Horațiu Mălăele, la Salonul Hunedorean al Cărții

36

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu editurile All și Bookzone din București, organizează, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a tradiționalului Salon Hunedorean al Cărții, o suită de lansări de carte și întâlniri cu scriitori.

În ziua de 12 octombrie 2022, ora 1700, la Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, vom avea bucuria să fim gazdele binecunoscutului și îndrăgitului artist și om de cultură Horațiu Mălăele.

Dincolo de profesiunile de actor și regizor pe care le îndeplinește cu har și succes de peste patru decenii, Horațiu Mălăele este și un scriitor de mare talent și un caricaturist expresiv.

La această ediție a Salonului Hunedorean al Cărții, Horațiu Mălăele va fi prezent cu trei cărți. Prima, „O poveste cam ciudată și alte două povestiri”, apărută anul acesta la editura bucureșteană Bookzone, cuprinde proză scurtă ce trimite direct la scrierile lui Franz Kafka, povestirile lui fiind „stranii și armonioase, tulburătoare și exacte, frumoase, simple și profunde”, în opinia jurnalistului Doru Bușcu.

O povestire cu conotații autobiografice, „o muzică venită de dincolo de pasiunea vieții și de vremelnicia lucrurilor, o lacrimă a trecutului – nostalgia”, așa își prezintă Horațiu Mălăele povestirea „Tehomir”, apărută în anul 2020 la Editura ALL.

În sfârșit, cartea ce completează profilul artistic al autorului este „Poezii și vorbe-n vânt”, ce cuprinde „aforisme executate cu precizia unei săbii de samurai”, cum caracterizează criticul literar Dan C. Mihăilescu, prefațatorul volumului, aceste miniaturi însoțite de desene ale autorului, extrem de inspirate și sugestive.

Deși extrem de popular, Horațiu Mălăele nu și-a pierdut niciodată modestia, simplitatea, atitudinea de om obișnuit, dar plin de haruri, apropiat de public. Vorbind despre sine, el mărturisea într-un interviu: „Eu nu urmăresc să devin popular, pentru mine popularitatea e un efect, nu un scop; când vine, vine de la sine. Eu doar îmi văd de treaba mea și mă străduiesc să fac totul cât mai bine. Și când lucrezi onest și profesionist, popularitatea nu întârzie mult (…), la mine ea este efectul, nu cauza sau scopul. Dar ce minunat este când reușești ca produsul strădaniei tale, ceea ce prezinți spectatorilor, să atragă oameni de diferite pregătiri, dar sensibili și inteligenți. Și dacă ei te urmează și te acceptă, dacă ies din sală cu zâmbetul și lacrima între gene, înseamnă că vor duce și acasă o raniță plină de trăiri și idei prețioase.”

Publicul care va trece pragul Salonului Hunedorean al Cărții va avea privilegiul să cunoască, să dialogheze, să adreseze întrebări acestui artist multilateral, Horațiu Mălăele. Cu siguranță, fiecare va duce cu sine acea „raniță plină de trăiri și idei prețioase”.

Sperăm ca iubitorii de artă, de frumos, de adevăr să fie alături de noi la această întâlnire cu maestrul Horațiu Mălăele și să-i acorde binemeritate aplauze, actorul oferindu-le la final autografe.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.