Meniu Principal

Centenarul criticilor – Evenimente dedicate marilor personalități culturale

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a continuat seria de evenimente dedicate marilor personalități culturale printr-o interesantă prezentare organizată la sfârșitul lunii septembrie la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva.

 În fața elevilor au fost prezentate personalitățile a trei mari critici literari români care au marcat viața literară românească în ultimele decenii: Ovid S. Crohmălniceanu, Adrian Marino și Ion Negoițescu. Toți trei sunt născuți în anul 1921 și, de aceea, prezentarea s-a desfășurat sub genericul „Centenarul criticilor”.

În continuarea pleiadei de critici și istorici literari de talia unor Garabet Ibrăileanu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu sau Pompiliu Constantinescu, cele trei personalități prezentate întregesc tradiția școlii românești de critică și istorie literară.

Fiecare dintre cei trei a lăsat o puternică amprentă în viața literară românească, fiecare ne-a lăsat moștenire opere de importanță capitală pentru oricine dorește să cunoască istoria literaturii române, să aprofundeze creația unor mari scriitori români, să citească mărturii despre viața literară românească din perioada postbelică. Astfel, „Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale” a lui Ovid S. Crohmălniceanu, „Istoria literaturii române (1800-1945)” a lui Ion Negoițescu sau „Biografia ideii de literatură” în șapte volume a lui Adrian Marino sunt doar câteva exemple care susțin afirmația potrivit căreia moștenirea spirituală a celor trei critici și istorici literari comemorați este covârșitoare.

Toți au lăsat moștenire exegeze de critică și istorie literară, memorii, corespondență, texte literare, lucrări a căror studiere permite cunoașterea mai aprofundată a literaturii române. Trebuie remarcat excelentul studiu al lui Ion Negoițescu intitulat „Poezia lui Eminescu”, apărut în anul 1968, an de relativă desprindere a culturii române de încorsetările dogmatismului. În același context, a apărut și ampla biografie a lui Alexandru Macedonski scrisă de Adrian Marino, lucrare publicată după ispășirea unor lungi ani de detenție și domiciliu obligatoriu. Pe cu totul alte coordonate, dar nu mai puțin meritoriu, s-a desfășurat și activitatea lui Ovid S. Crohmălniceanu care, pe lângă calitatea de critic și istoric literar, a condus vreme de două decenii și cenaclul literar Junimea unde s-au afirmat tineri scriitori deveniți acum recunoscuți ca scriitorii „optzeciști”.

A fost prezentată pe larg viața, principalele repere biografice ale celor trei mari umaniști români, fiecare dintre ei fiind autorul unui consistent volum de memorii: „Straja dragonilor” a lui Ion Negoițescu, „Viața unui om singur” a lui Adrian Marino și „Amintiri deghizate” a lui Ovid S. Crohmălniceanu.

La sfârșitul expunerii au fost adresate întrebări din subiectul prezentat, cei care au răspuns corect fiind răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

Manager,

Ioan Sebastian Bara