Page 8 - 1908-13

312 LUCEAFĂRUL Nrul 13, 19(18.

Prin August s’a ţinut licitaţia, şi bătrânul înainte de-a lua el arânda, erâ datina ca
Marian află cu spaimă, că Dumitru a luat vama întreg podul, deoparte şi de alta, să fie plin de
cu contract pe şase ani. Cine să-i fi împrumutat schilozi de aceştia. Şi se înălţă mereu murmurul
banii ce trebuiau depuşi înainte? Nu cumva... ! surd al vorbelor moi, umilite, al cântecelor slabe,
Şi încremenit îşi aduse deodată aminte de ceva. ridicându-se in văzduh, împreunându-se cu vâ-
Căută cheile dela o lădiţă mică de fier. Deschise jîitul potolit al apelor, ce treceau grabnice pe
şi cercetă. Dar nu lipsea nimic. Atunci de unde dedesubt.
să-şi fi câştigat bani? Şi dumnealui şi dumneaei Dar arendaşul nou, nu-i mai suferi pe pod.
erau foarte nenorociţi. Câteva săptămâni nici n’au îi alunga cu băţul nodoros, îndreptă asupra lor
mai lucrat la pieptare. în zilele de târg de peste care, căruţe, sâ-i potopească.
săptămână n’au mai scos nimic în piaţă. Le erâ Părinţii lui nu ştiau ce să creadă. La ’nceput
greu de oameni, greu de lume, le erâ ruşine de li se păreâ că trebue să fie aceasta o patimă,
băiatul lor. răsărită cine ştie de unde în sufletul lui, dar n’o
Dar Dumitru Marian se mutase de mult în să ţină mult. O să treacă, şi feciorul lor se va
casa vămii, şi s’a apucat ca un desnădăjduit de întoarce acasă, îşi va vedeâ de învăţat mai de­
muncă. Ziua şi noaptea nu mai avea odihnă, parte, şi nu se va lăsâ aşa ticăloşit, în rând
îmbrăcat in haine strâmte, învechite, murdare, cu jidanii cari adunau ouă. Dar vedeau că trece
aşteptă în capul podului, în vântul aspru al un an, trec doi, se ’ncepe al treilea, şi băiatul lor
iernii ca şi în dogorirea soarelui de vară. Cu nici gând nu mai are să se lase de meseria
ochi neliniştiţi privea cercetător pe drum departe. asta. Atunci gândiră că-i un blăstăm, şi creştini
Desluşiâ, mirosiâ cu nările ’n vânt, carele depărtate buni cum erau, dădură la şapte popi să-i facă
de târgoveţi, ce-şi îndreptau drumul cătră oraş. rugăciuni de deslegare. Oricum, nu se puteâ
La el în casă frig şi murdărie şi rămăşiţe de închipui altfel ca un om cu atâta carte, pentru
mâncări. Un pat sărac şi-o masă de brad, pe câştig, să-şi uite de sine, să se facă de batjo­
păreţi tăbliţe şi hârtii pe cari se grămădeau o cura oamenilor.
groază de numere. Dar rugăciunile s’au prins ca nuca de părete.
Tatăl său n’a venit niciodată la el. Prin târg, Părinţii oftau şi-şi vedeau în silă de treburi.
de-1 întâlneâ, se făceâ că nu-1 vede. Aprins de Cât ar fi dorit ei să iasă un domn mare din
ruşine, priviâ intr’altă parte, ori se opriâ deodată neamul lor de meseriaşi! Trei fete le-au măritat
de vorbă cu cineva. Iar feciorul, cu faţa puţină, bine aici în oraş. dar ce folos; cine ştie de ele
aspră, pământie, ca şi când vecinie i-ar fi suflat-o că trăesc, unde auzi pomenindu-se numele lor!?
crivăţul, cerceta prin târg, ca o pasăre de pradă, Când se ’ntâlnese, ei, neamurile, doar atunci.
să vadă de-s însemnaţi toţi cei ce vindeau, de Şi Dumitru învăţase bine. Puteâ eşi om mare
nu s’a strecurat careva, fără să plătească. Şi de din el, şi eată el, în ioc să se înalţe pe el şi
află pe careva, făceâ o larmă de se adună lu­ neamul lor, i-a scoborît şi din rândul meseria­
mea in jurul lui. Dacă nu-i plătea îndată de şilor cinstiţi. Căci vameş n’a fost încă aici în
două ori preţul vămii, se înfuria, erâ gata să oraş, român. Tot lifte străine, jidani mai ales.
dee palmi, să izbească. Cât ce prirniâ banii plecă Părinţii se bucurară dar din inimă, când Du­
liniştit, ca şi când nu s’ar fi întâmplat nimic, mitru, în iarna de-a treia, se îmbolnăvi rău, şi
ca şi când n’ar vedeâ pe nimeni. trebuită să-l aducă acasă.
Mai mult năcaz avea cu schilozii, cari veniau Nădăjduiau că acum toate se vor întoarce
de prin satele vecine să cerşască la oraş în zile spre bine. Ce ştii! Poate tot puterea rugăciunii,
de târg. Dumitru Marian le ţineâ calea, le ’m- ziceau dânşii — ca Dumnezeu nu bate cu bâta.
plântâ mâna în zdrenţe, şi-i zvârleâ înapoi. Dumitru boli rău vr’o două luni de zile. Erâ
— Plătiţi, arză-vă para focului de netrebnici, trecut el şi mai din ’nainte, îmbătrânit şi slab,
dacă vreţi să treceţi podul. dar acum, după boală păreâ o arătare, o spaimă
Şi chiar când plăteau, Dumitru Marian îi lăsâ Nu zicea nimic, nu întreba decât de-un singur
cu greu să treacă. Nu-i puteâ, suferi pe oamenii lucru: »adus-a Marţi, — un jidănaş pipernicit
aceştia, cari trăiau din mila altora. îi priveâ cu c-e-1 lăsase ’n locu-i — adus-a socoata cu banii
ochi duşmănoşi, răi, cu sufletul plin de ură. de pe ziua trecută?*