Page 9 - 1909-19
P. 9

Nrul 19, 1909.             LUCEAFĂRUL                        429
         despre  zarzavaturi;  pe  d-l  Franţ  părea  a  nu-1   s’a  uscat,  ar  fi  murit  şi  el  de  foame,  singur
        interesa  nimic  altceva.  îmi  răspundea  ori   în  bordeiul  Iui,  dacă  nu  dădeau  nişte  pes­
         mă  întrebă  cu  fraze  foarte  elegante,  ca  un   cari  peste  el.  L-au  ridicat  şi  l-au  adus  aici,
        marchiz  dintr’o  tragedie  a  lui  Corneille.  Vor­  la  cherhanalele  din  faţa  noastră,  li  dădeau
        bea  despre  lucrurile  acestea  domestice  ca   sălbaticii  aceştia  ai  Deltei  pâne  şi  peşte.
        şi cum ar fi discutat afaceri de stat.  Dar  n’a  mai  trăit  mult,  s’a  stins  în  scurt,
          In  vremea  asta  pregăti  cafeaua  şi  o  turnă   a dus în mormânt taina vieţii lui.
        în  felegene  turceşti.  Mă  ridicai  şi  eu  uşor   L-au  dus  oamenii  într’o  lotcă  şi  l-au  în­
        dela locul meu:                   gropat pe grindul pe care trăise vreme în-
          „Vă  rog,  daţi-mi  voe  să  vă  ofer  şi  eu  o
        havană...
          —  Cu  cea  mai  mare  plăcere..."  zise  gazda
        mea, luând cu două degete ţigara.
          Am căutat să aduc vorba despre pricinile care
        l-au  făcut  să  pribegească  aici  în  Deltă,  despre
        trecutul  lui,  despre  numele,  despre  rangul  lui.
        Nu  mi-a  dat  a  înţelege  că  sunt  nepoliticos,
        însă  a  ştiut  să  scape  foarte  dibaciu  de  orice
        lămurire, având aerul că-mi dă răspunsuri.
          Totuşi,  stând  aşa  de  vorbă  cu  un  om  care-i
        aducea  aerul  oraşelor  şi-i  amintea  ţinuturile
        civilizate,  băgăm  de  seamă  că  eră  mişcat.  Îmi
        ceru  câteva  ştiri  asupra  afacerilor  publice  din
        Europa  şi  se  interesă  foarte  mult  de  răsboiul
        Ispano-American care bubuia atuncia pe mări.
          „Spania  este  o  ţară  pe  care  au  mâncat-o
        călugării  catolici,  zise  el,  şi  după  ce-au  mân­
        cat-o, acuma o rumegă..."
          înainte de a plecă l-am mai întrebat odată:
          „Cum poţi dumneata trăi în asemenea singu­
        rătate...
          —  Trăiesc  foarte  bine  şi  sunt  foarte  mul-
        ţămit...  îmi  răspunse  d-nul  Franţ  zâmbind
        cu  tristeţe.  —  Numai  aşa  câteodată  mi-i  urît
        ş’atunci  îmi  aduc  aminte  de  scrisoarea  lui   Pereche tânără săsească din Şelimbăr (Sibiiu).
        Ovidiu, alt Dobrogean:
          Parve, nec invideo sine me, liber, ibis in urbem...  delungată.  Acolo  doarme  ş’acuma.  Revărsările
          Ani  plecat  foarte  uimit  de  pe  grindul  lui   Dunării  însă  au  mâlit  pământul;  bordeiul  s’a
        d-nul  Franţ.  L-am  mai  văzut  pe  urmă  de   risipit,  s’a  dus,  nu  se  mai  cunoaşte  nimic,
        douăori, treiori. Eră acelaş. Dar cine eră?  sălbătăcia  a  cucerit  grădina  şi  livada;  ni­
           Ridicam  din  umeri:  Cine  poate  şti?  —   menea  n’are  să  mai  cunoască  nici  locul  unde
        De  unde  venea?  Altă  taină.  —  Ce  dramă  l-a   hodineşte  omul  acela  pe  care  cine  ştie  ce
        silit  să  se  exileze  aici?  —  Tot  taină.  N’am   tragedii  întunecate  l-au  gonit  din  lumea  ci­
        ştiut  niciodată  nimic.  —  Cărţi  n’aveâ.  Re­  vilizată în aceste singurătăţi..."
        viste,  scrisori,  nu  primea.  Nimenea  nu-1  în­  *
        trebase, nu-1 cercetase.            Tovarăşul  meu  tăcu.  Luna,  printre  nouri
          Aşa  a  trăit  acest  om  o  vreme  pe  grindul   subţiaţi,  strecură  o  lumină  tristă,  care  se  în­
        lui.  Pe  urmă  bătrâneţa  şi  reumatismele  l-au   tindea  ca  un  văl  de  taină  peste  lagune  şi
        îngenunchiat.  N’a  mai  putut  să-şi  îngrijească   peste grindurile tăcute.
                                                               Mihail Sadoveanu.
        grădina,  cânele  Stop  i-a  murit,  floarea  roşie
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14