COMUNITATE

Mister, magie și suspans în curtea Bibliotecii Județene (A)

Mister, magie și suspans în curtea Bibliotecii Județene (A)

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat și în acest an o frumoasă sărbătoare de Halloween. Evenimentul a fost așteptat cu viu interes de către tinerii care au dorit să intre în atmosfera specifică, de mister și magie, a acestei sărbători adoptate la noi din lumea anglo-saxonă.

Organizatorii au dorit și au reușit să ofere o atractivă seară de Halloween, drept care în curtea bibliotecii au fost aduși și aranjați zeci de bostani ce simbolizau o frumoasă toamnă românească. Momentul cel mai așteptat, programul artistic, a fost și el foarte reușit și a creat o atmosferă demnă de o astfel de sărbătoare.

De vreme ce Halloween-ul a devenit și la noi o sărbătoare, am încercat să creăm taina, suspansul necesare și să oferim momente cât mai plăcute unui public tânăr dornic de deconectare. Tinerii au fost, deci, cei care au dat tonul acestei serbări, cu entuziasmul ce îi caracterizează și cu aplecarea către distracție, dar s-au aflat printre noi și persoane care au depășit anii adolescenței și au venit să se bucure împreună cu tinerii de ambianța festivă pe care am  creat-o.

Desigur, am adoptat sărbătoarea de Halloween, o petrecem cu veselie și plăcere, dar nu uităm nicio clipă sărbătorile noastre tradiționale românești care nu pierd nimic din importanță și frumusețe. Ținem foarte mult la tot ceea ce înseamnă tradiție și păstrarea tezaurului nostru de cultură.

Nu uităm că Halloween-ul este o sărbătoare a bunei dispoziții, a umorului, de aceea ea se pliază perfect pe sufletul românesc.

Participanții au așteptat cu mare emoție și nerăbdare cele două concursuri pentru care s-au pregătit cu multă atenție: „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”. Costumele, inspirate din figurile supranaturale – monștri, schelete, vrăjitoare, vampiri – au avut rolul de a crea magia, misterul și farmecul care sunt ingredientele absolut obligatorii pentru ceea ce înseamnă sărbătoarea de Halloween.

Concursurile s-au dovedit a fi și de această dată o revărsare de imaginație, de inspirație și de idei originale, participanții au avut câmp liber de manifestare, iar aplauzele celor care au asistat la parada costumelor și la concursul dovlecilor le-au răsplătit întregul efort.

Biblioteca noastră, pe lângă activitățile profesionale, de informare, pe care le desfășoară, pe lângă promovarea culturii, a marilor personalități și evenimente, pe lângă lansările de carte, dorește și poate să organizeze și momente de destindere, de recreere, așa cum a fost și această seară de Halloween.

Ne-am propus ca, an de an, curtea noastră împodobită cu bostani să primească vizitatori, care vor dori să se bucure alături de noi de vraja și misterul serii de Halloween.

Câștigătorii celor două concursuri au fost recompensați cu premii constând în biciclete, hoverboard-uri, trotinete, trofee, diplome și cărți, iar toți copiii participanți la acest carnaval au primit din partea Bibliotecii Județene bomboane, vată pe băț și cărți.

Un moment special, o surpriză plăcută pentru toți cei prezenți, a fost imortalizarea pe fotografii la minut a fiecărui copil care s-a costumat. Însoțiți de părinți, de bunici, de prieteni, copiii s-au fotografiat și au plecat cu frumoase amintiri de la seara magică de Halloween.

Câștigătorii concursului „Cel mai înspăimântător costum”:

Premiul I: Popa Carla

Premiul al II-lea: Popa Natalia

Premiu al III-lea: Berceanu Anastasia

Mențiune: Nicola Ada

Mențiune: Iancu Amalia

Mențiune: Iancu Diana

Câștigătorii concursului „Dovleacul de groază”:

Premiul I: Ometa Eva

Premiul al II-lea: Muntean Amora

Premiul al III-lea: Goia Ariana

Mențiune: Pascu Sofia

Mențiune: Iancu Sofia

Mențiune: Negrilă Jesica

Biblioteca noastră este mulțumită atunci când prietenii noștri sunt fericiți și sperăm că și în acest an am reușit să le aducem câteva ceasuri de bucurie.

Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva,

Ioan Sebastian Bara

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten + one =

Mai mult in COMUNITATE

Conferință a profesorului Dumitru Constantin-Dulcan, la Deva: „Puterea vindecătoare a cuvântului”. Eveniment organizat de Biblioteca Județeană

HunedoaraMea.ro2 noiembrie 2023

Permanența poeziei… (A)

HunedoaraMea.ro27 octombrie 2023

Halloween 2023 la Biblioteca Județeană din Deva

HunedoaraMea.ro24 octombrie 2023

Spectacol aniversar – „Corala Sargeția”, 25 de ani de activitate

HunedoaraMea.ro19 octombrie 2023

Părintele Necula ne invită la lectură (A)

HunedoaraMea.ro13 octombrie 2023

Farmecul Parisului și nu numai, cu Adrian Cioroianu (A)

HunedoaraMea.ro12 octombrie 2023

Concursul de automobilism de viteză ,,Cupa Căprioara – Deva”. Circulație închisă pe perioada competiției

HunedoaraMea.ro12 octombrie 2023

Despre forța dreptului cu profesorul Adrian Năstase (A)

HunedoaraMea.ro11 octombrie 2023

Piesa de teatru ,,Nebun după tine”, cu Maia Morgenstern, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

HunedoaraMea.ro11 octombrie 2023