COMUNITATE

O nouă carte semnată Mihai Petre (A)

O nouă carte semnată Mihai Petre (A)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat, la mijlocul lunii decembrie 2017, un eveniment cultural deosebit: lansarea volumului intitulat „Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara”, al cărui autor este scriitorul și cunoscutul dascăl de limba și literatura română Mihai Petre.

De-a lungul îndelungatei sale cariere didactice, profesorul Mihai Petre a elaborat numeroase studii și articole de limba și literatura română, de lingvistică generală și aplicată pe care le-a publicat în prestigioase reviste de profil. De asemenea, a scris cărți de specialitate destinate celor care se pregătesc pentru admiterea la liceu și facultate, precum și importante exegeze de toponimie urbană românească, urbanonimie și toponimie urbană hunedoreană, caracterizate prin înalta ținută științifică și o minuțioasă documentare.

Profesorul Mihai Petre se bucură de o notorietate deosebită în rândul generațiilor pe care le-a format de la catedră și cărora le-a insuflat gustul pentru lectură și le-a educat discernământul de a aprecia cum se cuvine o operă literară.

Mihai Petre este și autorul unui interesant volum de interviuri cu dascăli hunedoreni de ieri și de azi, Interviuri hunedorene, volum lansat în anul 2015, precum și al volumului Cretă color, inspirat din viața și atmosfera școlii românești pe care o cunoaște foarte bine.

Volumul intitulat „Corvin Caffé – pseudoroman cu un oltean de… Hunedoara” pune în valoare calitățile literare de necontestat ale profesorului Mihai Petre. De la bun început se remarcă structura, construcția volumului: o primă parte cuprinde dialoguri purtate pe terasa cafenelei hunedorene ce dă și titlul cărții, iar partea a doua este un savuros mozaic de scene și personaje din Oltenia, limbajul specific zonei fiind surprins cu o artă a observației ce duce imediat cu gândul la Marin Sorescu și al său ciclu La lilieci.

Excelent observator al vieții Hunedoarei în care a trăit și a crescut generații de elevi, Mihai Petre face o minuțioasă și de multe ori dureroasă analiză a destinului acestui oraș, a Combinatului Siderurgic, care a fost inima Hunedoarei, a oamenilor care au lucrat acolo sau care l-au condus, se preocupă de soarta tineretului, face incursiuni în tradițiile pădurenilor, abordează zeci de subiecte care au marcat destinele noastre în ultimii 30 de ani, de la rolul Parlamentului la adaptarea la economia de piață. Toate acestea și multe altele sunt abordate într-un agreabil stil colocvial între interlocutorii ce urmăresc „panorama hunedoreană” de pe terasa care devine, oarecum, personajul principal al cărții.

Lectura acestei cărți este o adevărată încântare, atât dialogurile din prima parte, cât și excepționalele „momente” oltenești ne oferă autentice bucurii estetice. De aceea, ne bucurăm că literatura hunedoreană s-a îmbogățit cu o nouă carte, că rafturile bibliotecii noastre vor găzdui acest nou volum al domnului Mihai Petre.

Numerosul public prezent la lansare a avut bucuria unui dialog agreabil, deschis și amplu, cu autorul cărții care, în final, a oferit autografe pe recentul său volum.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

twenty − three =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Mai mult in COMUNITATE

Afis SIMION COZMESCU

Lansare de carte a poetului Simion Cozmescu, la Deva. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro17 decembrie 2017
arthur clarke

Biblioteca Județeană le prezintă elevilor viața și opera lui Arthur C. Clarke, la împlinirea unui secol de la nașterea scriitorului

HunedoaraMea.ro13 decembrie 2017
furdui iancu

Concert de colinde cu Nicolae Furdui Iancu și cântăreți consacrați de muzică populară, la Deva

HunedoaraMea.ro13 decembrie 2017
mihai petre

Lansare de carte Mihai Petre, la Galeria de Artă din Hunedoara. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro12 decembrie 2017
foto GDTH_Andi Andezit

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, câștigător a două trofee la Gala Ariilor Protejate

HunedoaraMea.ro7 decembrie 2017
bradul de Craciun

Cadouri de Crăciun de la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” pentru cei mai tineri cititori – cărți noi, de la cele mai importante edituri din țară și din județ (A)

HunedoaraMea.ro7 decembrie 2017
paula seling

„Bucuria Crăciunului”. Paula Seling și Corala ”Sargeția”, în concert la Biserica Greco-Catolică ”Immaculata” din Deva

HunedoaraMea.ro6 decembrie 2017
AFIS OKIAN 2017

Stand de carte cu vânzare al librăriei OKIAN.ro, la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu”

HunedoaraMea.ro5 decembrie 2017
Biblioteca Judeteana Ziua Nationala

Ziua Națională (A)

HunedoaraMea.ro30 noiembrie 2017

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem?

Temporibus autem quibusdam et aut officiis debitis aut rerum necessitatibus saepe eveniet.

Copyright © 2015 Hunedoaramea.ro - Toate drepturile rezervate