Meniu Principal

S-a deschis oficial, cea de-a XXI-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții

Astăzi, la Deva, s-a deschis oficial, cea de-a XXI-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții
Evenimentul, care se va desfășura până în data de 15 octombrie, reunește peste 80 de edituri din țară, autori români contemporani, librari și bibliotecari. La deschiderea festivă, Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat de vicepreședintele Alin Țambă, care a transmis participanților un mesaj de bun-venit. La deschidere, la invitația, directorului Bibliotecii Județene, Sebastian Bara, a fost prezent directorul Bibliotecii Naționale a României, istoricul Adrian Cioroianu.
Cei prezenți au asistat ulterior la spectacolul de reconstituire istorică „Povestea Încoronării” susținut de Asociația Culturală pentru Istorie Vie din Alba Iulia și dedicat împlinirii unui secol de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, la 15 octombrie 1922, în orașul Marii Uniri, Alba-Iulia.
Târgul de carte, unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei, este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și Consiliul Județean Hunedoara și este găzduit în incinta Deva Mall, la etajul al III-lea.
Evenimentul beneficiază de prezența unor personalități ale vieții artistice și culturale românești care își vor lansa cărțile într-o atmosferă deosebită, înconjurați de iubitorii de carte care vor trece pragul salonului.
Salonul va fi deschis publicului, zilnic, între orele 10.00-20.00. Intrarea este liberă!