Page 14 - 1908-06

120 LUCEAFĂRU1 Nnil '6, 1!)08.

Nu ştia nimic. El a ştiut. Dar n’a vrut să-i Când fu aproape gata, departe pe coridor se
spuie... n’a vrut. Lucian nu ştie nimic... şi auziră paşi. Erâ Lucian. îl cunoaştiâ. Legă ul­
n’are să-i spuie. Şi are să vie acasă şi n’are să-i tima floare, puse cununa pe capul bustului şi
aducă nimic Măriei... fiindcă nu ştie că e ziua grăbit, se aruncă şi se afundă în fotelul, care erâ
ei. El i-a adus flori... Lucian n’are să-i aducă întors cu spatele spre uşe.
nimic ... nimic. Lucian intră ... intră încet, crezând că Petru
Gândul acesta îi încălziâ sufletul ... sufletul doarme. Dupăce închise uşa cu grije, făcu lumină
lui amărît. şi aruncă o privire prin odaie. Pe Petru nu-1 văzu.
Şi tot gândindu-se şi privind la bust, i se păru — Doarme de sigur — îşi zise Lucian şi în
deodată că bustul, cu toată turneta, alunecă spre vârful degetelor se apropie de masă. Când îl văzu
el... Se cutremură tot şi văzu îndată c’a fost ghemuit in fotei erâ gata să dea un ţipet. Nu
o părere. îi păru rău c’a fost părere. El eră de l-a cutremurat vederea lui Petru, ci felul cum
vină; dacă nu s’ar fi cutremurat poate că s’ar şedea acolo.
fi apropiat de el!.. Aşâ gândiă ... dar în cu­ — Ce e asta? întrebă mirat pe frate-său.
rând se convinse că tot gândul ăsta e o copi­ Petru nu răspunse şi Lucian întrebă iarăş:
lărie ... şi-l lăsă să se distrame. — Ai vrut să mă sparii?..
îşi trecu mâna peste frunte. Pe faţă i se resfira Petru ar fi vrut să zică »da«, dar nu putu.
o blândeţe senină. Cum se uita acum la bust Lucian se apropie atunci de el, îl luă de gât
părea un copil, un copil bun. Gura i se între­ şi-l sărută:
deschise şi privirea îi erâ de o înduioşare tristă. — Ce copil eşti tu câteodată!
Şopti fără voie: Şi... nu mai ziseră nimic.
— E ziua ta! Lucian erâ mai tânăr decât Petru; nu-i dai
Sunetul vorbelor se risipi şi se stinse. Mai mai mult de 18 ani. Un copil. Blond şi slab.
şopti odată: Fără să fie frumos aveâ ceva sincer în toată în­
— E ziua ta Mario! făţişarea. Faţă de fratele lui aveâ, pe lângă iu­
Cu ochii neclintiţi, par’că aşteptă un răspuns... bire şi un respect nemărginit. Vorbia puţin şi
în momentul acesta pisica sări pe scăunelul cu multă blândeţe. Când lucra însă ochii lui
dela pianină şi somnoroasă căută să se aşeze la albaştri scăpărau de energie; par’că-şi adună în
odihnă. Luna stă să treacă colţul de sus al te­ ei toată puterea.
reştrii, risipindu-şi razele frânte pe florile de El ştiâ bine taina fratelui-său. Şi nu se înşelă;
pe mescioară. ar fi fost in stare să jure că nu se înşală. Aveâ
Petru se ridică, luă florile şi blând, par’că o dovadă, despre care erâ sigur:
s’ar fi apropiat de un altar, le aşeză lângă bustul — Nici o lacrimă nu i-a stors moartea Măriei
Măriei. Chinuit de un gând, rămase câteva clipe — îşi ziceâ de multeori, şi ştiu eu de ce...
în picioare. Alese apoi doi trandafiri albi, câteva Şi apoi când i-a făcut bustul — din memorie
fire de »nu mă uită» şi câteva flori de câmp şi — de ce nepăsarea aceea cu care a rostit Petru
reveni gânditor la locul unde stătuse mai înainte. cuvintele: hm! E ceva...
larăş i se furişă in suflet o bucurie de copil: Ştiâ el bine de ce... Simţi atunci că tot sân­
Lucian nu ştiâ... n’are să-i aducă nimic... gele i se ridică la cap. Dar nu zise nimic.
El i-a adus flori şi are să-i facă o cunună... într’un târziu rupse tăcerea şi şirul gândurilor:
o cunună de flori Măriei ... şi are să i-o pună — Am fost la Fiesole. Nu ştiu ce am avut
pe cap... Da. E ziua ei azi... şi Lucian când azi; îmi veniâ să mă duc ... să mă duc departe.
va vedea cununa... Spre seară am venit pe banca din dosul mănă­
Şi ca un copil, care fură ceva şi să teme să stirii şi m’am uitat la apusul de soare. Erâ o
nu fie prins, se porni grăbit să lege florile una tristeţe şi o linişte nemărginit de frumoasă. Se
de alta. vedeau lacurile şi cotiturile Arnului ca nişte
— Să nu vie... să nu vie Lucian!.. pete de argint... şi în depărtare munţii înpur-
Nu ştiâ de ce, dar simţiâ o plăcere nebună, puraţi. Şi-am stat aşâ până m’a apucat noaptea. Ce
să găsească Lucian, când va veni, cununa pe frumos e când s’aprind luminile în oraş. Florenţa
capul Măriei. îşi ia tot mai mult aparenţa unui oraş din bazine.