Page 10 - 1909-19

- --

430 LUCEAFĂRUL Nrul 19, 1909.

Scrisoare din ţară.
Mărie dragă, ţi-am tot scris Lângă oglind’ am pus-o ieri, Iar sara-aşa după ce cin
Şi nu-mi răspunzi nimica, In casa dinainte, 11 {in la mine ’n poală...
De-ai fost ori nu, precum ai zis, In rama-aceea de stejeri, El se trezeşte din senin...
La groapă Ia Anica? Sub chipurile sfinte. De ce nu-1 dau la şcoală?
S’or fi ’nvechit de vânt şi ploi Gheorghiut, de dragă ce-i e lui, Căci el se face domn şi-apoi
Şi crucea şi cununa O şterge şi-o sărută —, Ne dă bani mulţi şi casă
Şi îi vor plânge teii goi O ia şi iar o pune ’n cui Ne cumpără —, nutreţ la boi
La căpătâi într’una. Pe zi de ori o sută... Şi haine de înătasă.
La ziua morţilor să mergi Dar ce să vezi?! Acu ’ntPo zi, Iar Floarei? Doamne! ce spuneâ
Şi să-i aprinzi lumine Când s’a suit s’o iaie, Că-i ia o păpuşică
Şi-o lacrimă măcar să ştergi, Mi-a spart icoana, ceea ştii, Cu păr de aur, cum eră
Mărie, pentru mine, Cu sfântu Nicolae. Al tuşe-sii Anică.
Pe urmă-apoi l-am întrebat:
Căci ştie Dumnezeu cel sfânt Şi pân’ să ies să dau la pui, „Dar bunii ce-i iei, dragă?"
De-oi mai veni prin {ară, Gheorghiut neastâmpăratul El stă aşa îngândurat
Să-i plâng odată pe mormânt... Luând pe Floare jos din cui Şi-apoi făcu o şagă.
Vezi, asta mă omoară! A dus-o prin tot satul.
„Tu... eşti bătrână-acum... şi ştiu
Pe semne-aşa vru Dumnezeu Şi-aşa cum zic, ce pun la loc Că moartea te va duce,
Să ne jelim prin carte, — împrăştie prin casă Iţi cumpăr, bună, un sicriu
Să mă ’nsoţească dorul greu Şi când să-I bat îşi face jcc, Să ai când... mori şi-o... cruce".
Şi plânsul pân’ la moarte. Mă ’ngână, că nu-i pasă.
La Sandu n’ai mai fost de loc? Copil şi pace, ce să-i faci? Tu scrie-mi, dragă, dacă poţi
Să-i spui ca la un frate, Mi-e drag şi-aşa Mărie, Măcar in două rânduri
Că îi doresc la tot noroc, Mă face să mai uit şi eu Căci prea mi-e dor de voi de toţi
Mă ’nchin de sănătate... Amar şi sărăcie. Şi-mi fac mereu la gânduri.
Acum rămâi cu Dumnezeu!
Şi chipul Floarei mi-a venit, Gheorghiut e bucuria mea
Ce puică de fetiţă! Şi el îmi mai rămâne, Să vii de bună seamă
Ieri satu ’ntreg s’a grămădit Să-mi îndulcească vieata grea La anul nou, sufletul meu,
Să-o vază, la portiţă. Trăind de azi pe mâne. La dornica ta mamă...
Măicuţei tale mult e greu Aceşte rânduri le-ani scris eu
Ascultă-ină şi-i scrie!... Preotul Irimie.
D. M. Scurtu.

întâiul stol.
De creasta culmilor cărunte Să ştie ei că azi suspină
S’apropiâ măreţul soare, Şi paserile bolţii-albastre,
Când s’a ivit în largul zării De jalea, ce atât de crudă
întâiul stol de călătoare. S’a ’ntins pe sufletele noastre.
Un dor simţii cum mă cuprinde Pe-o clipă stau şi mă cutremur,
Când le-am zărit înşiruite: Căci stolul lung de călătoare
Să le şoptesc amarul nostru N’a stat să-mi afle sbuciumarea
Şi-amarul inimii trudite. Şi firul şoaptei plângătoare.
Să ducă sfânta-ne solie, Ci-a apucat în şiruri mândre
Trecând în sborul lor Carpaţii, Spre cerul învărgat cu sânge...
De celea ce-or află ’n solie Cutremurat atunci pe-o clipă,
Să frângă lacrimi scumpe fraţii. Am început domol a plânge.
T. Murăşan.