COMUNITATE

Stand de carte cu vânzare al Grupului Editorial TREI, la Biblioteca Județeană

Stand de carte cu vânzare al Grupului Editorial TREI, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva pune la dispoziția publicului cititor, în perioada 7 iulie – 7 august 2017, un stand de carte cu vânzare al Grupului Editorial TREI din Bucureşti, care își va prezenta aici ultimele apariții editoriale. Standul va fi organizat în incinta Secției de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii.

Editura TREI a fost înfiinţată în anul 1994, la iniţiativa renumitului profesor dr. Vasile Dem. Zamfirescu, autorul unor importante lucrări de psihanaliză, un domeniu de mare interes atât pentru specialiști, cât și pentru cititori, care nu s-a bucurat de atenție în anii de dinainte de 1990. Venind în întâmpinarea cerințelor unui public interesat de psihiatrie, editura a adus pe piața românească de carte, în cadrul colecţiei „Biblioteca de psihanaliză”, operele complete ale celor mai renumiți psihanaliști: Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung, mai întâi, iar apoi serii de autori fundamentali precum F. Dolto, D. Winnicott, M. Klein etc.

Pe lângă lucrări teoretice care abordau subiecte precum psihologie academică, psihologie practică, eseu, editura a început să publice şi literatură de ficţiune, romane psihologice în primul rând. Ulterior, registrul tematic a devenit mai divers, răspunzând cerinţelor unui public tot mai larg.

Din anul 2007, TREI a devenit un grup editorial care include alte două edituri:

  • Pandora M, editură ce publică „Funky Fiction”: o literatură contemporană cu şi despre atitudini rebele, nonconformiste, provocatoare.
  • Lifestyle: cărţi care prezintă sugestii de organizare a timpului liber şi viaţa cotidiană, arta culinară, amenajări interioare, întreţinere corporală etc.

Grupul Editorial TREI publică următoarele colecţii:

  • Biblioteca de psihanaliză, cu peste 100 de titluri, coordonată de Prof. Dr. Vasile Dem. Zamfirescu.
  • Psihologie-psihoterapie, cu lucrări de înalt nivel teoretic, atât autohtone, cât şi străine: manuale universitare româneşti şi occidentale, tratate şi dicţionare, lucrări de psihologie (colecţia este coordonată de Simona Reghintovschi).
  • Psihologie practică, o colecţie ce răspunde nevoii de cunoştinţe de psihologie utilizabile în viaţa cotidiană (colecţie coordonată de Prof. Dr. Vasile Dem. Zamfirescu).
  • Eroscop, o colecţie „care pătrunde cu adevărat în miezul tenebros al pasiunilor omeneşti”, cum a declarat Pascal Bruckner în 2007, când s-a hotărât să se asocieze echipei editoriale TREI.
  • Fiction connection, cu texte plăcute, accesibile, captivante.

Tuturor iubitorilor de carte ce vor vizita standul din incinta Bibliotecii Judeţene, Grupul Editorial TREI  le va oferi cărţile cu reduceri de preţ substanţiale.

Afis TREI 2017

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

eight + 9 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

bacalaureat

REZULTATE BACALAUREAT 2017. Aproape 70 la sută dintre absolvenții hunedoreni au promovat examenul

HunedoaraMea.ro5 iulie 2017
examene

Cine sunt absolvenții de liceu care au obținut media 10 la bacalaureat în județul Hunedoara

HunedoaraMea.ro5 iulie 2017
exponat muzeu

O icoană pe sticlă cu sfântul prooroc Ilie, exponatul lunii iulie la Muzeul din Deva

HunedoaraMea.ro5 iulie 2017
Biblioteca

Lansare de carte a poetului Dumitru Dumitrescu. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro3 iulie 2017
muzeu deva

Zeci de istorici și specialiști din întreaga țară își prezintă lucrările științifice la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

HunedoaraMea.ro28 iunie 2017
razvan theodorescu

O carte-document lansată la Deva (A)

HunedoaraMea.ro22 iunie 2017
Gligor Hasa main

Eminescu în eternitate (A)

HunedoaraMea.ro16 iunie 2017
argentango

Tangouri argentiene, la Castelul Corvinilor

HunedoaraMea.ro15 iunie 2017
biblioteci aer liber

Un proiect tot mai îndrăgit – „Deva citește!” (A)

HunedoaraMea.ro15 iunie 2017

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate