Page 9 - 1906-08

Nrul 8, 190(5. LUCEAFĂRUL 173

certa cu tot satul şi Veta aşa şi Domnica aşa. cu unul, care nefiind din rîndul lor şi uitîndu-se
ştia toată lumea şi lor nu ie zicea tata lor ni­ mult mai sus, nu ar fi putut-o cu nici un preţ
mic. Şi eî pentru Nică al învăţătorului, care se lua. Nu ar fi crezut niciodată ca femeia
purta ca o fată mare, pe care tot satul îl purta aceasta uscăţivă, vrednică, iute la vorbă şi la
pe mînî de drag, să-i facă aşa! Cum se uită faptă, să fie de o aşa neobicinuită bunătate
la cucoane, dacă văd că se uită la mine şi cum îngăduitoare, in bunătatea ei era însă acea ne­
să-mi fie ruşine? mărginită dragoste de mamă, care nu poate
Inima ei se frîngea între ce simţia şi între vedea dincolo de o clipă de mîhnire, care nu putea
cearta lui tată-său. Se hotăra s’asculte pe tată-său răbda plînsul şi oftatul fetii, la care ţinea mai
că va fi ştiind el de ce spune aşa, dar cînd îl mult decît la luminile ochilor. Bunătatea aceasta
vedea pe Nică trecînd pe drum, cu puşca la tremurase în glasu-î în seara, cînd oprise pe
spate, mîndru şi frumos şi cînd o privia în bărbatu-său de-a o certa. Bunătatea aceasta o
ochi, nu mai ştia ce-î de ea. O prindea o to­ făcuse acuma să nu se gîndiască la nimic, nici
ropeală, rămînea uluită, cu inima topită de dor, la învăţător, nici la bărbatu-său, nici la gura sa­
uitîndu-se după el. Dupăce trecea, îi rămînea tului, ci numai la bucuria fie-si. In bunătatea
în suftet un fel de înnec, care o împedeca să aceasta era regretul tinereţii eî, ferecată în lan­
vorbiască şi de care i se părea că numai plîn- ţurile chinurilor depărtării de lume, ofilită în
gînd s’ar fi uşurat. Atunci se gîndia; „Ce cîi- obida sufletului silit să-şi înăbuşe simţirea —
nos e tata!" Că n’o mai lăsa ca alte dăţî să căci părinţii ei n’o lăsase să-şi petreacă la hori
se ducă cu vitele pe marginea Dumbrăvii, n’o şi la nedei, o ţinuse în casă, priveghind-o ca
mai lăsa să se ducă pe la mătuşă-sa şi nici pe-o vinovată, pînă la şapteşprezece ani, cînd
pe Ia cucoana hangiului să-şi cumpere fluturi şi aii măritat-o după Ion al lui Şerban. Şi mai
mărgele. era în bunătatea asta ceva din deşertăciunea
VI. de a şti că fata eî e cea mai frumoasă din sat
Se culesese porumbul. şi că la nici una nu mai găsise cu cale să se
Învăţătorul făcea în toţi anii clacă la curăţat, de uite inîndreţe de fecior ca al învăţătorului. Şi
era de pomină. Venia tot satul şi băeţii şi fetele feciorului învăţătorului o să-i dea în gind că
o aşteptau, tot cum aşteptau o nedee. Era o pe­ ea ştie, că ea o lasă, şi cînd ar fi întîlnit-o şi
trecere, la care Trache Lăutarul cînta par’că de i-ar fi dat bineţe, eî i-ar fi plăcut să-l priviască
zece ori mai bine, şi după care satul purta cu ochi înţelegători şi să-l cuprindă şi pe el
poveşti, cum îi vinul învăţătorului anul acesta. într’o rază de dragoste de mamă: — iubia doar
Argatul dăduse veste în sat. Se înserase. Nică pe Ana, pe fata eî.
aştepta în poartă pe cei ce veniau, glumind cu In şopronul cel mare al învăţătorului se ri­
frăţiorul cel mic. dica grămada mare albă de treizeci de care de
— Bună seara. porumb cu foi. Două felinare în cele două laturi
Nicu iăsă deodată de mină copilaşul care, luminau feţele a tot ce era tinereţe în sat. Şi
aproape să cadă, îşi curmă rîsul. veniau mereu. Se făcuse lanţ împrejurul gră­
Intre fetele ce intrau era şi aceea, pe care n’ar mezii, cîte un flăcău întîrziat îşi făcea Ioc, glu­
fi crezut niciodată s’o aibă la clacă. mind şi hîrjonindu-se, între fete. Şi ele rîdeau
— Bine, da tu cum ai putut veni? Te-a lă­ de nimica lucru, răzimîndu-se una de alta, prin-
sat tată-tău ? zîndu-se de mînă, şoptindu-şî în urechi vorbe
— Tata nu e acasă, e la tîrg şi muma m’a care şi mai tare aprindeau rîsul. In vîrful gră­
lăsat. mezii lăutarul, plecîndu-şi capul pe vioară, în­
Fetele trecură înainte spre grămadă. cepu să-i zică un cîntec prelung, toate rîsetele
S’o lase mumă-sa, care ştia tot aşa de bine şi glumele conteniră, nu se auzia decît pocne­
caşi tată-său, că el umblă după ea ? Nu putea tul foilor rupte de pe druga de porumb. Cîn-
să înţeleagă ce-o putuse hotărî să facă lucrul tecul se schimbă într’o horă vioae şi iar începu
acesta, cînd ştia bine, că nici unuia nici altuia unul cu o vorbă de colea, altul cu o glumă de
nu i-ar fi plăcut o astfel de dragoste a fetii lor dincolo şi cînd lăutarul isprăvi, era o zarvă şi