Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a marcat Ziua Culturii Naționale – 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului –  printr-o suită de manifestări culturale în care versul eminescian a fost la loc de cinste.

Anul acesta, manifestările dedicate lui Mihai Eminescu le-am așezat sub genericul Constelația Eminescu. De ce am ales această sintagmă? Pentru că fiecare slovă, fiecare poezie, fiecare pagină de proză sau articol de presă semnat Mihai Eminescu este o adevărată stea, un astru luminos pe firmamentul culturii românești și universale.

Ne exprimăm în acest fel dragostea și prețuirea față de cel care ne-a lăsat un tezaur poetic, literar, jurnalistic de neprețuit pe care nu încetăm să-l descoperim și să-l îndrăgim pe măsură ce timpul trece.

În aceste zile, în întreaga Românie au loc astfel de manifestări, astfel de evenimente speciale dedicate lui Mihai Eminescu. Amintirea poetului, memoria lui, tot ce înseamnă Eminescu pentru noi, românii, le purtăm în suflet zi de zi, la bucurie și la necaz, când râdem sau când avem lacrimi în ochi, pentru că sprijinul pe care ni-l dă Eminescu nu cunoaște răgaz, el este în permanență cu noi. De câte ori citim „măiastra carte” semnată Eminescu, devenim mai puternici, mai încrezători în viitorul nostru, mai pregătiți să înfruntăm toate valurile vieții știind că „ce e val ca valul trece”. Iar în perioade grele, dureroase, înțelepciunea pe care o sorbim din creația lui Eminescu ne dă puterea de a merge mai departe.

În prima parte a zilei, la statuia lui Eminescu din Parcul Municipal „Cetate” Deva, manifestările au fost deschise de managerul bibliotecii județene, care a salutat prezența la acest eveniment a vicepreședintelui Consiliului Județean Hunedoara, Ion Bădin, a reprezentanților instituțiilor de învățământ devene, a scriitorilor hunedoreni, a elevilor și a tuturor participanților la eveniment. Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a ținut să onoreze așa cum se cuvine, cu respect și prețuire, memoria marelui nostru poet și a împărtășit împreună cu noi toți emoția acestor momente speciale. Suntem recunoscători Consiliului Județean Hunedoara, președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorului public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, pentru sprijinul permanent pe care îl acordă instituției noastre, pentru faptul că sunt interesați de activitățile noastre culturale și înțeleg importanța tot mai mare pe care o are biblioteca publică în viața comunității.

BJH_3534 BJH_3537 BJH_3542 BJH_3556 BJH_3577

A urmat un recital muzical susținut de Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu-Schorr și Florin Petroniu Avram, membri ai Fundației Rock Filarmonica Oradea, care ne-au oferit, cu talent și dăruire, tălmăciri muzicale originale pe versurile poetului Mihai Eminescu, prezentând o operă originală în marginea creației poetului: sonete muzicale. Compozițiile i-au aparținut cantautorului Florian Chelu Madeva, construite pe doar două măsuri din J. S. Bach, aducând în lumină forma fixă muzicală, prin similitudine cu forma fixă literară: sonetul. Majoritatea sonetelor au fost satirice, punând în lumină și această latură a poetului, nu doar cea romantică.

BJH_3560 BJH_3563 BJH_3565 BJH_3571 BJH_3574

În continuare, îndrăgitul solist Cristian Fodor ne-a purtat în lumea minunată a muzicii, în atmosfera plină de emoție a acestei zile, prin glasul său frumos, prin sufletul pe care îl pune în fiecare cântec, prin talentul său excepțional.

BJH_3586 BJH_3588 BJH_3591

Întâlnirea din parc s-a încheiat cu depunerea de flori la statuia lui Mihai Eminescu.

BJH_3594 BJH_3595 BJH_3598 BJH_3600 BJH_3611 BJH_3619 BJH_3626 BJH_3627

An de an, prindem puteri atunci când ne întâlnim la statuia poetului nostru național, ne umplem sufletele de bucurie când auzim frânturi din creația sa, poezii care au însoțit zeci de generații de români și care ne însoțesc și pe noi și am dori ca și cei care vor veni după noi să fie cuprinși de farmecul și perfecțiunea operei lui Mihai Eminescu.

La Sala „Europa” din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, s-a desfășurat concursul intitulat  „Eminescu – Muntele fără poteci”, între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet.

La concurs au luat parte elevi de la colegiile și liceele din Deva: Colegiul Național „Decebal”, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Liceul Tehnologic „Transilvania”, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.

Echipelor de elevi li s-au adresat întrebări legate de viața, opera și receptarea lui Eminescu. Juriul concursului a fost format din: Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene, Luminița Vulcan, șef Serviciul Relații cu Publicul, și Mihaela Țoța, bibliotecară. După verificarea răspunsurilor, au fost declarate câștigătoare următoarele echipe, aparținând colegiilor/liceelor din Deva:

Locul I: Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,

Locul II: Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva,

Locul III: Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva.

Câștigătorilor li s-au oferit diplome, trofee și cărți din partea bibliotecii județene, iar fiecare elev concurent a primit câte o diplomă de participare și cărți.

BJH_3697 BJH_3698

Ziua Culturii Naționale a fost marcată și printr-o expoziție de cărți cu tematică eminesciană, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

Ne-a bucurat prezența, pe durata întregului program, a prietenilor dintotdeauna, a scriitorilor – poeți și prozatori, jurnaliști și alți oameni de cultură – care mereu au fost alături de biblioteca noastră pe care au simțit-o și o simt, pe bună dreptate, ca pe a doua lor casă.

Au fost alături de noi dascălii, profesorii care au știut întotdeauna să sădească în sufletele elevilor dragostea pentru literatura română, pentru creația marilor noștri scriitori, pentru Eminescu în primul rând. Merită întreaga noastră prețuire și recunoștință.

BJH_3523 BJH_3524 BJH_3525 BJH_3526 BJH_3529

Ca în fiecare an, la manifestările dedicate marelui nostru poet național au participat numeroși tineri, elevi de la colegiile și liceele din Deva, care acum îl descoperă pe Eminescu, care descoperă profunzimea și splendoarea poeziei sale, o poezie care le pătrunde în inimi acum, la vârsta primelor iubiri.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus