Page 6 - 1908-13

310 luceafărul Nrul 13. 1908.

Cea dintâiu lacrimă.

Părinţii lui Dumitru Marian n’au fost oameni Cu alţi tineri nu-şi prea făcea de lucru. Dar de
săraci. Aveau casa lor destul de bună, — atâta mic copil i-a rămas o patimă urâtă: nu-şi cum­
numai că eră pe o uliţă mai ferită a oraşului. pără în veci nici creion, nici peana, nici ne­
Măestria le mergea bine. Mai erau pe atunci greală, ci aşteptă până eşiau colegii pe-a fără,
destui români în jur, cari cumpărau pieptare şi-atunci de-odată se repeziâ şi punea mâna pe
albe, înflorite, cojoace lungi cu ciucuri de mă- vr’un creion ori peană, ochite mai din ’nainte. sau

C. Pop de Satmary, La potcovar.
tase, făcute de baciul Marian. Şi erau — şi dum­ turnă de unde apucă, negreală în călimării! său.
nealui şi dumneaei—oameni sănătoşi, zdraveni, L-au pârît în vre-o câteva rânduri la profesori,
roşcovani la faţă, vecinie cu zâmbetul pe buze. dar Dumitru Marian se sculă cu faţa lui pă­
Nu puteam înţelege, dar nici ei, nici rude­ mântie şi liniştită şi, jnrându-se în fel şi chip
niile, cu cine să samene copilul Dumitru, subţire, că n’a luat nimic, scoteâ vr’un căpeţel de creion
slab, pământiu la faţă ca o şindilă bătută de şi-l arătă »lacă, dle profesor, acesta îl am. Dar
ploi. Poate c’un strămoş de-a dumneaei, grec de e al meu şi-l ţin tare de mult*.
neam, »Grecu« cum îl pomeniau oamenii. Ajuns în clasele superioare, colegii nu-1 mai
L’au dat târziu la şcoală, căci fusese tot bolnav; pârâu, ci-1 priveau dispreţuitor, şi făceau vr’o
dar învăţa bine. Când răspundea vorbiâ subţire, aluzie la patima lui urâtă. Marian îi ascultă
răguşit, ca şi când i s’ar fi frecat in gât două liniştit, ca şi când n’ar înţelege nimic, numai
tăbliţe de fier ruginit. După ce sfârşiâ, s’aşezâ câteodată zimbiâ răutăcios, cu amărăciune, in-
în scaun, zâmbind de bucurie, rânjind mai mult. torcându-şi spre ei obrajii morţi.