Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva marchează, ca în fiecare an, Ziua Internaţională a Francofoniei printr-o manifestare cultural-educativă ce va avea loc în ziua de 15 martie 2016, ora 1330, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Munteanu” din Deva. Anul acesta, subiectul ales pentru Ziua Francofoniei este „Napoleon Bonaparte în filatelie”.

Ziua Internaţională a Francofoniei, 20 martie, este o zi specială dedicată limbii franceze, limbă vorbită de peste 200 de milioane de locuitori în întreaga lume şi 870 de milioane de persoane din cele 70 de state şi guverne ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. În această zi, în 1970, s-a semnat la Niamey, capitala Nigerului, Tratatul cu privire la crearea Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică (ACCT), entitate devenită azi Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF). De atunci, an de an, manifestările dedicate Francofoniei au devenit tot mai numeroase, iar solidaritatea dintre toţi cei care folosesc limba franceză ca mijloc de comunicare a fost tot mai intensă.

România este o țară în care interesul pentru limba și civilizația franceză a fost constant, de peste 150 de ani, încă de pe când tineri intelectuali români, ca Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Barbu Știrbei, Alecu Russo etc., au studiat la Paris și au fost influențați de ideile progresiste și de idealurile revoluției de la 1848 din Europa. Întorși în țară, au promovat aceste idei și, desigur, au propagat cultura și civilizația franceză, într-o țară ca România, care avea rădăcini milenare cu popoarele de origine romană. Încă din secolul XIX, străinii care vizitau România erau impresionați de numărul mare de români care vorbeau, mai bine sau mai rău, limba franceză și care puteau comunica foare ușor cu francofonii. Limba franceză nu a fost scoasă niciodată din programa școlară, nici chiar în cei mai negri ani ai comunismului.

De altfel, ţara noastră este cea mai importantă ţară francofonă din Europa centrală şi de est și, alături de milioane de oameni din Europa, Africa, Asia, America, Oceania, românii sărbătoresc, în fiecare mijloc de martie, Ziua Francofoniei, aducând astfel cel mai sincer şi mai profund omagiu limbii franceze şi civilizaţiei născute în spaţiul francofon. Acest spaţiu nu este doar o realitate geografică sau lingvistică, ci mult mai mult: este un spaţiu cultural ce îi reuneşte pe toţi cei care, oriunde s-ar afla, manifestă şi îşi exprimă apartenenţa la limba franceză şi la cultura francofonă.

Şi în acest an, cu prilejul Zilei Francofoniei, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva va oferi publicului obişnuit cu activităţile noastre o manifestare culturală de ţinută, menită să stârnească interesul celor prezenţi. Se va face o trecere în revistă a celor mai importante momente din extraordinara viață a lui Napoleon Bonaparte, de la nașterea sa, la            15 august 1769, în Corsica, trecând prin mărețele bătălii câștigate sau pierdute, până la moartea lui, în exil, pe Insula Sf. Elena, la 5 mai 1821. Toate aceste momente vor fi susținute cu timbre emise de numeroase țări, cu plicuri-prima zi și cu ilustrate maxime, reflectarea în filatelie a temei „Napoleon” fiind foarte generoasă. Prezentarea se dorește și o familiarizare a tinerilor cu o pasiune extrem de frumoasă și folositoare pentru formarea culturii generale: filatelia.

La finalul prezentării, vor fi adresate întrebări, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

Comentarii

comentarii

0 comments