Page 6 - 1909-18
P. 6
402 LUCEAFĂRUL Nrul 18, 1909.
de pe comoară, dar pe mine ca mai ba. M’ai de sufletul răposaţilor. Dar muierea dracului,
înţeles muiere, ori tot nu m’ai înţeles? îi cu ochi de sgripţuroaică, mă simte numai
zic eu, ridicând ochii la o creangă mai gros decât, mă înhaţă de mâneca minteanului şi
cioară din mărul cel mare. începe să mă întindă. Destul, Vasile, haid,
Când a auzit potaia aşa vorbă, când a mai Vasile, cum ne-a fost vorba, Vasile, iar te
văzut şi creanga, _______ _______________________________ ____ ___________ __________ îinbeţi, Vasile, să
numai ce o văd n’ai parte de
că se înmoaie şi mine, Vasile. Va
începe să dea sile încoace, Va-
din coadă îm silacheîncolo.să
prejurul meu. mă rupă nu alt
— Mergem, Va- ceva. Mă încrunt
silache, mergem eu la ea, mă
băiete, cum nu, smulg din mâna
haide maică, la ei şi îi fac vânt
Viaţa Lungă, că spre uşă. Dar
conaşul şi aşa meliţa dracului,
nu vine astăzi la nici de acolo nu
vie, ca să te gă mă slăbea; stâ
sească de min răzămată cu un
ciună. Dar uite, umăr de uştior
puiule, o ceaşcă, şi cu capul ple
numai una, dacă cat înlăuntru, nu
ţii la mine, şi ne mai contenea din
întoarcem Ia po haid, Vasile,
gon, ca oameni destul, Vasile; să
de treabă ce te dau dracului
suntem, ştii că cu tot neamul
conaşul e rău de tău,Vasile; de-mi
gură şi te face crepâ obrazul
albie de câne, de ruşinea cre
când o vedea ştinilor dela
pogonul numai masă, doar nas
început. am şi eu, cona-
— Una, ne şule, nu degeaba
vastă, numai îmi zic Vasile
una, să n’am Cârnul. Pun eu
parte de tine şi şi a doaua ceaş
de gospodăria Fig. 1. Cula din Pojogeni-Gorj. că la măsea şi
noastră de ţi-oi când îi dau dru
eşî din cuvânt, îi zic eu aruncând căciula pe mul la inimă, par’că a intrat o gospodină
cap şi minteanul pe un umăr. harnică în mine, par’că a măturat tot gunoiul
Mergem noi la Viaţa Lungă, ne aşezăm belelelor şi a aşezat toate la locul lor de mă
la un colţ de masă pe laiţă alături de alţi simţiam iară, flăcău ca odată în zilele mele.
creştini şi cer o ceaşcă de rachiu de cel chi- Nu ştiu, m’a chiorît Dumnezeu pe mine,
părat, ca să nu lunece de geaba pe gât, să ori nevasta m’a iertat, destul că ne mai au-
are printr’ânsul şi să meargă drept la inimă, zindu-i gura, beau eu a treia ceaşcă, beau a
cum îi prieşte românului. Ii dau eu colb, mă patra, până le-am pierdut răbuşul şi când,
şterg pe cea gură cu mâneca cămeşii şi-i ne mai găsind parale în chimir, mă ia Vidraşcu
fac cu ochiul lui Vidraşcu să mai dea una, de un umăr, ca să mă ajute până afară,
