10.05.2016,  15:01:05 | 0 comentarii | 82 vizualizari
Cu Edy Moţăţăianu / În lumea basmelor
de Ziarul Vaii Jiului

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat o nouă întâlnire cu scriitorului-actor Edy Moţăţăianu care, în eleganta Salle d’Or din incinta Deva Mall, şi-a lansat noul volum de proză intitulat „Hiperboreea. Ţinutul Uitat. Sezonul I: Răzbunarea Ursitoarei. Şi totul va fi altfel…”.

 

Pasionat de literatura pentru copii, de lumea basmelor şi a feeriei, Edy Moţăţăianu a oferit, de-a lungul anilor, o serie de cărţi dedicate celor mai tineri cititori. Pe lângă pasiunea pentru scris, Edy Moţăţăianu este şi animatorul trupei de teatru „Cu Moţ... în Frunte” care, de fiecare dată, îşi încântă publicul cu verva şi talentul de care dă dovadă. Aşa cum singur se defineşte,  Edy Moţăţăianu este prietenul copiilor „de la 3 la 93 de ani”. De-a lungul anilor, am avut prilejul să luăm parte la lansări de cărţi, de piese de teatru ce poartă semnătura Edy Moţăţăianu, evenimente care de fiecare dată au atras un număr mare de iubitori ai literaturii, ai teatrului, un public divers, de toate vârstele. 

Volumul „Hiperboreea. Ţinutul Uitat. Sezonul I: Răzbunarea Ursitoarei. Şi totul va fi altfel…” este o invitaţie în lumea plină de mister a legendelor şi basmelor de sorginte autohtonă, cu rădăcini în legendele geto-dacilor. Capitole precum: Hiperboreea, Kogaionon, Ktistaii şi Gebeleizis, Sfânta Duminică, Scorpia, Dordebine şi Tainele Cele Fără De Preţ, Axa Lumii, Doina şi Pasărea Măiastră, Soarele şi Zâna Florilor, Cicoarea, Porunca lui Gebeleizis, Ileana Cosânzeana şi Iana Sânziana, Făt Frumos şi Semnele Cele Fără De Înţeles, Muncile, Vasiliscul, Fata Apei Morţii şi Ouăle Magice, Fântâna De Cleştar şi Apa Cea Viu Bolborosituare, Statu Palmă Barbă Cot şi Spiriduşii, Mândra Zână a Florilor şi Luceafărul din Zori, Mămuica şi Zburătorul, Mărţişor, Dragobete şi Dordebine, Mai Crâncenul şi ajutorul nesperat, Dak E, Sha Zana Zineta şi Prinţesele, Răzbunarea Ursitoarei dovedesc interesul şi pasiunea autorului pentru lumea plină de mister a personajelor româneşti de legendă.

Concepţia volumului este originală, este un dialog purtat cu un interlocutor - copil, fiica autorului, care pune întrebări, îl întrerupe pe narator şi cere în permanenţă lămuriri legate de cele întâmplate în poveste, de personajele ale căror fapte le urmăreşte cu sufletul la gură.

Şi de această dată, harul literar şi imaginaţia autorului, Edy Moţăţăianu, dragostea lui pentru copii, pentru minunata lor lume cu basme, legende şi poveşti, au făcut să ne bucurăm împreună de o nouă creaţie şi un minunat dar oferit copiilor, dar nu numai lor, ci tuturor celor care vor să viseze, să călătorească cu imaginaţia într-o lume fantastică. Literatura lui Edy Moţăţăianu ne poartă pe toţi în lumea copilăriei, redevenim şi noi acei copii inocenţi şi curioşi, cu suflet curat, care am fost odată.

Nu e deloc uşor să fii scriitor pentru copii. Ei sunt exigenţi, nu pot fi păcăliţi, detectează imediat orice lipsă de sinceritate, sunt oneşti şi cer la rândul lor onestitate din partea scriitorilor care li se adresează. Edy Moţăţăianu ştie şi înţelege foarte bine acest lucru, el iubeşte foarte mult copiii şi ştie să folosească limbajul care le merge direct la suflet. Dovadă este şi această carte pe care o putem considera exemplară în creaţia literară de până acum a autorului, care merită toate felicitările şi mulţumirile noastre şi, în mod deosebit, ale copiilor pe care îi iubeşte atât de mult.  

 

Şi, pentru că Edy Moţăţăianu

 a trăit ani buni în lumea fascinantă a teatrului, în mediul artistic, a stat în lumina rampei, a cunoscut rigorile interpretării unui text dramatic, a ştiut ce înseamnă viaţa din culise, a creat o îndrăgită trupă de teatru, „Cu Moţ... în Frunte”, care îl însoţeşte şi care dă culoare întâlnirilor. Şi la această întâlnire, trupa a oferit un moment artistic special, răsplătit cu aplauzele publicului. Un alt moment a fost susţinut de Asociaţia „Terra Dacica Aeterna”.

La finalul evenimentului a urmat o sesiune de autografe oferite doritorilor de către Edy Moţăţăianu.

Ioan Sebastian BARA


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


     6 plus 10   = ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Diverse







Booking.com




Publicitate
Provident Romania - Premium
Miniprix.ro
Newsletter