COMUNITATE

Eveniment editorial. Lansarea monografiei Devei

Eveniment editorial. Lansarea monografiei Devei

Primăria Deva, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, organizează joi, 21 aprilie, la ora 17.00, lansarea lucrării „Deva, monografie”.

Evenimentul va avea loc în Foaierul Central al Casei de Cultură „Drăgan Muntean” Deva.

Lucrarea, apărută la Casa de Editare Emia din Deva, este rezultatul unui parteneriat încheiat între Primăria Deva și Biblioteca Județeană, Primăria și Consiliul Local Deva acordând, de altfel, întregul suport financiar pentru activitatea de cercetare a documentelor inedite și de publicare a monografiei.

Artizanii acestui proiect susțin că este prima lucrare cu caracter științific, de mare anvergură, prima monografie autentică a municipiului Deva. Potrivit managerului Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara, la elaborarea monografiei a luat parte un colectiv interdisciplinar format din cunoscuți specialiști – naturaliști, istorici, profesori, bibliografi – care au studiat documente de arhivă, majoritatea acestora aduse pentru prima dată la cunoștința publicului. A fost valorificat imensul fond documentar al Devei, sutele de dosare aflate la Arhivele Naționale și necercetate până acum. Autorii monografiei nu au făcut o simplă descriere a documentelor, ci acestea au fost analizate, explicate și contextualizate în funcție de epoca la care se refereau.

Monografia Devei este structurată în două volume. Principalele capitole prezintă cadrul natural al Devei, istoria orașului din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, cu un capitol special dedicat Cetății – simbolul orașului – și cu detalierea unor momente cruciale din istoria așezării, precum Revoluția de la 1848-1849 și Marea Unire de la 1918. Este prezentată pe larg Primăria municipiului Deva, cu istoricul ei și cu evoluția serviciilor de bază, datele demografice privite în evoluție istorică, principalele confesiuni și culte religioase cu așezămintele lor, învățământul, cultura și activitatea editorială a orașului. Monografia conține o bogată și, în mare parte, inedită iconografie.

Conducerea celor două instituții partenere în proiect consideră că monografia Devei este o lucrare complexă, îndelung așteptată atât de specialiști, cât și, mai ales, de locuitorii Devei, de cei care îndrăgesc acest oraș și vor să-i cunoască istoria.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

twenty + 20 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

apa

Sistare de apă în Simeria

HunedoaraMea.ro14 aprilie 2016
liceul mircea eliade

Sferturile de finală ale concursului pentru liceeni “Citești și câștigi”. „Carmen Sylva” Petroșani vs. „Mircea Eliade” Lupeni. „Mihai Eminescu” Petroșani vs. „I. C. Brătianu” Hațeg. Învingătorii, clasamentele grupelor și imagini din timpul competiției

HunedoaraMea.ro13 aprilie 2016
expozitie daci

Expoziție despre daci organizată de Muzeul din Deva, la Universitatea de Vest din Timișoara

HunedoaraMea.ro13 aprilie 2016
ion urda

La aniversarea unui poet (A)

HunedoaraMea.ro13 aprilie 2016
crosul cetatii regale hateg 01

Încă o săptămână de înscrieri pentru Crosul Cetății Regale a Hațegului

HunedoaraMea.ro12 aprilie 2016
expozitie fotografie muzeu

Expoziție de fotografie, la Muzeul din Deva

HunedoaraMea.ro12 aprilie 2016
urda

Scriitorul Ion Urda, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro11 aprilie 2016
ulpia traiana main

Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa (A)

HunedoaraMea.ro7 aprilie 2016
sferturi citesti si castigi

Sferturile de finală ale concursului pentru liceeni “Citești și câștigi”. Colegiul Pedagogic „Regina Maria” Deva vs. „Carmen Sylva” Petroșani. „Decebal” Deva vs. „Mihai Eminescu” Petroșani. Vezi rezultatele și imagini din timpul partidelor

HunedoaraMea.ro6 aprilie 2016

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate