Page 5 - 1906-01
P. 5

12                          LUCEAFĂRUL                   Nrul 1, 1906.
           visa  pe  Anicuţa  într’o  grădină,  cînd  auzi  glasul   linişteşte,  căci  îi  vede  absorbiţi  în  vorbă.  Unul  dă
           lui Tase :                         încet  celuilalt  lămuriri  asupra  lui  domnu  Tase.
             —  Froso, hai mai iute că pierdem trenul.  Tovarăşul  ascultă  şi  rîde  cu  poftă.  Apoi  se  jn-
             Era două noaptea şi cu toate că trenul pleca  voesc  la  o  glumă:  să-l  făcă  pe  bătrîn  să  creadă
           la  opt,  dumnealui  ţinea  să  fie  la  gară  de  la   că a greşit trenul...
           cinci.  Altfel  n’ar  fi  fost  liniştit.  Apoi,  Frosa   Semnăturile  aleargă  una  după  alta,  dînd  roată  ;
           uitase  să-i  dea  guler  curat  şi  aceasta  cerea   cerul  şi  orizontul  se  ţin  după  ele  în  fugă  mare,
           timp.  De  şi  n’avea  gîtul  gros,  incit  i  s'ar  fi  po­  sub  stăpînirea  sfîntă  a  soarelui,  scurtînd  calea
           trivit  chiar  şi  un  număr  mai  mic,  totuşi  Domnu   către Slatina.
           Tase  avea  grija  să-şi  cumpere  totdeauna  gulere   îndată  după  plecarea  din  Titu,  unde  se
           largi.  Gîtul  putea  să-î  joace,  ca  într’un  cerc  de   schimbă  trenul  pentru  Tîrgovişte,  unul  din  ei
           bute,  iar  cravata  se  ţinea  Ia  cîte-va  degete  de­  scoate  ceasornicul  şi  zice  liniştit,  dar  tare,  celui­
           parte de trup.                     lalt:
             Păuna  spăla  şi  coana  Frosa  călca  toată  rufăria   —  Aşa  dar,  la  două-spre-zece  sîntem  la  Tîr­
           casei.                             govişte.
             Fără  multă  vorbă,  somnoroasă,  se  dete  jos  din   Vorbele  acestea  cad  ca  un  trăsnet.  Domnu
           pat  şi-î  aduse  gulerul.  Era  cam  afumat,  cam  ars   Tase  le  aude  şi  deschide  ochii  mari  spre  coana
           pe  ici  pe  colo  cu  fierul.  Domnu  Tase  îl  găsi  de   Frosa, căreia îi îngînă, jumătate înecat:
           minune,  mai  cu  samă  că  avea  şi  un  miros  plăcut   —  Auzi,  Froso,  că  trenul  ăsta  merge  la  Tîr­
           de  pelin  şi  iarbă  mare,  dichisuri  de  ale  coanii   govişte. Va să zică ne-am rătăcit!
           Frosi,  presărate  în  fundul  lăzii  cu  rufe.  Domnu   Pe  feţele  bătrînilor,  în  ochii  lor,  s’a  săpat  o
           Moinea  luă  butonul  de  cilic,  îl  suci,  vru  să-l   spaimă  adîncă.  Domnu  Tase,  mai  ales,  stă  pe
           închee; peste putinţă : gulerul era ca ferul.  jăratec. Canapeaua îl supără.
             —  Froso, vino tu.                 Să  întrebe  pe  cei  doi  călători  nu  îndrăsneşte.
             Dar,  ceas  răD.  Fie  din  somn,  fie  din  pricina   E  un  păcat  al  dumnealui  să  nu  intre  în  vorbă
           căinăşei  sau  chiar  a  butonului,  coana  Frosa  nu   cu  persoanele  străine,  şi  numai  cu  slujbaşi,
           ştiu  cum  făcu,  cum  îl  apăsă,  că-1  rupse.  Domnu   cari  au  datoria  să-i  răspunză,  să-l  lămuriască.
           Tase  era  în  culmea  desnădejdei:  n’avea  alt   De  aceea,  s’a  hotărît  —  fie  ori-ce  —  să  aştepte
           buton.                             venirea conductorului.
             —  Cum făcuşi, soro ? Ne-am dus pe copcă !  Cum  îl  vede  trecînd,  se  ia  după  el  şi-I  apucă
             Intr’adevăr,  la  ceasul  acela,  era  peste  tot  în­  de haină.
           chis  :  Noroc  că-î  veni  tot  ei  în  gînd  să  ia  o   —  Domnule ... Domnule !
           sfoară  şi  să  lege  cum  o  putea  cămaşa,  în  loc   Şi  mişcările  şi  glasul  i  le-a  schimbat  frica.
           de  buton.  Sub  cravată  nu  se  bagă  de  samă.   Are  o  intonaţie  străină,  afectată,  cam  pe  nas.
           Şi aşa făcu.                       în  tot  domnu  Moinea  e  acum  un  uşor  aer  de
             în  sfîrşit,  după  o  crudă  despărţire  de  casă,   neamţ.
           după  o  aşteptare  de  trei  ceasuri  în  gară,  în   —   Domnule,  mă  rog,  trenul  acesta  merge
           care  n’a  rămas  om  cu  şapcă  roşie  sau  hamal   la Tîrgovişte ?
           neîntrebat  şi  nedescusut,  iată-i  aşezaţi  într’un   Conductorul  se  gîndeste  puţin.  Apoi  pe  un
           vagon  de  clasa  a  doua,  la  fereastră,  unul  în   glas cintat:
           faţa  altuia.  Coana  Frosa,  în  rochie  cărămizie  cu   —   Dar  de  unde,  domnule  ?  Noi  mergem
           flori  turceşti,  şi  cu  cauc  pe  cap.  Domnu  Tase   Piteşti  —  Slatina  —  Craiova  —  T.-Severin  —
           în  haine  negre  şi  cu  plastron  din  rochia  Frosi.   Vîrciorova. Aţi greşit, poate.
            De  partea  cealaltă,  doi  domni:  unul,  un  fost   Şi le cere biletele.
            elev  pe  vremuri  al  lui  Domnu  Tase.  îşi  recu­  în  dreptul  vorbei  Slatina,  domnu  Tase  s’a
            noaşte  profesorul,  însă  nu-1  salută.  în  schimb   şi  întors  la  loc,  înseninat.  Ochii  lui  mici  cată
            îl  cercetează  cu  ochii.  Domnu  Moinea  simte  şi   ironic  în  ochii  Frosi.  Şi  se  ’nţeleg  de  minune:
           aceasta  îl  cam  supără.  Tace.  Numai  din  cînd  în   Un  rîs  pitit  în  amîndouă  gîtlejurile,  un  rîs  copilă­
            cînd îi fulgeră cu cîte o uitătură. La urmă se  resc, stăpînit de ruşine şi de teamă. Rîd pe înfun-
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10