Page 8 - 1909-13

* * * * & % ?

292 LUCEAFĂRUL Ninl 13, 1909.

Cine? care i-a inspirat poezia „Luceafărul" şi care
Mile. Da, da, nu te uita, Mile e poet... nu se poate spune aici...
In „Caetul roşu“ al lui am găsit lucruri mi­ Dar ştii că sunt două aproape.
nunate, minunate!... îşi ia pălăria şi pleacă grăbit.
Acum prind legătura: roşaţa garoafei a Mă culc. Ascult cum răpăe ploaia pe co-
chemat „Caetul roş“. periş; şi mă gândesc la marele Eminescu,
E târziu, aproape miezul nopţii. Afară cât îi de sărac şi de chinuit. Am un bilet de
plouă, şi cum n’avem umbrelă, o ţinem mai loterie, şi fac planuri generoase pe câştigul
mult o fugă pân’ la otel Metropol. cel mare, de 100.000 de lei. Aud paşi pripiţi
Rămâi Ia mine ’n noaptea asta... pe sală... o bătae discretă în uşă.
— Nu pot, am de făcut gazeta pe mâine... — Cine-i?
şi mie nu-mi vine îndemână să scriu decât Aprind lumânarea. Eminescu, ud leoarcă,
acasă la mine. Da hai, că mă sui şi eu îşi ia floarea de pe masă şi sgrebulit, c’un
pentr’un sfert de ceas, poate-a mai stă ploaia. râs copilăresc, îmi zice „noapte bună" şi
Eminescu are chef de vorbă, fmi poves­ pleacă.
teşte o dragoste a lui, o întâmplare curioasă, Pentru prima oară poetul îmi da de gândit.
A. Vlahuţă.

Geneza unei critici. )
1
A apărut la Blaj, înainte cu aproape două­ Scopul acestor şire nu este de a susţinea
zeci de ani, o critică asupra lui Eminescu. îndreptăţirea acestei critici, dat fiind tonul
Cartea a avut efectul unei descărcări de pi­ aproape violent al ei, ci de a scoate la iveală
stol într’o sală de concert. Tânăra generaţie motivele, cari l-au determinat pe autor să ia
română se afla pe atunci sub influenţa operei condeiul în mână şi, mai ales, motivele cari
poetice a lui Eminescu, cum observă d-1 T. l-au făcut să scrie în tonul acela. Două lu­
Maiorescu, 2 ) care se uniâ de astădată în ve­ cruri destul de importante pentru a vedeâ
deri cu d-1 Dobrogeanu-Gherea. cu totul în altă lumină atât opera cât şi
Tot ce se scria pe atunci purtă marca autorul.
creaţiilor eminesciene, şi cum discipolii mai *
mărunţei sunt mai zeloşi adese decât ma­ Scriind toată lumea de atunci sub influenţa
estrul, tinerii poeţi trăiau într’o atmosferă de lui Eminescu, scriitorii ardeleni erau cu atât
lacrimi şi suspine, cu gândul aţintit spre mai încătuşaţi, cu cât nu aveau pe atunci
neantul Nirvanei... nici un talent mai de seamă — Coşbuc tre­
A fost o mare cutezanţă din partea criti­ cuse în ţară la 1890, fără de a fi fost remarcat
cului anonim dela Blaj, să-şi ridice glasul lui după vrednicie — ci numai versificatori mai
de protest într’un templu, unde toţi stau cu mult sau mai puţin îndemânatici în făurirea
capetele descoperite. I s’a răspuns cu înjurii, rimelor. Poetastri aceştia erau imitatori ser­
cu conferenţe de indignare La Ateneu, sau vili ai lui Eminescu, măimuţărind decepţii şi
cu — tăcere suverană. Totuş s’au aflat încă desnădăjduiri, cari dau o aureolă de suferinţă
pe atunci oameni, cari aprobau scrisul cri­ marelui cântăreţ al durerii.
ticului anonim din Blaj şi între cărţile lui Intre versificatorii aceştia, anonimul din
găseşti şi volume de ale autorilor cunoscuţi, Blaj descopere cu mirare un preot şi un can­
cari i le dedică „în semn de stimă pentru didat de preot. Cel dintâi spuneâ, într’o poezie
studiul critic asupra lui Eminescu". foarte întunecată, că vieaţa de apoi este' 1 ):
') Mihail Eminescu, Studiu critic, Blaj 1891. 206 pp. „o nimica fără margini, fără fund şi un haos
în 80, pre(ul 40 cr.
s ) Critice III, 111. 3 ) Cf. „Familia", an. I, pag. 46.