COMUNITATE

Biblioteca Județean din Deva se redeschide pentru public

Biblioteca Județean din Deva se redeschide pentru public

 Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își redeschide porțile începând de marți, 19 mai.

„Cu toții am traversat o perioadă extrem de dificilă și de frustrantă, timp în care prietenii noștri n-au putut să ne treacă pragul, fiind nevoiți să stea departe de biblioteca pe care o îndrăgesc și la ale cărei activități au fost mereu prezenți. Acum, odată cu reînceperea activității cu publicul, suntem bucuroși să-i anunțăm pe toți cei care vor apela la serviciile noastre că, în răstimpul în care biblioteca nu a fost accesibilă publicului, au fost realizate lucrări și achiziții care vor spori atractivitatea instituției noastre. Toate acestea au fost realizate cu sprjinul generos al Consiliului Județean Hunedoara care ne-a fost alături de fiecare dată și ne-a susținut toate demersurile. Odată cu redeschiderea bibliotecii, publicul cititor va avea surpriza să constate că a fost complet renovată Secția de Împrumut, cu mobilier și dotări moderne. De asemenea, Filialele Nr. 1 și 5 ale bibliotecii au fost dotate cu calculatoare noi, de ultimă generație, accesibile publicului. Cititorii noștri vor avea plăcuta surpriză să găsească pe rafturile bibliotecii cărți noi, ultime apariții ale unor prestigioase edituri din țară”, spune managerul Bibliotecii Județene, Ioan Sebastian Bara.

Biblioteca Județeană a stabilit o serie de reguli care trebuie respectate de cei care vor apela la serviciile instituției:

– La intrarea în instituție, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva are obligația de a termometriza noncontact utilizatorii;

– Persoanele care refuză verificarea temperaturii nu vor avea acces în incinta instituției;

– Nu este permis accesul utilizatorilor a căror temperatură depășește 37,30 C;

– La intrarea în instituție utilizatorii își vor igieniza mâinile cu dezinfectantul amplasat în spațiul amenajat în acest sens;

– În spațiile publice închise din cadrul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva utilizatorii vor purta mască (medicală/non-medicală);

– Se va păstra distanța de siguranță de 2 m între persoane;

– În incinta secțiilor și filialelor este permis accesul unei singure persoane, cu anumite excepții, în funcție de specificul secției (pentru înscriere la bibliotecă, minorii sub 16 ani, care au nevoie de acordul părintelui pentru prelucrarea datelor personale; un minor însoțit de un părinte; o persoană  cu dizabilități care necesită însoțitor);

– Timpul maxim de staționare pentru un utilizator într-o secție este limitat la 15 minute;

– În vederea limitării numărului de utilizatori care ating documentele de bibliotecă, accesul liber la raft este interzis, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul solicitat;

– Pentru deservirea în condiții optime a publicului, accesul utilizatorilor în incinta Bibliotecii este permis până cu cel mult 30 de minute înainte de ora închiderii;

– Pentru siguranța tuturor, documentele returnate de utilizatori vor intra într-o perioadă de carantină;

– Sălile de lectură și centrele Biblionet se vor deschide la o dată ulterioară;

– Până la deschiderea Sălii de Lectură, utilizatorii vor putea consulta documentele solicitate în curtea bibliotecii;

– Pentru siguranța tuturor, minibliotecile amplasate pe raza municipiului Deva sunt închise.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × five =

Mai mult in COMUNITATE

Fără penalizări la cărțile împrumutate de la Biblioteca Județeană înaintea stării de urgență

HunedoaraMea.ro20 mai 2020

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva returnează banii pe bilete la spectacolele anulate

HunedoaraMea.ro15 mai 2020

Piese reprezentative din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane: aplică cu Gorgona Medusa, descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

HunedoaraMea.ro15 mai 2020

Cetatea Devei și parcurile din municipiu, redeschise publicului

HunedoaraMea.ro14 mai 2020

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu”: „De ziua lor, tuturor bibliotecarilor, un cald și prietenesc La mulți ani!” (A)

HunedoaraMea.ro23 aprilie 2020

Biblioteca Județeană ”Ovid Densusianu” își actualizează colecțiile și baza de date

HunedoaraMea.ro22 aprilie 2020

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva merge mai departe (A)

HunedoaraMea.ro16 aprilie 2020

Provocare venită de la un devean plecat în Marea Britanie: “Deva, vineri seara la ora opt, își aplaudă cadrele medicale”

HunedoaraMea.ro1 aprilie 2020

Ce trebuie să știe persoanele aflate în izolare la domiciliu. Cum pot apela la autorități pentru aprovizionare cu alimente și medicamente

HunedoaraMea.ro27 martie 2020