Page 3 - 1909-13

Orice reproducere, fără indicarea izvorului, este oprită.

Eminescu.
Eminescu este un ein al timpului modern, cultura desprindă idea emoţională spre a se înfăţişă în forma
lui individuală stă la nivelul culturei europene de frumosului.
aslâzi. Cu neobosita lui stăiuinţâ de a ceti, de a Acel cuprins ideal al culturei omeneşti nu eră
studia, de a cunoaşte, c! işi inzestră fără preget la Eminescu un simplu material de erudiţie străină,
memoria cu opere’e însemnate din literatura antică ci eră primit şi asimilat în chiar individualitatea lui
şi modernă; Cunoscător al filozofiei, în special al lui intelectuală. Deprins astfel cu cercetarea adevărului,
Plafon, Kant şi Schopenhauer, şi nu mai sincer mai întâiu de toate, poeziile lui
puţin al credinţelor religioase, mai ales sunt subiectiv adevărate nu numai atunci,
al celei Creştine şi Buddhaiste, admi­ când exprimă o intuiţie a naturei sub
rator al Vedelor, pasionat pentru operele formă descriptivă, o simţire de amor,
poetice din toate timpurile, posedând uneori veselă, adeseori melancolică, ci
ştiinţa celor publicate până astăzi din şi atunci când trec peste marginea liris­
istoria şi limba română: el află în co­ mului individual şi îmbrăţişează şi re­
moara ideilor astfel culese materialul prezintă un simţământ naţional sau uma­
concret, de unde să-şi formeze înalta nitar.
abstracţiune, care în poeziile lui ne des­ De aici se explică în mare parte
chide aşa de des orizontul fără margini adânca impresie ce a produs-o opera
al gândirii omeneşti. Căci cum să ajungi lui asupra tuturor. Şi ei au simţit în felul
la o privire generală, dacă nu ai în cu­ lor ceeace a simţit Eminescu, în emo-
noştinţele tale treptele succesive, care ţiunea lui îşi regăsesc emoţiunea lor;
să te ridice până la ea? Tocmai ele dau numai că el îi rezumă pe toţi şi are mai
lui Eminescu cuprinsul preciz in acele M. Eminescu la 1880—1883. ales darul de a deschide mişcării su­
versuri caracteristice, în care se întru­ fleteşti cea mai clară expresie, aşâ încât
pează profunda lui emoţiune asupra începuturilor lumii, glasul lui, deşteptând răsunetul în inima lor, le dă
asupra vieţii omului, asupra soartei poporului român. totdeodată cuvântul ce singuri nu l-ar fi găsit. Această
Poetul e din naştere, fără îndoială Dar ceeace scăpare a suferinţei mute prin farmecul exprimării
e din naştere la adevăratul poet, nu e dispoziţia este binefacerea, ce o revarsă poetul de geniu asupra
pentru forma goală a ritmului şi a rimei, ci nemăr­ oamenilor ce-1 ascultă, poezia lui devine o parte inte­
ginita iubire a tot ce este cugetare şi simţire ome­ grantă a sufletului lor, şi el trăeşte de acum înainte în
nească, pentruca din perceperea lor acumulată să se vieaţa poporului său.
Titu Maiorescu.

Dintre sute de catarge...
Dintre sute de catarge Dintre pasări călătoare De-i goni fie norocul
Care lasă malurile Ce străbat pământurile, Fie idealurile,
Câte oare le vor sparge Câte-o să le ’nece oare Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile? Valurile, vânturile? Vânturile, valurile!
Ne ’nţeles rămâne gândul Sboară vecinie, îngânându-1
Ce-ţi străbate cânturile: Valurile, vânturile.
(Din „Poezii Postume") M. Eminescu.