Page 5 - 1908-08

Nrul 8, 1908. LUCEAFĂRUL 173
mulţi, ţinea să-şi spună părerile despre multe Dascălul îşi drese glasul, rămase în picioare,
celea. De pildă nu-i plăcea cum cântă dascălul şi începu să cetească. »Frumoasă eşti ţara mea,
cel tânăr în strană : »Măi la dascăl trebue să tu cea mai mândră între ţările sămânate de Dum­
tie piept odată, nu iac’aşa o scândură. Asta a nezeu pe pământ«.
nost par’că se mârâie un mâţ. Şi dă să răgu­ Eră reproducerea unui cânt din »Cântarea Ro­
şească de par’că mâneă tot moare de curechiu. mâniei». Dascălul cetiă înainte cu glasul dela o
Dascălul să cânte de numai să i se legene glasul vreme nespus de mlădios, înmuiat în lacrimi
prin biserică. Şi popa iar. Popa să cetească evan- par’că, iar bădicul Pătruţ şi ceialalţi, cu frunţile
gelia de să gândeşti că spune dintr'o gazetă, să ridicate priveau ţintă la dl Dumitru. 0 căldură
înţeleagă tot creştinul. tainică le străbăteâ tot mai tare trupurile mun­
Mai ciudă-i era iui bădicul Pătruţ pe advocaţi. cite, obrajii la unii li se aprinseră, la alţii
»Să-mi spuneţi voi de ce-s buni să tie şi ei în păliră. Erumseţea şi bogăţia ţării, răutatea duş­
lume? Că ’n şcoală nu ’nvaţă pe copii, liturgia manilor, bunătatea şi paza lui Dumnezeu, »Dum­
n o slujesc, gazete nu scriu. Ei iac’aşa, fac pe nezeul părinţilor noştri« li se desprindea îna­
oameni să-şi mânce averile. Şi-s domni mari, intea ochilor ca într’o icoană vie, caldă. Şi undo
bată-i comedia. Când iasă pe sate la execuţii vin şi unde, se auziâ câte un suspin înăduşit, câte
in nişte căruţe, ca baronii. Şi oameni-i încon­ un oftat dureros, în ochii altora se iviră lacrimi.
jură cu căciulile in mână, de gândeşti că le cer Ei n’au auzit in viaţa lor cuvinte aşa de dulci,
de pomană*. cari să amintească atâtea, cari să pătrunză aşa
într’o sară insă veni tare abătut la crişmă, de adânc.
cu gazeta în mână. Se puse pe un scaun, şi Şi când a terminat dl Dumitru, oamenii tă­
nu-i veniâ să zică nici o vorbă. Ceilalţi într’un cură încă mult, cu ochii duşi departe, in ne­
târziu se mirară de tăcerea lui Pătruţ. mărginit.
— Chiar nu mai este nimic nou în lume, bă- Târziu, începură apoi să vorbească încet, po­
dicule Pătruţ? întrebă unul. toliţi despre vremuri de altădată, crâmpee din
El n’a răspuns, ci privind in podele, se gândiâ luptele şi suferinţele de veacuri, aşâ cum le au­
mereu la celea câteva şire ce le putuse ceti. Cu­ ziră dela părinţii lor.
vintele de acolo îi săgetară adânc inima, şi o Bădicul Pătruţ însă nu putea zice nimic.
durere mare îi eopleşiâ tot sufletul că nu poate Privea stăruitor într’un ungheţ al odăii, şi când
desluşi, cu câtă ştiinţă are el, tot ce-i scris acolo. simţi că nu-şi mai poate ţinea lacrimile, trecu
S’a trudit destul acasă, dar n’a putut să-i afle cu paşi mari spre uşe, să-i zbicească lacrimile,
înţelesul adevărat. Privea apoi iar gazeta, din vântul nopţii de afară.
jos la »foiţă«, dar şirele îi jucau înaintea ochilor. N’a mai dat cu săptămânile pe la crâşmă. Când
într’un târziu zise: »Este aici ceva tare frumos. veni iar, oamenii îl întrebară de noutăţi. Dar
Se zice de lupte mari, de holde de aur, de pă­ el le-a spus aşâ cu gura jumătate câte ceva,
gâni, şi tot mereu se spune de draga mea ţară. apoi adause: »astea-^ fleacuri. Da ia să vedem
Eu nu ştiu bine ce-i şi de aceea m’am gândit noi ceeace ne-a cetit în sara aceea dl învăţător«
să chemăm pc dascălul s’o cetească el. Şi el scoase din şerpar gazeta cea veche, frumos
Un fecioraşaşi pleeatdupădl învăţător. O taină, tmpăturată, şi începu să le cetească fragmentul
o presimţire nedesluşită li se coborîră tuturor din sCântarea României». Ochii lui lunecau acum
în suflet, şi aşteptau. Bădicul Pătruţ nu mai zise peste şire ca pe-o apă întinsă, şi cuvintele
nimic, pân’ ce nu se ivi în crâşmă dl Dumitru. curgeau calde, binefăcătoare. în săptămânile cât
— Iacă, dle învăţător, să faci bine să ne ce­ nu dase pe la crâşmă, a tot cetit fragmentul
teşti d-ta puţin aici, zise bădicul, şi arătă cu acela, aşâ că acum îl ştia de rost.
degetul gros la »foiţă«. I. Agârbiceanu.