Meniu Principal

Ziua Națională a Lecturii

Cartea și educarea prin citit, atât de importante pentru copii și pentru noi, cei mari!
Astăzi este Ziua Națională a Lecturii.
Nu doresc să vorbesc festivist despre consumul de carte în România, pentru că iată ce spune chiar un comunicat al Ministerului Educației: “Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți.”
Ceea ce doresc să spun este că noi, cei de la Consiliul Județean Hunedoara, facem tot ceea ce ne stă în putință, instituțional, pentru a îmbunătăți această stare de lucruri. Și cred că în bună măsură reușim, cel puțin la nivel de județ, prin Biblioteca Județeană “Ovid Densușianu”.
Evenimentele, concursurile – recent a început o nouă ediție “Citești și câștigi!” sunt dovada că tot ceea ce spun are acoperire în fapte!
Ceea ce este un câștig pentru noi, pentru copiii noștri, pentru generațiile pe care le educăm!
Vă îndemn pe toți să citiți, nu este deloc timp pierdut!
Și poate chiar astăzi veți cumpăra o carte!
Costel Avram, administratorul public al județului