Page 8 - 1906-01
P. 8

Nrul 1, 1906.                LUCEAFĂRUL                         15

          „Noroc sâ dea Dumnezeu!“        nu  cred  nici  în  sfinţi,  nici  în  tata  sfinţilor!  Eu
         Cuconu  Costăche!  tresări  ca  la  o  chemare   spun  foarte  serios,  cu  convingere!  De  cîteori
        veche.  Cam  cu  chef,  cu  gust  de  vorbă,  se  în­  am spus şi-am dovedit?
        dreptă în scaun, zîmbind cu dispreţ:  —  Of!  totdeauna!  totdeauna  !  Aşa  mă  omori
         „P-eh!  ce  Dumnezeu!  Nu  există,  cucoane,   cu  zile  dumneata!  se  văeta  cu  mînile  la  cap
        ce-mî umblaţi mie cu fleacuri ?“  cucoana  Nastasiica.  Părinte,  spune  şi  dumneata
         Şi  bău  încet,  zîmbind,  păharul  de  vin.  Toţi   o vorbă. Nu vezi că aista-î un păgîn?"
        tăcură.  Cucoana  Nastasiica  îi  aruncă  o  privire   Preotul, zîmbind, îşi mîngăia barba.
        lungă, şi zise apăsat:              „Spun, cum nu?"
         „Iar? Of! cînd îl aud, nu mai pot!“  Boerul Costăchel Mîndru tresări:
         Dar  boerul  nu  voia  să  ştie.  Acesta  era  calul   „Ce-e? Cu-m ?
        lui  de  bătae;  aici  era  mîndria  lui;  aici  era   —   Da,  cucoane  Costăchel,  eu  îţi  dovedesc
        cultura   lui   veche   dela   Academia   Mihaileană;   că este!"
        asta  era  ambiţia  lui  de  libercugetător;  asta  era   Cuconu  Costăchel  voi  să  sară  de  pe  scaun,
        prada,  pe  care  mult  o  adulmecase,  şi  asupra   dar boerul Văieanu îi puse moale mîna în piept.
        căreia se repezia vijelios.         „Stai, frate,— să vezi că-ţî dovedeşte..."
         „Ce-e?  Cu-um?  Adică...  vra  să  zică  e  vorba   Cuconu  Costăchel  privi  în  jur,  cu  ochi  bul­
        pe  discuţie?  Unde-i  Dumnezeul  dumneavoastră?   bucaţi,   sforăind,   răsucindu-şî   cu   amîndouă
        unde-s sfinţii dumneavoastră?"    mînile  mustăţile  sure.  Apoi  deodată  se  linişti.
         Şi  se  uita  străpungător  spre  popa  Dumitrache,   Popa-1  privia  ţîntă,  cu  ochi  buni,  zîmbind,  şi
        care  învîrtia  blajin,  zîmbind,  între  două  degete,   cuconu  Costăchel,  par’că-şi  aduse  aminte  de
        o bobi{ă de pine.                 ceva şi nu mai zise nimic.
         Boerul  Neculai  Văieanu  ridică  mina  împă­  „Vezi,  cucoane  Costăchel  ?  zise  foarte  domol
        ciuitor.                          preotul.  Vezi?  De  ce  te  tulburi  de  geaba?  Nu-ţî
         „Ei  lasă,  frate,  —  glumeşti?  Par’că  cine  nu   aduci  dumneata  aminte  de  iarna  aceea  grozavă
        ştie  că  este  Dumnezeu?  Cine-o  făcut  lumea,   de-acu  opt  ani  ?  Aşa-i  că-ţî  aduci  aminte  ?  Ştii,
        cine-o  făcut  pămîntul?  Cine  ne-a  făcut  pe  noi  ?   atunci  cînd  a  căzut  deodată  bolnavă  duduia
        He-he!  las-o  încolo!...  Ce  să  ne  batem  noi   Florica?  îţi  mai  aduci  aminte,  dudue  Florică?
        capul!                            Da, îşi aduce aminte...“
         —  Nu,  nu  se  poate!  strigă  cuconu  Costăchel   Boerul  Mîndru  voi  iar  să  zvîcniască  de  pe
        privind  crunt  la  popa  Dumitrache.  Iată,  aici   scaun,  dar  cuconu  Neculai  Văieanu  îi  puse  zim-
        avem  un  preot!  Acesta  e  om  de  treabă,  îl  ştim   bind  palma  pe  piept.  Toţi  ochii  erau  îndreptaţi
        cu  toţii!  (Tinerii  zimbiau  privindu-se).  E  foarte   spre el.
        de  treabă  !  Dar  unde  mai  este  unul  aşa  ?  Spu-   „Vezi  că-ţî  aduci  aminte,  cucoane  Costăchel?
        neţi-mi  mie,  mă  rog!  Eu  nu  cred  nici  în  sfinţi,   urmă.popa  Dumitrache.  la  uite  la  cucoana  Na­
        nici în tata sfinţilor!           stasiica  :  şi-acu-i  vin  lacrimi  în  ochi...  Era  o
         —  Uf!  omul  ista  mă  omoară!  strigă  cu  nă­  viforniţă  afară,  era  o  mînie  a  lui  Dumnezeu  ...
       duf  cucoana  Nastasiica.  Aşa  face  totdeauna!   Şi  duduia  Florica  era  slabă,  slabă,  o  umbră,
       Uite-aşa face, şi cînd îl aud, — mor!  de-abia sufla_______“
         —   Nu!  nu  se  poate!  rosti  convins  şi  liniştit   Preotul se întoarse uşor spre doctorul Iohan.
       bătrînul,  trecîndu-şi  dreapta  prin  părul  cărunt.   „Nici  dumneata  n’ai  fi  putut  atunci  face  ni­
       Eu nu cred nici în sfinţi, nici în tata sfinţilor!  mic...  Puteai  face  ceva?  Atunci  era  la  noi  un
         —   Ei  lasă,  cucoane  Costăchel,  lasă!  strigă   doctor  bun,  săracul,  bătrîn  care-şi  pricepea
       cu  ochii  luminoşi,  aprinsă  la  faţă,  cucoana   meşteşugul...  Şi  cu  el  mă  împăcăm  bine  ...
       Garofiţa.                          Şi  ce-a  zis?  Ce-a  zis,  cucoană  Nastasiică,  doc­
         —   Nu  se  poate!  nu  las!  Unde-i?  L-aţi  vă­  torul  ...  Adică  de-acu  s’a  sfîrşit!...  Poţi  face
       zut  vreodată  ?  EiTnu  l-am  văzut!  (Privind  pe   ceva  cînd  e  gata  ?  —  Doctorul  Johan  dădu
       doctorul  Iohan.)  Dumneata  l-ai  văzut?  Nu  l-ai   încet  din  cap:  Nu.  —Ei  vezi?  Numai  cucoana
       văzut!  Nici  eu  nu  l-am  văzut!  Nu  există!  Eu  Nastasiica s’a gîndit că mai este o nădejde...
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13