Page 9 - 1908-08
P. 9

Nrul 8, 1908.              LUCEAFĂRUL                        177

                                                        apoi,  în  fugă,  până  ce
                                                        intrase,  ţipând,  în  ietacul
                                                         lui Isaie.
                                                          Astea-i  prăpădeau  toată
                                                        odihna,  îi  mâncau  zilele  şi
                                                        pacea,  îi  goneau  somnul,
                                                        îi  dau  junghiuri  şi  nu-1
                                                        slăbiau  nici  noaptea  ..  .
                                                        Când  credea  că  poate  s’a-
                                                        ţipească  îi  veniau  vâjieli
                                                        în  urechi,  îi  hăuiau  creerii,
                                                        auziâ  vaete  cumplite,  şi
                                                        toate  i  se  părea  că  vin
                                                        dinspre  odaia  lui  Andrei.
                                                        Atunci  eşiâ  din  aşternut,
                                                        cătâ hainele bojdicăind prin
                                                        întunerec,  se  ’mbrăcâ  şi
                                                        eşiâ,  pe  dibuite,  ajungeâ la
                                                        odaia  lui,  punea  urechia,
                                                        asculta,  şi  nu  se  întorcea
                                                        în  pat  până  ce  n’auziâ
                                                        horcăitul  adânc  alsomnului
                        Dela «Tinerimea artistici».
                                                        fiu-său,  ce  dormiâ  străin
        toreze,  decât  să  şi-l  înstreineze  dela  suflet,  şi   de  suferinţele  bătrânului,  străin  de  el  însuş.
        inima să-l piarză ...              Trupul i se înmuiâ, cuconului Isaie, mintea-i
         I  se  ’ncreţeâ  pielea  pe  trnp  şi-l  zguduia  groaza,
        in  ceasurile  goale,  când  vedea  că  Andrei  e  slab
        altfel,  fără  curaj;  că  s’ar  putea  să  facă  o  nele­
        giuire,  într’un  ceas  rău,  să  lovească  de  moarte.
        Şi  ce  s’ar  fi  făcut  el  fără  puterea  întrupată  în
        dragostea  şi  supunerea  pe  cari  oamenii  de  pe
        moşie o purtau lui, lui Isaie ...
         Ce  nu  s’ar  putea  întâmplă,  când  n’ar  mai  fi
        el,  când  ochii  lui  n’ar  mai  grăi,  când  gura  lui
        n’ar  înbunâ,  când  faptele  lui  n’ar  înmuiâ.  E  ne­
        voiaş,  e  bicisnic,  strigă  ceva  înăbuşit  în  inima
        lui  Isaie,  n’ar  ti  în  stare  nici  moartea  s’o  în­
        frunte  voiniceşte,  cum  o  înfruntau  moşii  şi  stră­
        moşii  lui,  nici  să  moară  bărbăteşte,  cum  muriau
        Muraţii altădată.
         E  sânge  din  sângele  Iriţii,  e  plămădeală  de
        Solovean.  Şi  se  plimbă  prin  casă,  fără  odihnă,
        se  simţiâ  ud  de  o  năduşeală  rece,  se  chinuiâ
        şi  se  azvârlea  pe  pat  ca  să  i  se  arate  Iriţa,  cum
        se  şi  ’ntâmplase  odată,  venind  palidă,  căzându-i
        la  picioare  leşinată,  dupăce  chinuise  pe  o  bucă­
        tăreasă  unguroaică,  ciupind-o  cu  cleştele,  smul-
        gându-i  părul  de  pe  cap,  iar  unguroaica,  dupăce
        plânsese,  dupăce  se  rugase,  nemai  având  încotro,
        ridicase  satârul  să-i  crape  capul,  urmărind-o  Dela «Tinerimea artistică».
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14