Page 9 - 1908-04
P. 9

Nrul 4. 1908.              LUCEA FA Kl'L                     65

                                    0 răsplată.
           Sunase  clopoţelul  de  intrare  în  clasă,  şi,  rând   Nicolae  Marcu,  că  putea  să-i  spună  mai  domol
         pe  rând,  toţi  profesorii'  se  strecurară  pe  uşe  din   ce  avea  să-i  spună.  N’a  voit  pentru  toată  lu­
         cancelaria  directorului.  Rămase  mai  în  urmă   mea  să-l  supere,  dar  trebuia  să-i  zică  odată.
         numai  Nicolae  Marcu,  adunând  caetele  corectate,   Căci  îl  cunoştea  de  mult  acum,  ştia  ce  talente
         împrăştiate  pe  masă,  iar  in  fund  directorul  des­  are  omul  acesta,  şi-l  durea  inima  când  îl  vodeîi
         făcea poşta.                      cum  se  nimiceşte.  Şi  directorul  punea  toată  vina
           Eră  într’o  înainte  de-ameazi  prin  Februarie   pe  câţiva  profesori  mai  in  vârstă,  cari  nu  prea
         ş’afară  un  ger  de  crepase  ghiaţa  şi  ’nflorise  cu   înconjurau  crâşmele.  De  bună-seamă  aceştia  l-au
         brumă  groasă,  albă,  arborii  negri  şi  tufişurile   momit.
         din  grădina  botanică  a  gimnaziului.  In  cance­  In  clasă,  între  băeţi,  Nicolae  Marcu  se  mai
         larie,  în  sobă,  trăzneau  lemnele  uscate,  şi  totuş   însenină.  Eră  cald  acolo  şi  de  pe  feţele  elevilor
         dl  N.  Marcu,  dupăce-şi  îmbrăcă  paltonul,  începu   se  desprindea  par’că  un  aer  curat  de  tinereţe
         să-şi  frece  mânile,  ca  şi  când  ar  fi  vrut  să   şi nevinovăţie.
         şi le desmorţească.                 Numai  capul,  capul  de  nu  l-ar  durea  aşâ
           Directorul  eră  neliniştit.  Rupea  plicuri,  cetea   tare.  Dar  ii  vâjăe  ceva  acolo  ’n  lăuntru  ş’apoi
         câteva  şire.  apoi  aruncă  epistola,  şi  întorcea  foi   durerea  i  se  grămădeşte  ca  un  cheag  vârtos,
         mari  dintr’un  protocol.  In  răstimpuri  privea  spre   greu,  la  frunte.  Atunci  îl  dor  ochii  şi  încep  să-i
         Nicolae  Marcu.  In  urmă  îşi  ia  ochelarii  şi-i  iz­  ardă.  Priveşte  in  silă  pe  fereastră  la  gerul  de
         beşte cu ciudă pe masă.           afară  ce,  in  bătaia  soarelui  cu  dinţi,  scânteiază
           —  D-ta,  domnule  Marcu, de-o bucată de vreme   in  mii  de  ţinte  arginţi,  pe  zăpada  îngheţată,  pe
         eşti  tot  in  urmă.  Eu  n’am  să  pot  înţelege  nici­  crengile  copacilor.  Şi  in  restimpuri,  ţinte  de
         odată,  cum  te-ai  putut  schimbă  dintr’odară  aşa   acestea  luminoase  se  desprind  din  văzduh,  de
         de  tare  De  multeori  nici  nu  dai  pe  la  şcoală,   undeva  de-aproape,  şi  flutură  în  neştire  pe  sus,
         alteori  vii  târziu,  şi  totdeuna  tândăleşti  până  să   ca  nişte  hoaspe  albe,  subţiri.  Departe  se  înnalţâ
         intri  în  clasă.  Cum,  Doamne  sfinte,  doar’  nu  ţi   dealuri  rotunzite  frumos,  neted,  în  zăpadă,  iar
         s’a ti făcut d-tale greu de şcoală?  deasupra lor se apleacă, bolta fumurie a cerului.
           Marcu  privea  cu  silă,  stăruitor,  în  pământ;   Altedăţi  Nicolae  Marcu  se  întorcea  dela  fe­
         zise rar, rece, ca şi când ar şuerâ printre dinţi:  reastră,  după  astfel  de  privelişti,  cu  ochii  lumi­
           —  Domnule director ...         noşi,  cu  faţa  zimbitoare.  Acum  însă  nu-1  im­
           —  Nici  un  domnule  director!  Să  mă  ierţi  d-ta,   presiona  nimic,  a  privit  pe  fereastă  ca  într’un
         dar  asta  nu  mai  merge.  D-ta  ai  fost  fala  gimna­  gol pustiu şi rece.
         ziului,  şi  deodată  ai  potignit,  ca  un  cal  mâncat   La  ameazi  porni  obosit  acasă.  Trecu  într’o
         de  ham.  Nu  mai  ai  curaj  la  nimic.  Dar,  vezi   odăiţă  —  cancelaria  lui  —  dar  aci  nu  fusese
         bine,  aşa  nu  se  poate!  Cu  aşâ  viaţă  oricine  se   foc  astăzi.  Lăsând  câteva  unde  albe  de  resuflarc
         prăpădeşte.  Nu  ţi-am  spus,  când  ai  venit  mai   în  odaie,  deschise  uşa,  ce  da  în  dormitor.  Ne-
         întâi  la  noi,  »dotnnule  Marcu  grijeşte,  nu  te  îm-   vastă-sa  abia  îşi  isprăvise  toileta,  şi  deretecâ
         pretinl  cu  oricine.  Noi  avem  aici  câteva  «firme»   prin casă. Se învârti repede şi se apropiâ de el.
         rele«.  Şi  astăzi  d-ta  te  ’mbeţi  mai  rău  ca  ori­  —  Te-ai  întors,  dragă  Nicule...  uf!  dar  ţi  se
         care.  Eri  dimineaţă  spun  că  te-au  dus  de  pe   vede  pe  faţă  că  iar  nu  ţi-e  bine.  Sigur  iar  nu
         drumuri  acasă.  Asta  e  culmea  ticăloşiei.  Puteai   ţi-ai putut ţinea cursurile.
         să îngheţi pe gerul acesta.         El privea la focul din sobă:
           Profesorul  dădu  să-şi  ridice  capul,  să  spună   —  Să  vezi  să  facă  slujnica  nişte  foc  în  can­
         ceva.  Dar  şi-l  plecă  iarăşi.  Ochii-i  erau  căzuţi   celarie.  Aş  avea  ceva  de  lucru  acolo.  Că-i  frig.
         adânc  înlăuntru,  şi  obrajii  de-o  paliditate  de   E grozav de frig afară! Şi se aşeză pe un scaun.
         ceară.  Îşi  luă  caetele,  şi  eşi,  fără  să  privească   —  Am  să-i  spun,  zise  ea,  dar  pentruce  eşti
         la  director.  Acesta  rămase  tot  neliniştit.  II  tul­  aşâ  de  fără  voe.  Ai  avut  vr\>  neînţelegere  cu
         bură acum şi gândul c’a fost prea aspru cu  cineva.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14