Page 7 - 1908-13
P. 7

N rut 13, 1908.             LUCEAFĂRUL                       311

           De  acasă  cerea  regulat  bani  pentru  necesarele   vama  târgului  şi  a  podului  orăşenesc.  Eu  mai
         de  scris.  Dar  nu  cumpără  nici  odată  nimic;  poate   departe n’am ce învăţâ«.
         ici-colea  vr’un  caet.  Acasă  de  multe  ori  îşi  scotea   Şi  ochii  lui  priviau  în  toate  părţile,  căutând
         cu  bucurie  de  prin  buzunare  condeele,  căpeţelele   ceva  ascuns  par’că.  I-au  dat  pace,  au  crezut  că
         de  creion  furate,  şi  privea  mult  la  ele,  ca  la   glumeşte,  deşi  nu-şi  aduceau  aminte  să  fi  glumit
         nişte  lucruri  scumpe.  Adeseori  avea  un  pumn   el vreodată.
         plin de căpeţele de creion.        Peste  câteva  săptămâni,  Dumitru  Marian  ceru
           Ş’a  trecut  bine  toate  examenele,  vr’o  22  —  23   din nou cele două mii de zloţi dela părinţi.
         de  ani  să  fi  avut  când  a  isprăvit,  fără  s’audă   Atunci bătrânul se ’nfurie:
         vre-odată  un  cuvânt  de  laudă  dela  vr’un  profesor,   —  »Ce  vrei  tu,  măi  băete!  să  mă  batjocoreşti
         oricât  de  bune  răspunsuri  ar  fi  dat.  El  însă  nu  se   acum  la  vrâsta  mea?  De  aceea  te-am  purtat  opt
         supăra,  ci  îşi  zâmbea  zâmbetul  său  amar,  rece.  Se  ani la şcoală, ca să te pui acum în rând cu



























                             Satinary, Lăutarul Oulii-albi, cu taraful său.
         simţi  deodată  om  mare,  dar  se  simţi  aşa,  ca  şi   jidovii  ?  Pentru  asta  a  trebuit  să  ’nveţi  tu  atâta
         când  n’ar  fi  umblat  niciodată  la  şcoală.  Nu  putea   carte ?«
         face  deosebire  între  el  şi  o  calfă  de-a  ta-   Dumitru rânji sec.
         tălui-său.                         —  Adecă Dta nu vrei să-mi dai atâţia bani?
           Părinţii  se  gândiră  unde  să-l  trimită  să  în­  —  Nu!  Mai  bine-i  arunc  să  nu-i  mai  vază
         veţe  mai  departe.  îi  spuseră  o  mulţime  de  ca­  nimeni.
         riere,  ii  făgăduită  cinci  sute  de  zloţi  pe  fiecare   Băiatul îi zise cu răutate.
         an,  numai  să  s’aleagă  om  din  el.  Miraţi,  fără  ca   —  Nu  eşti  bucuros  de  slujba  de  care  vreau
         să-l poată înţelege, ascultară cuvintele lui.  să  m’apuc.  Ţi-e  ruşine,  văd  eu.  De  aceea  nu-mi
           —  »Dacă-mi  daţi  cinci  sute  pe  an,  ar  veni   dai bani.
         două  mii  pe  patru  ani.  cât  ar  trebui  să  mai  învăţ.   —  N  u . . .   Mai  bine-ţi  cumpăr  o  funie  să  te
         Ei  bine,  daţi-mi  acum  două  mii  de  zloţi  şi  v’aţi   spânzuri  dac’am  ajuns  până  acolo,  zise  bătrânul,
         limpezit  de  mine.  îmi  trebue  să  iau  în  arândă  şi amărât trecu xntr’altă odae,
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12