Ca în fiecare an, primul sfârșit de săptămână din luna octombrie a strâns laolaltă prieteni ai Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva care au venit, cu mic, cu mare, la o nouă ediție, a XII-a, a tradiționalei Nopți a Bibliotecilor.

Este un eveniment cultural interactiv foarte îndrăgit pe care, an de an, îl pregătim cu bucurie și cu toată atenția pentru prietenii noștri de toate vârstele. A fost pentru noi un nou prilej de a le dărui celor ce ne-au trecut pragul momente de bucurie, de destindere, un mod plăcut de a petrece câteva ceasuri în universul cărții, al muzicii, al teatrului.

Încă de la început, ne-au onorat cu prezența, au fost împreună cu noi și au asistat la fiecare moment al programului domnii Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara și Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, care ne-au demonstrat încă o dată, prin acest gest, cum au făcut cu atât de multe alte prilejuri, că instituția pe care o reprezintă este alături de biblioteca județeană și îi acordă toată susținerea, cu încredere și generozitate. Este de remarcat faptul că toate proiectele, inițiativele și activitățile noastre se bucură de sprijinul constant pe care îl primim de la Consiliul Județean Hunedoara, sprijin pentru care mulțumim și pe care îl onorăm așa cum se cuvine, prin tot ceea ce facem.

BJH_8765

Anul acesta, cele mai multe manifestări artistice s-au desfășurat în curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara care ne-a fost pusă cu generozitate la dispoziție.

Programul din acest an a fost alcătuit în așa fel încât să meargă la sufletul fiecărui participant la această activitate.

Ca de fiecare dată, programul pe care l-am pregătit a fost bogat și divers. Ca de obicei, copiii au fost „beneficiarii” primelor momente din suita de manifestări. Cei mici au avut plăcuta surpriză de a se întâlni din nou cu îndrăgiții actori ai Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani care au dat viață personajelor din piesa „Arlechino”, spectacol de Valentin Neacșu. Sub privirile încântate ale celor mici, au apărut personaje din lumea circului, de la clovni la acrobați și magicieni, totul petrecându-se într-o înlănțuire de întâmplări care au ținut cu sufletul la gură copiii și au smuls ropote de aplauze din partea acestora.

BJH_8514 BJH_8535 BJH_8554 BJH_8559

Copiii s-au putut delecta cu diferite surprize plăcute, pe gustul lor: tobogane gonflabile, modelaj de baloane, vată de zahăr, oglindă foto: fotografii la minut, jocuri și alte surprize, o atracție deosebită pentru cei mici fiind pictura pe față.

BJH_8551 BJH_8550 BJH_8539 BJH_8538

După piesa de teatru, copiii au intrat în universul științei, al tehnologiilor de vârf, și în Sala de Lectură a avut loc un „atelier de lucru în robotică și noi tehnologii”, susținut de elevii de la Centrul Județean de Excelență Hunedoara care, sub coordonarea domnului profesor, ing. Paul Țoța, au participat și au câștigat premii la diverse concursuri și evenimente de robotică naționale și internaționale. Cu toții au fost fascinați de acești mici eroi ai erei informatizării, care sunt roboții. Copiii au pus întrebări, au fost curioși, au privit cu ochii mari toate demonstrațiile făcute de aceste mici minuni tehnice.

BJH_8615 BJH_8626 BJH_8647 BJH_8689 BJH_8690 BJH_8693Începând cu ora 1900, au fost susținute două concerte mult așteptate de iubitorii de muzică tânără.

Mai întâi, trupa Deva E Smart a delectat publicul cu piese muzicale originale, pline de ritm și culoare, piese care au demonstrat că profesorul de chitară Nicu Hada, managerul E Smart Learning Center, și Roxana Ilea, coordonatoarea grupului de chitariști, reușesc să pregătească spectacole de înalt nivel, pe măsura exigențelor publicului. Muzica este una dintre componentele profilului acestui centru educațional care se mândrește cu realizări notabile în predarea limbii engleze la standarde internaționale. Concertele trupei Deva E Smart s-au bucurat de succes în multe orașe din România, iar Deva nu a făcut excepție.

BJH_8713 BJH_8702 BJH_8700A urmat mult așteptatul recital susținut de îndrăgita vedetă Delia, care nu mai are nevoie de nicio prezentare și care a încântat publicul cu piesele ei devenite șlagăre, cântate împreună cu ea, la unison, de către toți cei prezenți în curtea Consiliului Județean Hunedoara, veniți s-o asculte. În aer parcă a plutit, „pe aripi de vânt”, un minunat  „parfum de fericire”.

BJH_8785 BJH_8791 BJH_8801 BJH_8813 BJH_8818 BJH_8848 BJH_8856

Un spectaculos foc de artificii a încheiat recitalul susținut de Delia, un recital ce va rămâne multă vreme în inimile celor prezenți.

BJH_8889 BJH_8896 BJH_8902

Am pregătit vizitatorilor noștri și vernisarea unei frumoase expoziții cu titlul „Acorduri în culoare”, cu lucrări elaborate de cursanții clubului de artă „Curcubeu”, artiști amatori de toate vârstele.

La Secția de Artă și Carte Franceză a bibliotecii la dispoziția publicului a stat și standul cu vânzare al Grupului Editorial RAO.

Ca de obicei, oaspeții au vizitat apoi biblioteca, secțiile, birourile, depozitele, totul sub îndrumarea competentă a bibliotecarilor noștri. Cu toții au avut posibilitatea să cunoască „laboratorul” unei biblioteci, drumul pe care îl parcurge o carte din momentul în care este achiziționată până ajunge în mâna cititorului.

BJH_8937 BJH_8940

Noaptea s-a încheiat cu o proiecție de filme sub genericul „Cartea și filmul”, ecranizări după romane celebre, moment care a adunat numeroși cinefili în Sala de Lectură a bibliotecii.

La intrare, copiii au primit gratuit cărți din partea Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

BJH_8556

La eveniment au fost prezenți și ofițeri din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Hunedoara, care au oferit celor prezenți informații cu privire la competențele Direcției Generale Anticorupție, precum și modalitatea de sesizare a faptelor de corupție prin intermediul liniei telefonice gratuite Call Center Anticorupție. De asemenea, invitaților le-au fost oferite materiale promoționale inscripționate cu mesaje preventive anticorupție.

Și în acest an, „restanțierii” care ne-au trecut pragul pe durata Nopții Bibliotecilor au fost iertați, iar utilizatorii noi s-au putut înscrie la bibliotecă gratuit.

Pentru biblioteca județeană, această ediție a Nopții Bibliotecilor a fost un bun prilej de a ne dovedi profesionalismul și respectul față de cititori, a fost o dovadă a faptului că toate activitățile noastre sunt așezate sub semnul unui profund devotament față de toți cei care ne trec pragul și apreciază tot ceea ce facem. Și de această dată am dorit să demonstrăm că suntem o adevărată instituție de cultură, o instituție a cărei ștachetă a calității se află la un nivel foarte înalt.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus