBRONN,    să  de  poştă  pe  plic).   în   con­  50 000  lei,  oferit  de  redactorul
        |  ZIARULUI „CÂLÂUZ V  j       !  MANNJIEIM.  FRANKFURT,  SIEGEN,  KOLN,  DUSSELDORF,        curs  vor  intra  toţi  cititorii  care  sef  al  ziarului  „CĂLĂUZA".
                                       |  DORTMUND;  •   AALEN, IIEIDEIIEIM, SCIIWABISCII,  PFORZHE-
        i   Posesorul  acestui  talon  are  \   •  IM;  •   METZ,  ItEIMS,  PARIS;  •   VKSAG,  PANCEVO,  BEOGRAD.
        i prioritate  spre  a  fi  prim it  de  \   |   N O U !  Vă  oferim  vacanţe  şi  concedii  de  neuitat  î n :  GER-   J ALON  NR.  349
       £  doam na  DAFINA  si  MARIA  i   ‘  MANIA,  FRANŢA.  OLANDA,  AUSTRIA,  ANGLIA,  SPANIA,
        î (fiica),  din  PLOIEŞTI,  cod.  }   I  GRECIA,  CIPRU,  ANTALIA,  EGIPT,  INDIA,  CHINA,  THAI-  Numele  şi  prenumele
         2000,  str.  Florilor,  nr.  2,  jude-  )   *  LANDA,  HONG  KONG.  S,U.A„  6ARAIBE,  precum  şi  în  toate  Adresa
         fol  Prahova,  tel.  044 - 115851.  (   staţiunile  din  ţară.                                                   M iM n n u ia iu f lu ^ a M H u iiiu n iW n iim m A U u u fM iiu iita m
         D in  G ara  de  Vest  până  în  str.  i   Efectuăm   rezervări de  bilete  de  avion  Ia  toate  companiile  Acest  talon  dă  dreptul  purtătorului  de  a  participa
         Florilor,  se  poate  m erge  cu  ţ   ,  aeriene.                                            Ia  concursul dotat  co  trei  premii  a câte 50 000  Iei  fiecare.
         autobuzul  sau  tram vaiul  până  f  [   Eliberăm  asigurări  medicale  şl  cărţi  verzi.
         la   H ala  pieţei  şl  apoi  pe  Jos, i   *   Relaţii  şi  înscrieri  Ia  Agenţia  Dcva„  telefon  231519,  orele
         până  In  strada  Florilor,   £  I  8—20,  str.  Libertăţii,  bl.  B *,  ap,  2X
                                                    t * — * »  • v r  *e&r .*m m * r& z LWHi.
   1   2   3   4   5   6