Page 5 - 1909-19

Nrul 19, 1909. LUCEAFĂRUL 425

cu putere şi picăturile de apă străluciră o Când mă întorc la prânz acasă, ce să văz?
clipă ca nişte diamante. Mă uitai înapoi şi Cufărul meu spart. întreb pe ordonanţă şi
nu-mi veniâ să cred că trecusem Dunărea. soldatul îmi spune că brigadierul Frunză l-a
Abia atunci înţelesei toată nebunia acestei spart.
idei. Mă uitai la brigadier. El sta liniştit, Vă puteţi închipui, cred, furia mea. Caut
drept, cu mâna stângă pe mânerul săbiei, prin cufăr şi găsesc banii neatinşi. Rufăria
cu dreapta dealungul trupului. în bătaia 1 unei, toată la număr. Echipamentul complect. „Ei
cu hainele lui ude, părea o statue. drăcia dracului!" îmi zic eu şi scot tot ce
„Am biruit-o!“ zise el după câteva clipe. aveam în cufăr. Pe fundul lui o hârtie pe care
Şi nici de rândul acesta nu spuneâ pe cine eră scris:
a biruit. „Să trăiţi, D-le Locotenent!
A două zi am trecut la Brăila, în luntre, Vă rog să mă iertaţi că v'am spart cufărul
cu caii pe delături şi multă vreme fapta mea şi să nu vă supăraţi că v’am luat fotografia.
a fost considerată ca o faptă de nebun. Cu ea o să-mi mai treacă dorul de D-voastră.
La oarecare timp după „Trecerea Dunărei",
am fost avansat şi permutat la Craiova. La Al D-voastră supus
plecare am cerut voie colonelului să-l l«se Brigadier Ion Frunză".
pe Frunză să vie cu calul meu până acolo, Caut cutia în care ţineam singura mea
ceeace mi se încuviinţă. Brigadierul stătu în fotografie reuşită: fotografia lipseâ.
noua mea garnizoană câteva zile, apoi porni Şi atunci, din furia aceea de fiară turbată
la Brăila. ce mă cuprinsese, m’am pomenit deodată
în ziua plecărei, i-am scos bilet de drum, cu ochii umeziţi de lacrămi.
i-ain dat un pol de aur şi i-am urat sănătate. C. Sandu-Aldea.

Idilă.
Visează macul şi cicoarea „.. .Frunzuliţă de trifoi, O clipă liniştea-i stăpână
în şoapta lanului de grâu; Măi bădică dela oi, Pe câmpuri şi păduri de tei,
Pierdută ’ri spice pân’ la brâu, N’ai mai fost de mult la noi" . . Şi dulce, blând, la doina ei
Doineşte trist secerătoarea: Răspunde fluer dela stână.

Cu steaua.
Coboară ’ncet fulgi mari de nea Un biet copil bălai, plăpând Ş’acum se ’ntoarce întristat
Şi sfântă linişte-i afară. — O ţine ’n mânile ’ngheţate, Şi ce cântări frumoase ştie!
La col{ul uli{ei o stea Umblat-a uliţele ’n rând Şi ce speranţe a legat
Răsare blând în fapt de seară. Şi ’s toate porţile ’ncuiate De steaua-i mândră de hârtie.

Cântec.
Suflete, când pleci pe drumuri Când urzeşti nădejdi şi visuri Cine-o fi ciudatul oaspe
în amurgul blând al serii, La fereastră, oare cine Care stă cu noi la masă,
Cine oarc-ţi tot întinde Ţi le ’ncurcă şi le znuilge Când adoarme focu ’n sobă
Ţie mrejile durerii? Tot pe cele mai senine? Şi-i atât pustiu în casă?
Şi de ce tot vine-acela, Şi de ce asculţi ce-ţi spune,
Focu ’n sobă când se stânge? Şi suspini şi ’ncepi a plânge?
Ecaterina Pitiş.
1