Page 15 - 1908-04
P. 15

Nrnl 4. 1908.              LUCEAFĂRUL                         •1
        atât  îi  dovedea  mai  multe  cusururi,  deşi  se   Când  eră  Thorbjorn  de  7—8  ani,  Sămund
        purta  din  ce  în  ce  mai  aspru  cu  el.  De  cu   îşi  schimbă  sluga.  Pe  băiatul  cel  nou  îl  chemă
        vreme  îi  puse  abecedarul.  în  mână  şi  îl  luă  cu   Aslak.  Cutreerase  lume  multă,  deşi  eră  numai
        el la câmp, să-l aibă sub pază.   un copilandru.
          Mama  avea  casă  grea  şi  copii  mici;  nu   In  sara  sosirei,  Thorbjorn  eră  culcat;  a  doua
        putea  face  alta  decât  să-şi  desmierde  copilul   zi,  cum  şedea  şi  ’nvăţâ,  împinse  cineva  uşa  cu
        şi  să-i  dea  poveţe  bune,  dimineaţa  când  îl  îm­  o  larmă  netnai  pomenită.  Eră  Aslak.  Venea,
        brăcă  ;  iar,  Du­                                     tot  împiedecân-
        mineca şi sărbă­                                     1  du-se, cu un braţ
        toarea, când ste-                                       de  lemne,  pe
        teau  în  tihnă  de                                     care-1  trânti  cu
        poveşti,  se  silea                                     furie de pământ,
        sâ-1  mai  îmbune                                       de  sburară  aş­
        pe Sămund.                                              chiile  în  toate
           Thorbjorn,                                           părţile.
           când mânca                                            Sări  apoi  de
           câte-o bătaie                                        câteva ori în sus
         pentrucă ,a—b*                                         ca  să  se  scuture
         nu se cetea ,ba*                                       de  zăpadă  şi  de
        ci ,ab*, sau pen­                                       câteori  sărea
           trucă nu eră                                         strigă:  ,E  frig,
          iertat să dea şi                                       zise  mireasa
          elînlngrid, cum                                       năzdrăvanului,
          dedea tată-său                                        —  şi  până  la
         în el, se gândea:                                      piept,  se  făcu
         ,Ciudat  lucru...                                      sloiude ghiaţă*.
         de  ce-mi  umblă                                        Tatăl  nu  eră
         mie  tot  rău,  pe                                     acasă.  ţMamal
         când fraţii şi su­                                     adună   zăpada
         rorile mele o duc                                      şi-o  duse  afară,
         aşa de bine?!*                                         fără nici o vorbă.
           Fiind mai tot                                         —  La  cin’  te
          timpul cu tatăl-                                      zgâeşti  aşa  ?  se
          său, în faţa că­                                      răsti  Aslak  la
          ruia nu îndrăz­                                       Thorbjorn.
           nea să vor­                                           — La nimeni,
          bească, îşi cam                                       răspunse  miti­
          pierduse graiul                                       telul,  că-i  eră
         — nu însă gân­                                         frică.
                                   Spaetke: Sylen (bronz).
          dul şi judecata.                                       —  Ai văzut
              Odată, la întors de fân, îi scapă totuş  k o în­  cocoşu ăla de acolo din carte-ţi?
               trebare: ,Cum de sus la Solbacken fânul e   —  Da.
           uscat şi sub coperiş, pe când al nostru e încă ud?‘   —   Are  o  grămada  de  găini  pe  lângă  el,
             ,Ei au mai mult soare.* Şi copilului îi veni în   când e cartea închisă. Ai văzut?
          minte că nici pe el nu-1 prea ’ncălzeâ soarele, care   —  Nu.
              îi eră atât de drag. Din ziua aceea privea mai   —  Ia uită-te.
            des ca ’nainte, sus la Solbakken. Tată-său, când   Copilul închise cartea şi se uită.
              îl prindea, îl îmbrâncea şi se răstea la el: ,Ce   —  Dobitocule!  —  strigă  Aslak,  râzând  a
            căşti gura acolo! Noi, aici jos trebue să lucrăm,   batjocură.  Şi  din  clipa  aceea,  nimeni  n'avu
          cu mic cu mare, cât putem, dacă vrem să trăim 1*  asupra copilului mai multă putere ca Aslak.
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20