Page 3 - 1905-17
P. 3
L U C E A F Ă R U L
REVISTĂ PEN: RU LITERATURA ŞI ARTĂ. APARE DE DOUĂ ORI PE LUNĂ
©— --------© SUB DIRECŢIA (< t —©
Dior: ALEXANDRU CIURfl. OCT/WIflTÎ GOQA şi OCTEi\?lflT7 C. CĂ5LĂUAT7U.
ORICE REPRODUCERE OPRITĂ.
RUGĂCIUNE.
Rătăcitor’ cu ochii tulburi, Alungă patimile mele,
Cu trupul istovit de cale, Pe veci strigarea lor o fringe
Eu cad neputincios, stăpîne, Şi de durerea altor inimi
în fata strălucirii tale. înuată-mă stăpîne-a plinge,
în drum mi se desfac prăpăstii Nu rostul meu, de-apururi pradă
Şi’n negură se mbracă zarea, Ursitei maştere şi rele,
Eu în genunchi spre line caut: Ci jalea unei lumi stăpîne
Stăpine-orîndue-mi cărarea! Să plîngă ’n lacrimile mele.
în pieptul zbuciumat de doruri Pă-mi tot amarul, toată truda,
Eu simt ispitele cum sapă, fltîlor patimi fără leacuri,
Cum vor să-mi tulbure izvorul Pă-mi viforul în care urlă
Pin care sufletul s'adapă. Şi gem robiile de veacuri,
Pin valul lumii lor mă zmulge — Pemult plîng umiliţii ’n umbră,
Şi cu pouafa ta ’nţeleaptă Cu umeri gîrbovi de povară. . .
în veci spre cei rămaşi în urmă, Purerea lor înfricoşată
Stăpîne, văzul meu îndreaptă, în inimă, tu mi-o coboară.
Pesleagă minţii mele taina în suflet samănă-mi furtună
Şi legea farmecelor firii, Să-l simt în matca-î cum se zbate,
Sădeşte ’n braţul meu, stăpîne, Cum tot amarul se revarsă
Tăria urii şi-a iubirii, Pe strunele înfiorate
Pă-mi cîntecul şi dă-mî lumina Şi cum supt bolta lui aprinsă,
Şi zuonul firii ’ndrăgoslite în smalţ de fulgere albastre
Pă-î raza soarelui de oară închiagă-şi glasul de aramă:
Pleoapei mele ostenite. Cîntarea pătimirii noastre.
Octavian Goga.
