Page 7 - 1906-06

Nru! 6, 1906. LUCEAFĂRUL 127
creştinii se închinau cu drag şi din toată inima intea ochilor şi dacă nu ar fi fost în strană să
rugînd pe Dumnezeu, pe lingă altele, şi de să­ se razime, de bună samă că s’ar fi prăbuşit la
nătate şi noroc pentru feciorul popii, care ie cin­ pămînt.
stea sfintul locaş cu aşa cîntărî, care se sco- încetul cu încetul i s’a limpezit lumea dina­
boară în suflet, nu alta . . . Dar se vede că în intea ochilor, şi-a dus cîntecul pînă la sfîrşit. . .
versul cîntecelor sfinte eraţi amestecate şi părţi Acasă părintele nu i-a zis nimic, pricepea pri­
din duioasele viersuri de doină, căci pătrun­ cina şi vedea că aducînd vorba despre ruşinea
deau nu numai în sufletele credincioşilor, ci chiar păţită, i-ar face şi mai rău...
şi în al cîntăreţului, răscolindu-1 pînă în adîn- A păzit însă clipa cînd se găsia numai cu
curile ascunse pentru o clipă, şi nu arareori se •preoteasa şi i-a povestit întîmplarea dela biserică,
pomenea deodată tăcînd în vreme ce cîntările sfătuindu-se ce-i de făcut.
erau purtate mai departe de dascălul din strana Preoteasa destăinui atunci printre lacrimi şi
stingă. împrejurarea dela coasă, şi în cele din urmă
Cînd se întîmpia să rupă cîntarea la sfîrşitul puse la cale, ca chiar în ziua aceea să trimeată
rugăciunii, nu se prea băga de seamă . . . Cre­ din nou peţitori în Dumbravă, cari să stărue
dea ori şi cine că poate face un popas de s’aducă vorbă hotărîtă.
odihnă . .. dar în ziua aceea, în Dumineca, Peste cîteva ceasuri, din ograda părintelui
pe care poate are s’o ţie minte multă vreme, Catană ieşiau trei călăreţi peţitori. .. Printre ei
păcatul l-a purtat pe căile ruşineî, şi a frînt era şi Petru Grăniceru, meşterul de gură, care pe
Axionul tocmai pela mijloc ! . . . A fost o lîngă ploştile cu vin şi rachiu, ploscuţe umplute
pausă de tăcere de moarte, din care el nu s’a cu binecuvîntare duhovniciască, purta pe dede-
deşteptat decît tîrzior cînd tatăl-său, dînd Svera supt şi o sticluţă cu apă neîncepută, descîntată
încetişor la o parte, l-a strigat pe nume . . . Cînd de baba Cucoşoaia, de care numai mama preu-
şi-a dat sama unde se găseşte şi ce se pe­ teasa avusese grijă.
trece cu el, a îngălbinit, i s’a făcut negru îna­ 1. Ciocârlan.
a - -

Şl-Î PESTUL . . .

Muii ji-o fi gîndu trudii
Că nici astăzi n’am venit,
Par mi-au pus în prag străjer
Patini grele ca de ter.
Şi zăbrele la fereşti
Mi-au pus pilde bătrineşti.
M’aş lupta să le dobor
Par mi-am pus salba de dor,

Şi de-oi rupe vre-o mărgea
Cum să plec tără de ea ? —
C’ar rămîne ’n mina lor
Pe zălog neperilor,
Şi-î destul un semn ori-cit
Să-mi vrăjiască de urît...
Fatma.
Casa lui Iancu.