Page 7 - 1906-08
P. 7

Nr. 8, 1906.                 LUCEAFĂRUL                        171
       ce-î  frămîntau  sufletul  eî  tînăr,  ci  o  lăsau  să   şi  toată  vigoarea  bărbătească,  ce  abunda  încă
       plîngă  unde  era  de  plîns,  să  rîdă  unde  era  de   în  fiinţa  Iui  cu  toată  greutatea  celor  şaptezeci
       ris,  să  sufere  unde  era  de  suferit,  să  se  tîngu-  de  ani,  a  adunat-o  pentru  a-i  da  o  ţinuta  mă­
       iască  chiar,  dacă  vorbele  celui  drag  o  aduceau   reaţă.
       pînă într’acolo.                    Clocotia în el sînge proaspăt, tînăr, înfierbîntat
         Şi  numai  dupăce  fata  a  încheiat  cu  un  oftat   de  amintiri  vitejeşti  şi-l  inişcase  pînă  la  lacrimi
       adine  rîndurile  citite  şi  răscitite,  numai  atunci  faptele  măreţe  ale  lui  şi  ale  neamului  Iui  petre­
       bătrînul,  ca  mai  tare  de  inimă,  a  întrerupt  tă­  cute  în  şirul  celor  patruzeci  de  ani.  La  şaizeci
       cerea  de  mormînt,  lăsînd  pe  mama,  ca  mamă,   şi  şase  a  întîmpinat  pe  Vodă,  eşit  de  sub  pă-
       să-şi uniască lacrimile cu acele ale noră-si.  mînt  la  Severin  în  bătaia  tobelor,  în  sunetul
        „la  vezi,  fată,  aci  ce  zice!“  şi-i  întinse  scri­  trîmbiţelor, în bubuitul tunurilor.
       soarea ce era pe masă.              L-a  petrecut  în  căruţă  alăturea  de  părintele
        Susanică  îşi  mai  şterse  obrazul  cu  colţul  şor­  lui,  dela  care  moştenise  sînge  curat  româ­
       ţului, luă scrisoarea şi începu a citi cu un tremu­  nesc,  pînă  la  sălaşul  domnesc  din  Cetatea  lui
       rat  uşor  în  grai  şi  cercînd  a  se  desrobi  de  ne­  Bucur.
       liniştea  ce  o  înlănţuise  cele  cîteva  rînduri  ale   L-a  aşezat  în  scaun  domnesc,  împreună  cu
       iubitului eî:                     boerii ţării, şi cînd să plece cătră casă:
        „Mult iubiţii mei părinţi, tată şi mamă!“  „Nu mai plec, tată !“ zise el hotărît părintelui,
        „Dragu  mamiî,“  ofta  de  lingă  vatră  bătrîna   care-î  ghicise  gîndul,  „rămîn  aci  în  paza  lui
       cuprinsă din nou de suferinţă şi de dor...  Vodă!“
        „Pînă  la  facerea  acestei  mici  epistole  mă  aflu   Şi  l-a  păzit  7  ani  de-arîndul,  ca  un  sfetnic
       sănătos, care sănătate doresc să vă întîmpine tot­  credincios.  S’a  dus  acasă,  şi  după  alţi  douăzeci
       deauna  şi  să  v’o  dăruiască  bunul  şi  milostivul   de  ani  a  început  a-şî  trimite  copiii  în  paza
       Dumnezeu...                       aceluiaş  domn,  rînd  pe  rînd  pe  Sănducu,  pe
        „Scumpul mâinii!“ oftă bătrîna.  Păun,  pe  Bujorel  şi  acum  pe  Sinică  cel  mai
        „Mai departe veţi şti, scumpii mei părinţi, tată   tînăr dintre ei.
       şi  mamă,  eu  o  duc  bine  cu  serviciu,  mă  iubeşte   Şi  sucindu-şi  fecioreşte  mustaţa,  o  voioşie
       căpitanul  şi  toţi  ofiţerii  şi  vreau  acuma  să  mă   vădită  i  se  întipărise  pe  faţă  şi-î  cuprinse  toată
       facă sergent de 10 Mai.           firea.  Era  mîndria  care  înalţă  sufletul  omului
        Şi  veţi  şti  că  de  10  Mai  e  o  sărbătoare  mare,   nu numai martor, dar părtaş la treburi mari pentru
       mai  mare  ca  în  alţi  ani,  că  se  fac  anume  nişte   fericirea  ţării  şi  propăşirea  neamului.  Era  fala
       clădiri  mari  pe  un  cîmp  afară  de  oraş,  îi  zice   peste  măsură  de  îndrăzneaţă,  care  întinereşte
       citnpul  Filaretuluî,  îl  ştie  tata,  şi  a  săpat  acolo   simţirile,  care  renaşte  făptura  omului,  care  dâ
       un imaş de-a făcut lac şi în lac vine apă de sub o   putere braţelor istovite de muncă, care limpezeşte
       rîpă  înaltă  cît  un  turn  de  biserică  şi  a  adus   mintea  îngreunată  de  oboseală,  puse  în  serviciul
       pomi mari de i-a sădit în preajma locului şi acum   unui ideal măreţ.
       toţi  îs  verzi  şi  a  făcut  o  casă  aşa  în  cerc  şi   Şi  cuprins  de  această  mîndrie  şi  de  această
       în  mijloc  un  loc  mare  deschis,  unde  se  bat  cu   fală  bătrînul  mehedinţian  exclamă  cu  patimă
       taurii  ca  ’n  vremea  veche,  şi-apoi  au  venit  ne­  poate ultima-i dorinţă:
       gustori  şi  breslaşi  de  şi-aîi  făcut  şi  eî  case  mari,   „Aş  vrea,“  zise  el  —  cerînd  par’că  ajutor
       unde-şî  aduc  tot  ce-au  lucrat  eî  mai  de  seamă   dela cel Atotputernic — „aş vrea să mai fiu odată
       şi cîte şi mai cîte minuni.        de  douăzeci  de  ani,  să  încep  încă  odată  paza
        Mări  ce  mai  e  aici  de  învălmăşală  şi  ce  tre­  ţării  şi  a  domnului  ei  şi  de  s’o  mai  întîinpla
       buri  mari  se  fac.  Şi  ştiţi  de  ce?  Pentrucă  vrea  vr’o  vrajbă"  —  atunci  şi-a  apăsat  cu  dreapta
       ţara  întreagă  să  sărbătoriască  odată  patruzeci   rana  dela  umăr—  „întîmple-se!...“  Două  lacrimi
       de  ani  de  cînd  a  venit,  zice-se,  Vodă...“  Asculta  au mai stors ochii lui.
       bătrîna  ca  pierdută  în  alte  lumi;  îi  părea  un  şir   Erau cele din urmă lacrimi de bucurie.
       întreg  de  basme  cele  cîteva  rînduri  ale  copilu­   George Stoica.
       lui  ei.  Numai  moşneagul  s’a  îndreptat  în  scaun
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12