Page 4 - 1906-01
P. 4

Mrul 1, 1906.               LUCEAFĂRUL                         II
       mult  scheletul  de  ele  —  şi  mai  ales  praf  şi   Scoase  o  hîrtie  de  o  sută,  trei  de  două-zeci
       hîrtiî:  cataloage  de  pe  vremuri  de  ale  lui  Tase   şi  vre-o  cinci-spre-zece  Iei  mărunţi  pentru  bac­
       şi  cărţi  de  limba  elină.  Coana  Frosa  le  da  Ia   şişuri şi alte cheltuieli.
       o  parte,  cu  nerăbdare,  una  după  alta,  cătînd   D’abia  închisese,  cînd  auzi  un  glas  necunos­
       bişacteaua;  cînd,  o  clipă,  degetele  ei,  apucară   cut.  în  grabă,  domnu  Tase  lăsă  un  lacăt  des­
       un  carton,  o  poză  veche  cu  o  fetiţă  de  vre-o   cuiat şi ieşi să vadă.
       zece  ani:  ochi  mici,  sprîncene  abia  estompate,   Coana  Frosa  nu  se  înţelegea  cu  un  neamţ.
       gura  zîmbitoare.  Coana  Frosa  izbucni  în  plîns.   Cînd  se  coborîse  din  pod,  îl  găsise  la  uşa
       Păuna,  speriată,  zvîrli  jos  o  umbrelă,  pe  care   geamnîcului din dos:
       tocmai  avea  de  gînd  să  i-o  ceară,  şi  alergă   —  Ce pofteşti dta ?
       spre ea.                            Neamţul  îngînă  ceva  neînţeles  şi  da  să  intre
        —   Ce  e,  coniţă?  Vre-o  pîrdalnică  de  albină..   în casă. Coana Frosa începu să strige la el:
      Te-a pişcat?                         —   Să  ieşi  de  aici,  că  te  dau  pe  mîna
        Printre suspine, bătrîna o lămuri.  poliţiei...
        Era  fetiţa  lor,  Anicuţa,  mai  mare  mult  decît   Cînd  văzu  pe  Domnu  Tase,  prinse  inimă  şi
      Cănuţă...  Dacă  ar  fi  trăit,  ce  bucurie  ar  fi   începu să vorbiască din guşe :
      fost pe ea acum !                    —   A,  ui-te  bărbatu-meu.  Anastase,  vezi  dta,
        —  Ascunde-o,  Păuno,  să  n’o  vază  Tase.  Lui   te rog, ce pofteşte dumnealui.
      îi  face  rău;  e  în  stare  să  se  bolnăviască  şi  să   Domnu  Moinea  se  făcuse  ca  ceara.  Casele
      nu  mai  meargă.  Doamne,  cum  s’a  rătăcit  pe   erau  în  fundul  curţeî  şi  cam  ascunse  de  boltă.
      aici.   Şi   eu   înebunisem   căutînd-o.   Credeam   Noroc  că  fostul  profesor  era  om  cu  înfăţişare  :
      că  mi-a  furat-o.  Ţine-o  la  tine,  Păunico,  şi  să   pe cît de fricos, pe atît de înalt şi bine făcut.
      mi-o  dai  mai  pe  sară,  s’o  ascund  în  chichiţa   Neamţul  salută,  păru  că-sî  cere  iertare  şi
      lăzii, între lucrurile mele.       plecă în grabă.
        Apoi,  luă  bişacteaua,  o  suflă  de  praf  şi  se   Bătrîna  căzuse  pe  un  scaun,  obosită  de  plîn-
      coborîră în sală.                  sul din pod şi de spaimă.
        Domnu  Tase  pîndise  lipsa  Coani  Frosi,  ca   Domnu  Tase  veni  spre  ea.  Amîndoî  cam
      să-şi  facă  rost  de  bani  de  drum.  Avea  o  ladă   tremurau.
      mare, de Braşov, închisă cu trei lacăte.  —  Ce căta şoacăţul ?
        Trase  zăvorul,  îngenunchiă  înaintea  icoanei,   Coana Frosa dete din umeri, zîmbind :
      făcu  mai  multe  cruci;  apoi  începu  să  probeze   —   Dta  ştii.  Ce  mă  întrebi  pe  mine  ?  N’aî
      cheile în lacăte.                  fost  profesor  ?  Ce  fel  de  profesor  ai  fost,  să  nu
        în  Iadă,  miros  de  naftalină  trezită  şi  de   ştii  să  te’nţelegî  cu  un  om  ?  ...  Şi  să  te  sperii
      tutun.  Acolo  îşi  ţinea  hainele  mai  bune.  Domnu   de el, ca o femee ?
      Tase  le  dete  cu  îngrijire  la  o  parte.  Din  fund,   Lui Domnu Moinea îi fu ruşine.
      scoase  o  cutie  la  fel  cu  bişacteaua  Coani  Frosi.   —   Am  fost  de  limba  elenă,  Froso.  Şi  dacă
      Le  cumpăraseră  amîndoî,  în  aceeaşi  zi,  de  la   vrei  să  afli,  pot  să-ţi  spui  că  era  un  cerşetor.
      acelaş  negustor  din  Podu  Mogoşoaeî.  Într’însa   Cerea  să-l  ajutăm  pe  nemţeşte.  Acum  l-a  găsit
      îşi  păstra  economiile  din  pensie,  pe  care  nu  le   şi pe el, tocmai în ajunul plecării...
      ştia  nimeni,  nici  Coana  Frosa.  Eraii  cîte-va   La  nouă  erau  în  paturi,  în  aceeaş  odae  cu
      inele  fără  pietre,  mai  multe  pietre  fără  inele,   geamantanele,  care  se  odihniau  în  mijloc,  lîngă
      monede  vechi  de  aur  şi  de  argint.  Sub  un   două  boccele  legate  foarte  rău  cu  o  sfoară.
      capac,  într’o  cutie  mai  ascunsă,  hîrtiî  de  bancă   Zarzavatul  aştepta  afară,  la  răcoare,  în  fundul
      şi  galbeni.  Peste  tot,  vre-o  două  mii  de  lei,   unei  desage.  Domnu  Tase  tîrguise  pătlăgele
      lîngă  care,  într’un  plic  pecetluit,  un  fel  de   roşii,  cartofi  noi,  bame,  toate  pe  alese;  peste
      testament  hotăra  soarta  lor:  trei  părţi  lui  Că­  tot trei lei.
      nuţă,  şi  o  parte  „soţiei  mele  Frosa,  care  m’a   Toată  noaptea,  plin  de  grije,  n’a  închis  ochii.
      iubit şi îngrijit."                Avea  călduri  şi  se  întorcea  cînd  pe  dreapta,
        Cît a tremurat cînd l-a scris!   cînd pe stînga. Coana Frosa adormise. Tocmai
   1   2   3   4   5   6   7   8   9