Page 11 - 1908-04
P. 11

Nrul I, 1908                LUCEAFĂRUL                        67

         Şi  astfel  în  sufletul  lui  au  fost  mereu  înce­  nată.  Nici  femeii  nu  i-a  zis  nimic.  Dar  de  atunci
        puturile  unei  primăveri  pline  de  mirezmele  flo­  i  s’a  strecurat  un  dor  greu  în  inimă.  Şi  când  îl
        rilor tinere.                     apăsă  mai  tare  dorul  acesta,  născut  din  fur­
          S’au  căsătorit  apoi,  ş’au  luat  cu  chirie  casele   tună  de  gânduri,  faţa  lui  luă  expresia  unui  râs,
        acestea  unde  stau  şi  astăzi.  Profesor  la  gimnaziu   amar,  dureros,  crud,  şi  simţiâ  ca  şi  când  i-ar
        a muncit cu zel, cu însufleţire.  spune  cineva  batjocoritor  la  ureche:  »Iată  răs­
          Şi  la  un  an,  intr’o  noapte,  deodată  s’a  în­  plata  cea  mai  mare  ce  ţi-o  poate  da  o  femeie!*
        tâmplat  ceva.  Se  auziră  uşile  izbindu-se,  se  auzi   *
        cuvântul  »mişelule«,  răzbiră  afară  planşetele  înă­  Câtva timp, cuvintele directorului îl făcură să
        buşite  ale  femeii,  şi  apoi  Nicolae  Marcu  se  mai lase beutura. Ţinea la el, la director, ca la





























                          Sculptorul bucureştean O. Spaethe, în atelierul său.
        întoarse  iarăş  la  berăria,  unde  numai  cu  puţin   un  om  care  i-a  fost  sprijin  totdeauna.  Şi-i  veniâ
        înainte,  îşi  lăsase  nişte  vechi  cunoscuţi,  cu  cari   de  multeori  să-i  spună,  pentruce  nu  poate  el  fi
        se întâlnise pe stradă.          acum  altfel,  decât  un  om  ticălos.  Dar  nu  cuteză.
          De  aici  încolo  apoi  a  început  să  dee  repede   Poezia vieţii lui de odinioară nu-1 lăsa s’o păteze,
        pe  povârniş.  Nu  ştia  nimeni  pe  lume,  nici  di­  s’arunce cu noroiu într’ânsa, chiar în văzul altora.
        rector,  nici  profesori,  ce-1  duce  la  ruină.  Numai   Dar  aceasta  numai  la  începutul  căderii.  Mai
        doi  ochi  mici,  răi,  ai  unui  coleg  îl  înconjurau   târziu  spunea  şi  râdea,  lângă  paharul  cu  bere,
        totdeauna. Dar n’aveâ de ce să-l îucunjure. Nicolae   ca de prostia altuia.
        Marcu  nu-1  privea  niciodată,  nici  n’a  mai  vorbit   —  Credinţă  la  femeie?  Ei  da,  lăsaţi,  voi  nu
        cu acest coleg.                  ştiţi  nimic.  Voi  se  vede  n’aţi  primit  încă  o  răs­
          Directorul  credea  că  pilda  rea  a  unor  profe­  plată.  Dar  ian’  să  primiţi  o  răsplată!  A  dracului!
        sori mai bătrâni îl nenoroceşte.  Te  arde,  te  ’ngheaţă,  da  ’n  sfârşit  îţi  deschide
          însă  Nicolae  n’a  spus  la  nime.  o  vorbă  legă-  ochii.
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16