COMUNITATE

Invitație la călătorie (A)

Invitație la călătorie (A)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat la sfârșitul lunii august un eveniment cultural de excepție: lansarea volumului „Călătorii între două extreme”, semnat de Mariana Pândaru, volum apărut la Editura Călăuza v.b., cu o prefață semnată de Maria Nițu.

Au trecut peste patru decenii de când Mariana Pândaru s-a afirmat viguros pe scena literaturii hunedorene ca o poetă de mare talent, cariera poetică fiind mai târziu completată cu aceea de prozatoare, jurnalistă, editor de carte, realizările sale în toate aceste domenii fiind remarcabile.

Nume bine cunoscut și apreciat de toți cei care sunt la curent cu viața culturală a județului Hunedoara, Mariana Pândaru face parte, astfel, din pleiada de poeți, prozatori, jurnaliști, oameni de cultură hunedoreni de mare valoare.

Încă de la debutul în revista Tribuna, din 1974, Mariana Pândaru s-a dedicat literaturii şi a oferit cititorilor volume valoroase de poezie (Dincolo de râu, câmpia – 1987, Salt mortal – 1992, Ferigi înzăpezite – 1996, Lacrima de ambră – 1998 etc.), interviuri, note de drum. De asemenea, a fost o prezenţă activă în publicistica hunedoreană de după 1989, în special în paginile ziarului Călăuza, înfiinţat în anul 1991 de regretatul Valeriu Bârgău, iar în ceea ce priveşte presa literară, a fondat revista Constelaţia dragonului, devenită ulterior Ardealul literar şi artistic, acum Ardealul literar, o revistă literară de bună calitate, bine primită de iubitorii de cultură din ţară şi de peste hotare.

Editurile pe care le-a înfiinţat – Călăuza v.b. şi DaniMar – ambele din Deva au adus pe piaţa de carte lucrări de valoare din aproape toate domeniile.

Volumul pe care l-a lansat în această vară, „Călătorii între două extreme”, cu subtitlul „De la Nordul Scandinav la țărmurile Bosforului”, adună între paginile lui impresiile, amintirile și gândurile Marianei Pândaru despre unele dintre călătoriile pe care le-a făcut prin câteva țări europene de-a lungul ultimilor ani: din țările scandinave în Belgia, din Austria în Serbia, din Germania și Turcia la românii din Basarabia și la cei din Ungaria. Mariana Pândaru ne poartă și pe noi, cu har și simț al observației, prin numeroase momente care i-au jalonat aceste călătorii: participă la evenimente culturale, se întâlnește cu colegi de breaslă, însoțește trupe de actori în turneu, ia parte la cursuri de jurnalism, vrea să știe, să vadă, să asimileze tot ce îi dăruiesc aceste călătorii pe meridiane europene. Nicăieri, niciodată, însă, nu uită că reprezintă Țara, că ne reprezintă pe noi și este în permanență cu o „cocardă tricoloră” în inimă.

Călătoriile ne sunt prezentate prin ochii și sufletul de scriitor sensibil, de om de cultură autentic care este Mariana Pândaru. Întreaga carte este așezată sub semnul cuvintelor lui Gabriel Garcia Marquez: „Viața nu este ceea ce ai trăit. Ci este ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti.” Iar Mariana Pândaru a trăit cu adevărat, a știut să se bucure de fiecare călătorie, a știut să se bucure de soarele Nordului și de briza Bosforului, de la amintirea lui Mozart la Salzburg la dulcea vorbă moldovenească din Basarabia.

Fiecare sejur într-o țară ne pune în fața ochilor percepția Marianei Pândaru de poetă, dar și de jurnalistă dăruită, care știe să vadă și dincolo de aparențe. Cum atât de bine remarcă Maria Nițu în ampla prefață a cărții, „consistența textelor e dată de percepția personală, cea care dă unicitate notelor de călătorie și farmec când e exprimată cu sensibilitate poetică și talent de scriitoare”.

Cititorii acestei cărți vor avea bucuria să facă cunoștință cu locuri, cu oameni, cu momente interesante, dar o vor cunoaște și mai bine pe Mariana Pândaru, aceeași poetă sensibilă, același om de mare valoare de a cărei prietenie ne bucurăm și pentru care îi mulțumim.

Am felicitat-o pe Mariana Pândaru pentru această nouă carte, o așteptăm cu brațele deschise la lansarea viitoarelor sale volume, poarta bibliotecii noastre este mereu deschisă scriitorilor de talia ei.

La finalul lansării, Mariana Pândaru a oferit autografe doritorilor.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + 13 =

Mai mult in COMUNITATE

„Fotbal Centenar Corvinul”. 100 de ani de fotbal în municipiul Hunedoara, sărbătoriți prin evenimente speciale

HunedoaraMea.ro26 august 2021

Locuitorii Orăștiei pot interacționa online cu administrația locală printr-un Portal de Servicii Electronice

HunedoaraMea.ro25 august 2021

Turiștii care vizitează Castelul Corvinilor pot cumpăra biletele de acces și online

HunedoaraMea.ro23 august 2021

Festivalul dEvA Magic Summer – seri de jazz, blues şi crossover – începe astăzi, în Parcul Cetate din Deva

HunedoaraMea.ro20 august 2021

Lansare de carte Mariana Pândaru – „Călătorii între două extreme”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu”

HunedoaraMea.ro20 august 2021

Caravană medicală în premieră națională, la Costești

HunedoaraMea.ro19 august 2021

FOTO / În tabără la școală, pentru a descoperi ”Viața la Sântămăria – Orlea”

HunedoaraMea.ro18 august 2021

Filarmonica din Sibiu și muzicienii argentinieni Analia Selis și Mariano Castro vor concerta la Deva

HunedoaraMea.ro17 august 2021

“Deva Retro Cars Meeting”. Peste 30 de mașini de epocă, expuse în parcarea Complexului Aqualand

HunedoaraMea.ro12 august 2021