Page 4 - 1908-06

316 LUCEAFĂRUL Nrul 6. 1908.
casă, lăsă într’un colţ panerele, căută chibri­ mai trebue mâncare?... Dumneata n’ai nevoe
turile şi aprinse lampa. Lumina împrăştiată se de mâncare... Poate mai ai vre-un botez,
limpezi deodată prin ţilindrul curat şters şi des­ poate mai ai vre-o cununie... Asta nu-i mai
coperi o odaie frumos orânduită, cu scorţuri pe bună mâncare de cât toate?...
păreţi, cu divanuri acoperite cu macat roşu, cu Jupâneasa Marghioala întoarse obrazul spre
perinile clădite într’un colţ sub o prostire cu foc şi nn răspunse.
horbotă. La răsărit icoane şi candelă. — Am auzit că vrai să cununi pe fata lui
— Iaca, candela s’a stâns ... candela... vorbi Nastase Ieruncă... întrebă cu dispreţ Andro­
bătrâna. Şi se sui pe un scaun, — griji candela nescu. Buzele i se strânseră şi ochii i se micşorară.
şi o aprinse înaintea icoanei ferecate în argint. — Da, am s’o cunun, răspunse bătrâna. Eu
îşi aţâţă apoi focul. Se desbrăcă de caţaveică, am botezat-o, eu am să-i fac nunta...
peste caţaveică îşi pături frumos şalul cafeniu şi — Aşa? Am auzit că o şi înzestrezi... Ii
rămase îmbrobodită strâns, numai cu tulpanul; dai cinci sute de lei ş’o vacă...
iar acuma în lumină, obrazul zbârcit avea o rume- — li dau, de ce să nu-i dau ?...
neală asprită de vânturi, de geruri şi de necazuri. — Aşa? îi dai? rânji iar ginerele. Aşâ? va
Voia să caute ceva de mâncare, »să pue ceva să zică-i dai ? Bine. Numai să nu-ţi pară rău ...
la inimă« şi se pregătea să intre alăturea, în Eu. când am luat pe Aglaia, cum a fost vorba?...
cămară, când paşi se auziră pe prispă, afară. — Cum a fost vorba?...
Se scutura cineva, înainte de a intră. — Aşâ? acum te faci că nu ştii? Va să
Jupâneasa Marghioala rămase dreaptă, ascul­ zică dacâ-i boteza, dacă-i cununa, dacă-i înzestra,
tând, lângă sobă. I se strânse inima ca la o — noi, pe urmă, cu ce mai rămânem?...
veste tristă. Uşa se deschise deodată, scurt, — Bătrâna îşi duse mâna la frunte şi-şi acoperi
şi bătrâna se lăsă pe scaunul de dinaintea flă­ ochii. Apoi începu să suspine.
cărilor. Nicolae Andronescu păşi domol în mij­ — Of! va să zică asta-i mulţumirea mea...
locul odăii; uşa căzu în urma lui şi se închise asta-i... Eu umblu, eu alerg prin vânturi şi
singură, sunând în clampa veche. Eră un om ploi... Eu am umblat, eu am dat... Şi n’am
scurt, gras, lat în şale, cu pântecele umflat. o vorbă bună ... o vorbă bună n’am ...
Obrajii rumeni se rotunzeau deoparte şi de alta — Ia ascultă, zise încet, cu glasu-i gros
a nasului. O mustaţă rară îi cădea peste gura Andronescu. Nu te boci. La mine nu merge...
mare, cu buze groase unse cu unt par’că. Ţinti Eu îţi spun una şi bună... Lasă-te de toate
pe bătrâna cu ochii mici şi zise răspicat, cu fleacurile acestea ... Caută-ţi de treabă, că pe
voce de bas: »Bună sara« ... Apoi îşi vârî mâ- urmă stricăm prietenia ... Eu când m’oiu supăra,
nile adânc în buzunările pantalonilor, răsfrân­ apoi e vai şi amar...
gând la dreapta şi la stânga pulpanele paltonului. Clampa veche sună iar; bătrâna se ridică
— Bună sara... răspunse jupâneasa Mar­ repede de pe scaun şi puse zăvorul. Asta
ghioala, fără să se clintească de pe scaun. erâ. Simţeâ ea că are să vie ginere-său. A mai
Deodată Andronescu avu o schimbare pe faţă, avut valuri de acestea cu el. A venit cu rânjetul
un zimbet mare, care-i descoperea toţi dinţii: care o înspăimântă, şi i-a strecurat în simţuri
par’că printre ei voia să scoată limba a batjocură. spaima cu glasul lui. I-a arătat şi pumnul de
Un zimbet ciudat, pe care bătrâna de mult îl câtevaori. Simţeâ ea bine că odată o va bate
cunoştea. cu capul de păreţi. II ştia om lacom, fără milă.
— Ce mai faci ? ... Acuma îl cunoşteâ bine.
întrebarea o pusese zimbind şi glasul avea Bătrâna sta cu ochii mari şi privea spre uşă.
acuma alt sunet. Bătrânei totdeauna îi erâ frică Ascultă, cu inima strânsă, paşii depărtându-se.
de Nicolae Andronescu, mai cu seamă la vreme Auzi o uşă deschisă şi izbită, departe par’că.
de noapte. Aceea erâ uşa ei, dela casa ei, ş’acuma străinul
— Ce să fac? Ia mă pregăteam şi eu să o izbea; pe urmă intră încruntat în odae şi
mănânc o leacă... N’am luat nimic în gură de grăiâ întunecat cătră Aglaia: »Am fost iar la
dimineaţă... babă... Am mai băgat-o în spărieţi* ... Şi se
— N’ai luat nimica în gură?... Cum? Ce-ţi trântea pe un pat, pat dat de zestre, de dânsa.