Page 7 - 1908-06
P. 7

Nrul 6, 1908.               LUCEAFĂRUL                       119

         strângea  la  inimă  tot  mai  mult  venin.  Iar  An-   —  Va  să  zică  pentru  asta  ţi-am  luat  eu
         dronescu  se  uita  aşa  fel  la  dânsa,  încât,  când   fata ?...
         se întâlneau, se ferea in laturi înfricoşată.  Bătrâna  a  simţit  ca  o  pălitură  în  moalele
           —  Adecă  eu  n’am  cinste?...  şopti  bătrâna,   capului, pe urmă şi-a venit in fire.
         l’ar’că  dacă  nu  pot  vorbi  ca  boerii,  nu-s  şi  eu   —  Apoi  acum,  a  zis  ea  încet,  cu  năduh,  acum
         o  fiinţă  a  lui  Dumnezeu...  o  fiinţă?...  Cine   îmi pare rău, draga mea, c’am făcut-o cucoană...
         m’a  pus  s’o  fac  cucoană,  draga  mea...  s’o  fac   Pe  urmă  a  închis  ochii.  Amândoi  se  repeziseră
         cucoană ? ...                     spre  ea;  dar  n’au  atins-o.  Curgeau  în  jurul  ei
           Acuma  ofta  chinuindu-se  cu  gândurile,  jupâ-   vorbele  de  ocară  cu  nemiluita;  şi  ea  tăcea  şi-i
         neasa Marghioala, dar nu mai avea ce face.  curgeau încet lacrimile pe obrajii ofiliţi.
           Iar  într’un  rând  văzândm-se  aşa  de  singură   De  o  bucată  de  vreme  viaţa  ei  aşâ  se  stre­
         şi  de  năcăjită,  s’a  dus  la  biserică  şi  s’a  rugat   coară.  Şi  după  fiecare  spaimă  simte  ceva  îm-
         lui  Dumnezeu  să-i  lumineze  gândurile.  Şi  ’n   pietrindu-se  în  ea:  o  hotărîre  cumplită  să  se
         ceasul  când  a  ieşit,  mai  uşurată,  a  pornit  în   încăpăţinezo  până  la  sfârşit.  Căci  zădarnic  a
         satul  dela  margine,  la  Broşteni,  să-şi  vadă  finii   muncit,  zădarnic  a  miluit  pe  o  fată  săracă,  ză­
         pe  caro  ii  botezase  odată.  Acolo  nevestele  i-au   darnic  a  miluit  pe  un  »golan«;  acuma  până  şi
         sărutat  mâna;  o  samă  de  fini  erau  flăcăi  în   copiii  lor  o  strâmbă  şi  scot  limba  când  trec  pe
         joc,  iar  dintre  fine  unele  erau  fete  de  măritat.   dinaintea  ei.  încaltea  să-i  facă  să  înţeleagă  că
         De  venirea  ei  s’au  bucurat  toţi;  au  cinstit-o  cu   dela  ea  nu  mai  au  nimica  de  aşteptat;  să-i  facă
         vorbe  bune,  cu  câte  un  pahar  de  vin,  fiecare   să  înţeleagă  că  hotărîrea  ei  e  nestrămutată  :  tot
         cu  ce  a  putut,  şi  s’a  întors  acasă  bătrâna,  în­  ce  are,  până  la  sfârşit,  va  da  la  alţii;  numai
         tărită  în  hotărîrea  ei,  să  boteze  şi  să  cunune   banii de comând şi-i va oprî...
         mai  des,  iar  pe  unele  din  fine  să  le  şi  înzestreze;   La  hotărîrea  aceasta  se  oprî  şi  acuma,  cum
         căci  dintre  toţi  poate  s’or  găsi  şi  fiinţe  care  să   sta înaintea focului, şi par’că se mai linişti.
         cunoască  facerea  de  bine,  s’o  întimpine  cu  vorbă   Murmură iar:
         dulce şi cu zâmbetul pe buze.      —  Altceva  ce  pot  săTe  fac?...  încolo,  Dum­
           Apoi  de  aici  pornind,  vremea  s’a  înăsprit  rău.   nezeu să le plătească ... Dumnezeu ...
         Nu  şi-ar  ti  închipuit  niciodată  jupâneasa  Mar­  Un  fulger  de  îndoială  totuşi  îi  trecu  prin
         ghioala  că  în  sufletul  Aglăiţei  ei  de  altădată  s’a   inimă.  Se  gândi  la  prigonirile  lui  Andronescu.
         putut  îngrămădi  atâta  val  amar  de  vorbe,  cari   Apoi îşi strânse buzele ca într’o spaimă.
         o  plesneau  ca  şficbiurile  răposatului  Cătănuţă.  Nu   Se  sculă  de  pe  scaun  într’un  târziu  şi  se  în­
         şi-ar  fi  închipuit  niciodată  că  ochii  aceia  ruşinoşi,   dreaptă  spre  cămară.  Simţise  foamea  deodată  în
         cari  fugeau  îndată  într’o  parte,  ar  putea  să  pri­  tot  trupul,  ca  o  sfârşire,  ca  o  ameţeală.  După
         vească  aşâ  de  întunecaţi,  cu  săgetări  aşa  de   ce  mâncă,  se  închină  multă  vreme  înaintea
         veninoase.                        candelei,  făcând  cruci  şi  şoptind  rugăciuni;  după
          Da  cea  dintâiu  cheltuială  pentru  o  nuntă,  a   aceea  îşi  pregăti  aşternutul,  stânse  lampa  şi  se
         văzut-o  în  faţa  ei,  astfel,  şi  n’a  mai  cunoscut-o.   culcă.  Abia  intr’un  târziu,  când  somnul  începu
         Iar  Nicolae  Andronescu,  cu  manile  în  buzunar,   să-i domolească suferinţa, avu un oftat de uşurare.
         cu  rânjetul  lui,  a  intrebat-o,  parcă  eră  gata  să-i
                                            (Va urmă).       Mihail Sadovcanu.
         tragă două palme:


                                      Cântec.
                        Nu voi mântui nimica   Raza ultimă de soare,
                        Prin iubirea mea târzie,   Nu ’ncălzeşte şi nu ’nvie,
                        Nici n’o mai ascund deţine,   Te cuprinde şi se stinge...
                        Nu te vreau să-mi fi iubit.  Dragostea mea e sfinţit.
                                                            Maria Cunţan.
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12