Page 8 - 1909-18

404 LUCEAFĂRUL Nrul 18, 1909.
Ana. Lucian. Spunea că dă astăseară pe
Mărul. la noi.
Petru (uitându-se la ceas). Zece şi jumătate.
Dramă în 2 acte
Miron. Cine ştie pe unde s’o fi oprit? De
de bună seamă pe la cafenea cu vânătorii.
Z. Bârsan. Ana. Pasiunea lui!
Petru. Frumoasă pasiune. Toată ziua de­
Actul II. parte de lume, în natura mare.
Un salon simplu, un birou cu cărţi şi cu recvizile de Miron. Aşa e. Dacă n’ar avea-o nici pe
scris la dreapta; la stânga o canapea şi o mescioară, asta, ce s’ar face?
scaune, o uşă in fund, o fereastră In fund în stânga. Intre Ana. Doar pe noi ne are, cum zice el; mie
uşă şi fereastră o iconiţă veche şi o candelă aprinsă. mi-e drag, par’c’ar fi al meu.
In dreapta camera lui Petru, în stânga două uşi, pe
masă o lampă aprinsă, c seară. Miron. Ne e drag la toţi.
Ana. Şi dacă a-i stă să te gândeşti, Lucian
Scena I. a trăit mai mult la noi decât la ei. Când eră
(Părintele Miron ceteşte o gazetă, Ana lucrează la o mic mi-aduc aminte că nici nu vrea să
haină, Petru e la o mescioară în dreapta.) meargă să se culce acasă. Numai l’auziai:
Miron (oprindu-se din cetit). Ei! apoi vezi vorba mă culc şi eu la voi! Par’că-1 văd şi acum...
mea, Petre! ia ascultă: (ceteşte) „Se dusese du­ Miron. E un băiat aşezat. Bogat cum e ar
hovnicul să-l împărtăşească. Eră o vreme tare. putea să tot umble.
Pe când condamnatul de sub patrafir îşi măr- Petru. Nu-i place. Două trei luni pe an îi
turisiâ păcatele, veni un trăsnet şi-i omoarî pe ajunge, vede lume, teatre, artă, şi apoi se
amândoi!" (vorbind). Iacă, vedeţi!? Ceriul că-i întoarce în grădina lui. Când ai aşa o gră­
ceriu şi tot nu-i sigur când e vorba să dină, ar fi şi păcat să-ţi pierzi vremea prin
lovească. Pe lângă criminalul care-şi merită alte părţi.
moartea a ucis şi pe bietul duhovnic bun Miron. Intr’adevăr, când intri, parcă intri
nevinovat. Vedeţi? în raiu, mai cu seamă acum primăvara. M’am
Petru. Ei, şi ce-i cu asta? plimbat şi astăzi puţin şi m’a cuprins şi pe
Miron. Apoi, nu înţelegi vorba mea, Petre? mine jalea când am văzut mărul răsturnat
Păţania mea de azi toamnă cu merele din la pământ.
grădina lui Lucian. Eu voiam să-l dau jos Ana. Da zău, tată, ce să însemne asta? Mai
numai pe cel putred şi a căzut şi celalalt, deunăzi i-au călcat straturile de flori, acum
înţelegi acum? i-au tăiat mărul de pe la mijloc.
Petru. A, da... Miron. Ce să însemne? la oameni ticăloşi.
Miron. Şi eu sunt un om, nu sunt ceriu... Un om cu puţină inimă poate să facă aşa
Iacă, vezi că nici ceriul nu-i sigur? a voit ceva.
să facă un bine nenorocitului şi a făcut şi un Petru. Ciudată răzbunare!
rău... Şi eu tot aşa cu merele mele.... Miron. Ce răzbunare? Că Lucian n’a făcut
Ana. Se potriveşte. la nimeni nimic, dar, ia, aşa-i omul când te
Miron. Aşa e? (lui Petru). Mi-a plăcut cum vede că ai şi el n’are.
ai adus-o în poezia aia, pe care nti-ai cetit-o: Peiru. Şi mie mi-a părut rău când am
Şi floarea că e floare şi fapta cea mai bună auzit. Din toată grădina mărul ăsta ne era
îşi are umbra ei_______ mai drag nouă. La umbra lui ne-am făcut
Şi aşa e... să ştii că aşa e... nici o bu­ copilăria.
curie fără jale şi de câteori faci un bine, Miron. Acu să vedem; ştiţi că astăzi a
faci şi un rău... Asta e o taină a firii... Lucian avut o straşnică discuţie cu primăria. Ar fi
ştie toată poezia pe din afară... Mi-a spus-o zis Lucian: „Ori să-mi apăraţi moşia, ori mă
de vre-o câteva ori.... lăsaţi să mi-o apăr eu.“
Ana. Mă mir că nu mai vine. Petru. De bună seamă.
Petru. Cine? Miron. Şi dacă primăria n are putere să