Page 9 - 1909-18

Nrnl 18, 1909. LUCEAFĂRUL 405
păzească, să lase se păzească cine poate şi Scena 2.
pe cine-1 doare inima de avutul lui, nu-i aşa? Miron (după o pauză). Dar tu ce coşi acolo?
Petru. De bună seamă. Ana. îi fac o hăinuţă lui Titu.
Miron. Şi să vedeţi numai că are să se Miron (priveşte împrejur şi s’apropie de Ana).
prindă hoţul. Tot mai îngândurat, tot mai trist şi băiatul
Petru. Dar primarul ce a zis? ăsta!
Miron. Ce să zică? Cu Lucian nu o scoate Ana. Da. Aşa a fost toată iarna. Lucrează
la capăt cu una, cu două. A trebuit să se mult.
învoiască. Miron. Ba şi unde-1 vede pe tată-său....
Petru. Foarte cuminte. Ana. Şi asta o fi.
Ana. Şi glonţul lui nu dă greş. Miron. Săracul! In loc să găsească acasă
Miron. Toate ca toate, dar mie-mi pare linişte după atâţia ani de necaz şi de trudă...
rău... Vă spui drept că mi-ar fi plăcut să Ana. Găseşte ruşine şi umilire...
Miron. Da! Spunea adineauri: „In fiecare
mă îngropaţi acolo.... Acum.... s’a isprăvit. zi m'aştept să mai facă ceva. Până acum
Petru. Moşule, mai stai puţin cu mama, d’abia a început, d’abia s’a pornit, de acum
poate să vie şi Lucian, mai staţi de vorbă.
înainte au să vie cele mari.“
Eu trec dincolo să scriu ceva, trebue să fie Ana. Ba să ferească Dumnezeu.
gata mâne dimineaţă.
(Pauză, Miron se retrage).
Miron. Iar vre-un trăznet, aşa e?! Ai uluit Miron. Da Magdalena s’a culcat?
lumea cu articolele tale (oprindu-l pe Petru care Ana. Nu cred. Dar nu ştiu ce are de o
e pornit spre odaia lui). Stai, stai, să viu şi eu vreme încoace. E tot tristă şi stă tot singură.
(se ridică) să-ini iau gazeta de azi. Înainte De vre-o câteva ori am găsit-o cu ochii
de culcare să mai văd şi eu....
plânşi.
Petru. Cum mai stăm cu ţara... Miron. De ce?
Miron. Aşa.... (pornind amândoi). Numai vezi
Ana. Ştiu eu?
de fi mai blând, în scris. Adevărul e grozav Miron. Tare nii-e teamă că iubeşte pe
când îl spui de-adreptul; te străpunge. Lucian.
Petru. Da... dar numai pe cei ticăloşi! Ana. Şi mie mi se pare.
Miron (oprindu-se). „Putregaiul* 1 de-acum Miron. Apoi dacă n’o lua-o unul ca el, că
câteva zile mi-a plăcut. Strajnic articol. Nu­ au din ce să trăiască, altfel nu ştiu zău cine
mai când mă gândesc cine ţi l-a inspirat, mă
să o ia, săracă cum e.
doare sufletul.... Ana. Aşa zău............. Că tată-său nu s’a gân­
Petru. Tot e şi tata bun la ceva... dit........
Miron. N’ar mai fi fost... (ca şi când şi-ar Miron. Tu n’ai băgat nimic de seamă?
aduce aminte). Aşa-i că nu mai e chip să-l
Ana. Ce?
ridici? Miron. Că s’ar iubi băeţii ăştia.
Petru. Nu ! (ies).
Ana (singură stă câteva clipe şi-apoi se scoală Ana. Văd că le place să stea amândoi,
încet şi intră în camera din stânga, planul II. La fe­ că-i dă flori, că şoptesc.... ştiu eu?
reastra de lângă uşa de eşire din fund se vede capul Miron. Nici ea nu ţi-a spus nimic?
lui Marcu cercetând Peste câteva clipe intră. E într’o Ana. Nu, Lucian mi-a spus azi dimineaţă:
disordine grozavă. Ascultă un moment în toate păr­ „Mamă, — cum îmi zice el — mâne e Du­
ţile şi porneşte hotărît spre iconiţa de lângă uşă. minecă şi am să-ţi spui un lucru mare.**
Când ridică braţele s’o ia din cui, aude paşi şi fuge).
Miron. Nu bănueşti ce?
Ana (intră încet, privind pe faţă şi pe dos o hăi-
niţă a Iui Titu, veche. Se aşează apoi la masă şi lu­ Ana. Nu............
crează). Miron. Hm ! (se scoală şi se plimbă prin casă
şi după mai multe ezitări se duce la uşa din stânga,
Miron (revine cu gazeta, cetind şi oprindu-se din
când în când. Când ajunge la scaun se aşează împă- în fund şi strigă domol): Magdalena, Magdalena!
turând jurnalul). Te-ai culcat?