Page 4 - 1905-13-14
P. 4

276                        LUCEAFĂRUL                Nrul 13- 14,1905.
              —  Frăţiori de stînă,  Zilele să-ţî stingem,   Iar el de pe cal   Cu plumb mestecat.
              Ce vă sînt de vină ?   Groapă să-ţî săpăm,  Cade şi naval   Plumbul se ’ncălzeşte
              Dacă-s mai bogat,   Să te astupăm.  în sînge se’neacă;   Arde şi-I topeşte,
              Dumnezeu mi-a dat,   Şi dacă voeştî,  Puterile-I sacă,   lnima-I striveşte,
              Căcî eu toată toamna,   Să te ’mpotriveştî,   Sufletu-I înceată,  Viaţa îl sfîrşeşte.
              Căcî eu toată iarna   Atunci cot la cot   Viaţa i se gată.   La pămînt se’ntinde.
              Noaptea n’am durmit   Te legăm de tot;  Moldovanul dară   Junghiul îl cuprinde,
              Nici n’am odihnit;  Iară turma ta   Cruce-şl face iară   Sîngele-î tot curge,
              Ci am grijit de ol,   Ne va rămînea,  Şi cu bărbăţie   Puterea i se scurge,
              N’am făcut ca voi,  Ca s’o împărţirii   Şi cu vitejie   Trupu-I amorţeşte,
              Ci mi le-am nutrit,  Şi s’o moştenim 1“  Zice lui Vrîncean,   Din ce în ce răceşte
              Şi mi le-am păzit;  Iar cel Moldovan,  Neam de hoţoman:   Şi învineţeşte,
              De ocniţă grele,  Baci mal otroman,  „Stăl, Vrîncean copile,   Iară el vorbeşte:
              De mînile rele   Făcu de trei ori.;  Să te stîng de zile.  „Căţăî şi căţele,
              Şi de ’ngălbinire   Cruce cătră zori,  Eu mi te-ol direge,   Ce lătraţi la stele,
              Şi de ’mbolnăvire.  Şi din teacă scoate   Neam fără de lege,  Căţel voinicel,
              Iară ’n primăvară,   Cu prăsele late,  Ca să ’nveţl odată   AI mei ortăcel,
              Grijiam de cu sară   Un hănghier tăios,  Cu ţara ta toată,  Eu v’am crescut mari,
              Pentru mieluşel,  Cu mănunchifi de os.   Ce poate-un cioban,   Eu v’am făcut tari,
              Cînd sînt mititel,  Şi cu acesta ’n mînă   Cioban Moldovan!"   Precum nu-s în lume
              Să-î aplec cînd vor   De trei ori se ’nchină   Vrînceanu se ’ncearcă,   Cînl de-al vostru nume.
              La mamele lor.   Şi-apol le vorbeşte   Piştolu-şl descarcă,   Astăzi vă împarte
              Şi-am făcut prin dare   Pe moldoveneşte:   Trage mişeleşte,  Cu limbă de moarte
              Fapte de ’ndurare,   „Alelei mocani,  Dar nu nimereşte.   Al vostru stăpîn,
              Căci din cel dintînl   Neam de hoţomani,  Atunci Moldovanul,   Moldovan Român:
              Dintre caşî din stînî,   Ce veniţi ca fraţi   Mîndru şi icleanul,   Să vă duceţi voi
              Jertfă i-am adus   Viaţa să-mi luaţi.  Buciumul ia ’n mînă   In strunga de oi,
              Tatălui de sus,  Haida să luptăm   Şi strigă să vină   Groapa să-mi săpaţi
              La casa cea sfîntă.   Şi să ne vedem,  Cînil dela stînă.  Şi să mă ’ngropaţl
              Unde popii cîntă.  Care o să ’nvingă,  Cînii auzind,  Cam din dos de stînă
              Iar a doua-oară   De cine-o să plîngă   Glasul cunoscînd,  Ca să am hodină
              Din caşiî de vară,  Undele din apă,   Pe cîmpia largă   Şi din cînd în cînd
              Din  cel  mai  frumoşi   Umbrele din groapă;   Răpede aleargă,  Să v’aud lătrînd;
              în ziua de moşi,  Veniţi mal aproape,  Ca pasărea ’n zbor,   Să fio tot cu voi
              I-atn dat de pomană   De vreţi să s’adape   Cătră baciul lor.  Şi cu a mele ol!"
              La lumea sărmană.   Cu sînge din voi   Şi cum miş sosesc   Şi  cînd  zice-aceste
              Deci spuneţi-ml drept,   Vulturi şi coroi."  Şi cum miş zăresc   Sufletu-I  slăbeşte,
              Cu mîna pe piept,   Dar cel Ungurean,  Pe baciul Vrîncean,   Moartea  i  s’arată,
              Spuneţi-mî curat   Baci mal otroman,  Neam de hoţoman,   Pieptul  îl  săgeată,
              Ce sînt vinovat?   Spre oblînc se pleacă,   Dau pe el năval   Ochii-I lăcrimează,
              însă de voiţi,   Bagă mîna ’n teacă,   Şi-l trag de pe cal,   Se ’mpaingenează,
              Dacă socotiţi,   Două flinte scoate,  Sar pe el, s’acaţă,  Sufletu-î înceată,
              Cumcă lîngă mine   Cu plumbl încărcate.   Şi-l sfîrtică ’n faţă   Viaţa i-se gată,
              Nu vă merge bine,  Flinte ruginite,  Şi-l dărăburesc,  Şi adoarme lin
              Eu m’ol depărta   Cu sînge stropite.   Şi îl crîmpoţesc,  Cu un lung suspin.
              Şi vă voi lăsa:   Trage şi ţinteşte   Viaţa ÎI sfîrşesc.  CîmpurI şi vâlcele,
              Cîmpiile late,   Şi mi-1 nimereşte.  Apoi Moldovanul,   Codrii, dumbrăvele,
              Apele curate,    Şi mal trage-odată   Mîndrul şi icleanul,   Şi izvoarele
              Văile ’nverzite,  Şi-l loveşte ’n coastă.   Cînii şi-I adună   Cu păraele,
              Culmile ’nflorite,  Baciul mi se ’ncinge,   Şi pleacă pe lună,  Şi pădurile
              Şi dumbrăvile    Rana de şi-o strînge,   Din gură horind,   Cu pasările
              Cu izvoarele,    Cu brîu se’nvăleşte   Hangher zdrîncănind.   Se par întristate,
              Singuri ca să fiţi,  Sîngele-1 opreşte,  La stînă soseşte   Se par supărate;
              Să vă ’mbogăţiţl!  Spre Ungurenaş   Şi mi se opreşte.  N’auzI printre ele
              —  Moldovane  bace,   Face cîţi-va paşi   Dară val! nu-I glumă,   Cînt de fluerele,
              Ce  zici  nu  ne  place.   Şi mi ţi-1 ţinteşte   Rău durerea-l curmă.   Doine ciobăneşti,
              Hal  cu  noi  la  codru,   Şi mi ţi-1 loveşte,   Rrînl desvăleşte,   Versuri păsăreşti.
              Sufleţel de lotru,  îl loveşte drept   Sîngele porneşte,   Dar prin floricele
              Viaţa să ţi-o frîngem,  Cu hănghieru ’n piept.  Sînge închiegat,  Vezi spre semn de jele
   1   2   3   4   5   6   7   8   9