COMUNITATE

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2023. A doua rundă a optimilor

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2023. A doua rundă a optimilor

Ultima rundă din etapa optimilor concursului de cultură generală „Citeşti şi câştigi!” a avut loc joi, 9 martie.

Concursul este organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva și se adresează elevilor de la colegiile și liceele din județ.

De la ora 11:00, publicul a avut parte de o partidă extrem de interesantă, când echipa Colegiului Naţional „Decebal” Deva a întâlnit echipa Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva. A fost un meci frumos, cu scor foarte apropiat pe tot parcursul lui, cu o diferenţă de un punct până după jumătatea confruntării când s-a detaşat echipa colegiului devean care a câştigat în final cu 23-20 răspunsuri corecte. Echipa câştigătoare obţine 3 puncte şi merge mai departe în sferturile concursului.

Ce-a de-a doua întâlnire a zilei a început la ora 12:00  şi i-a adus faţă în faţă pe elevii echipei Colegiului Naţional de Informatică „Carmen Sylva” Petroşani şi pe cei ai echipei Liceului Teoretic „I.C. Brătianu” Haţeg. A fost un meci frumos, echilibrat, deşi a fost condus încă de la primele întrebări de echipa colegiului din Petroşani, care s-a distanţat cu puţin în faţa echipei din Haţeg, câştigând partida tot cu 23 la 20 răspunsuri corecte.

Cea de-a treia confruntare a zilei a început la ora 14:00 şi i-a avut ca protagonişti pe elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani şi pe cei ai Liceului Tehnologic „Transilvania” Deva.  A fost un meci bun al echipei colegiului din Petroşani care a condus detaşat această partidă şi a câştigat cu scorul de 20 la 12 răspunsuri corecte.

Ultima partidă a zilei a început la ora 15:00 şi a fost între între echipa Liceului Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria şi cea a Liceului Teoretic „Avram Iancu” Brad. A fost un meci care a început interesant cu o răsturnare de situaţie. După ce echipa liceului tehnologic a condus la începutul partidei, echipa liceului teoretic a egalat şi a preluat conducerea, departajându-se şi câştigând detaşat cu scorul de 19 la 12 răspunsuri corecte.

Începută în anul 2014, ca un concurs de cultură generală desfășurat între colegii și licee, competiția „Citeşti şi câştigi!” a devenit din ce în ce mai populară, mai îndrăgită și a atras un număr tot mai mare de colegii și licee concurente. S-a pornit de la antrenarea în concurs a opt colegii/licee din Deva, iar an de an numărul acestora a crescut. Ediția din acest an (a 9-a) aduce în fața juriului echipe din 22 de colegii și licee din județul Hunedoara:

Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara

Colegiul Economic „Hermes” Petroșani

Colegiul Național „Decebal” Deva

Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani

Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani

Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva

Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani

Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva

Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani

Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva

Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu

Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria

Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad

Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni

Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia

Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara

Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva

Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

Concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, organizat de către Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, s-a bucurat, de la un an la altul, atât de aprecierea participanților, a concurenților, cât și de prețuirea deosebită a publicului, deoarece concursul se desfășoară în timp real, fiind transmis în direct. Câștigător va fi cel mai bun echipaj, vor câștiga elevii care vor da dovadă că au înțeles semnificația genericului acestui concurs: au citit și au câștigat. Iar premiile vor fi pe măsura succesului câștigătorilor.

Echipa de bibliotecari a pregătit seturi de întrebări de diferite grade de dificultate din cinci domenii: științe/generalități, artă/sport, literatură, geografie și istorie. Întrebările au fost în așa fel formulate încât răspunsul să poată fi găsit în bibliografia indicată concurenților, o bibliografie foarte bogată și cuprinzătoare.

Această ediție este dotată cu premii consistente oferite atât de Consiliul Județean Hunedoara, cât și de sponsorii: S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Cofetăria Arta Deva,  Banca Comercială Română, Restaurant Castelo Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva, Pizzeria De la Casa Deva, DHS Fitness, Restaurant Etiquette Deva, Magazin Fishing Center Deva, Ingeco S.R.L., The Refresh Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Supercom S.A., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Pizzeria Veneția Deva.

Am pus în joc următoarele premii: pentru locul I – 8 trotinete electrice și 8 ceasuri inteligente, pentru locul al II-lea – 8 biciclete, pentru locul al III-lea – 8 trotinete, pentru locul al IV-lea – 8 mini steppere, vouchere a câte o băutură răcoritoare, 176 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care vor fi atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale.

Sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a fost locul unde s-a dat startul acestei ediții și locul unde se vor desfășura confruntările până la marea finală.

Toate etapele concursului „Citești și câștigi!” vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva și pe postul de televiziune HD 365, iar apoi vor fi difuzate pe postul de televiziune Antena 3 Deva, începând cu data de 7 februarie 2023, când va avea loc prima confruntare, până în data de 4 mai, ziua marii finale.

Cei interesați vor putea vedea și vor putea citi informații despre acest concurs și cu ajutorul partenerilor media: „Accent Media”, „Avântul liber”, Big FM, HD 24, HD 365, „Hunedoara Liberă”, „HunedoaraMea.ro”, Kapital TV, „Mesagerul Hunedorean”, „Servus Hunedoara”, „Știrile Transilvaniei”, Unu TV, „Vocea Hunedoarei”, „Ziarul Exclusiv”, „Ziarul Hunedoreanului”.

Juriul concursului este asigurat de Biblioteca Județeană, el fiind format din: Ioan Sebastian Bara, manager, Luminița Mioara Vulcan, șef Serviciu Relații cu Publicul, Diana Ferencz, bibliotecar, Camelia Mestecănean, bibliotecar, Sorin Pascu, bibliotecar, Diana Trif, bibliotecar, Mihaela Țoța, bibliotecar, Daniel Oprean, analist programator.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + five =

Mai mult in COMUNITATE

Bibliotecile anului 2022 (A)

HunedoaraMea.ro7 martie 2023

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2023. Prima rundă a optimilor

HunedoaraMea.ro6 martie 2023

Încep înscrierile la Festivalul Național de Umor „Liviu Oros”

HunedoaraMea.ro6 martie 2023

Centenar Monica Lovinescu (A)

HunedoaraMea.ro2 martie 2023

Biblioteca Județeană din Deva premiază cele mai profesioniste biblioteci publice din județ

HunedoaraMea.ro28 februarie 2023

FOTO Concursul „Citeşti şi câştigi!” 2023. A 6-a rundă de confruntări

HunedoaraMea.ro24 februarie 2023

Dor și drag de Dragobete (A)

HunedoaraMea.ro23 februarie 2023

Centenar Monica Lovinescu. Eveniment cultural organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro23 februarie 2023

Cursuri gratuite de limbă și cultură chineză, organizate de Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro22 februarie 2023