COMUNITATE

„Logos și melos”. Scriitorul, filosoful și muzicianul Gabriel Petric, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

SURSA FOTO: Gabriel Petric / Facebook.com
„Logos și melos”. Scriitorul, filosoful și muzicianul Gabriel Petric, aniversat de Biblioteca Județeană din Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în 14 octombrie, la ora 17.00, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, o întâlnire cu scriitorul, filosoful, muzicianul și profesorul Gabriel Petric, care va fi sărbătorit cu prilejul împlinirii, în această toamnă, a vârstei de 60 de ani.

Cu acest prilej, Biblioteca Județeană îi va dărui omului de cultură Gabriel Petric o amplă biobibliografie. Pornind de la cele două pasiuni ale acestuia – filosofia și muzica -, biobibliografia poartă titlul semnificativ Logos și melos.

Născut la 15 octombrie 1956, la Deva, a urmat Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie, promoţia 1975, după care a absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, Secţia Română-Franceză, promoţia 1979, cu lucrarea de licență Teorii româneşti despre conceptul de tragic. În anul 2012 a obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureș cu teza Viziune şi spirit tragic în literatura română a secolului XX. Este profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din Orăştie.

Preocupat de filosofie, a debutat editorial în revista clujeană „Echinox” (1978), cu eseul Revelaţie şi ironie la Hermann Hesse şi Elias Canetti. A fost redactor al revistei „Echinox” (1978-1980), redactor-șef la „Revista Orăștiei” (1989-1991), redactor la revista „Semne” (1999-2011).

În perioada 1982-2003 a fost colaborator al Cenaclului „Agora” şi al Cercului de filosofie „Kairos” (Sighişoara). Din 2012 este membru al Asociației Române de Istorie a Presei.

Pasionat de muzică, a desfășurat o bogată activitate de chitarist ca lider al grupului pop-rock „Echinox” (1980-2006), a scris studii de muzicologie, un manual de chitară, fiind și membru în colectivul de redacție al revistei „Sunete” din Brașov (din 2002). În perioada 1991-1998 a fost corespondentul în România al revistei „Musikblatt” din Germania și în anii 1992-2003 a fost membru al Guild of American Luthiers (S.U.A.) şi al Galpin Society (Anglia).

A colaborat la revistele: Echinox, Napoca universitară, Vatra, Steaua, Arhipelag, Familia, Discobolul, Altarul Banatului, Examene, Poesis, Euphorion, Paralela 45, Actualitatea muzicală, Pop, Rock & Show, Prin Rock, Tomis, Semne, Guitar International (Anglia), American Lutherie (SUA), Musikblatt (Germania), Das Instrumentenbau Zeitschrift (Germania), Galpin Society Journal (Anglia).

A participat la numeroase conferințe și simpozioane internaționale pe teme de muzică în țară și în străinătate. Dintre lucrările publicate se pot aminti: Manual de chitară (Bucureşti, 1993); Tragicul şi creştinismul. Pe firul cugetării critice şi teologice româneşti (Deva, 2005); Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Noica (Cluj-Napoca, 2009); Viziune și spirit tragic în literatura română a secolului XX (Cluj-Napoca, 2014).

“Biobibliografia Logos și melos este prima biobibliografie pe care Biblioteca Județeană i-o alcătuiește omului de cultură Gabriel Petric”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

afis-gabriel-petric

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

12 − 2 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

planeta-petrila-ion-barbu

„Planeta Petrila”, în competiția celui mai mare festival internațional de film documentar

HunedoaraMea.ro11 octombrie 2016
muzeu brad

Prezentare de arme dacice, strategii de război și atelier de meșteșuguri tradiționale, la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad

HunedoaraMea.ro10 octombrie 2016
calorifer

Devenii au căldură în calorifere

HunedoaraMea.ro7 octombrie 2016
eugen-doga

Maestrul Eugen Doga, compozitorul care a semnat muzica filmului „Şatra”, în concert extraordinar la Teatrul de Artă Deva

HunedoaraMea.ro4 octombrie 2016
catalin-tibori

„Atelierul de fotografie”, cu Cătălin Tibori. Despre tehnici de prelucrare a portretelor în lumină naturală

HunedoaraMea.ro4 octombrie 2016
salon-foto-presa-01

44 de fotografi din cinci țări expun la Salonul Internațional „The Power of Press Photography”, de la Deva. Premiile pentru cele mai bune fotografii de presă

HunedoaraMea.ro3 octombrie 2016
IF

Noaptea Bibliotecilor 2016 (A)

HunedoaraMea.ro2 octombrie 2016
lansare-talvescu

Dublă lansare de carte Dumitru Tâlvescu (A)

HunedoaraMea.ro29 septembrie 2016
geoparc-tezaur-main

Proiect inedit în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului. „Tezaurul” de semințe de plante și eșantioane de roci al Băncii de EcoInvestiții în Educație. GALERIE FOTO

HunedoaraMea.ro29 septembrie 2016

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate