Meniu Principal

Bibliotecile anului 2022

Ne-am întâlnit astăzi pentru a răsplăti munca de un an a celor mai bune biblioteci municipale, orășenești și comunale, pentru a înmâna diplome și trofee, pentru a desemna bibliotecile anului 2022, un eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. A fost o întâlnire de suflet, a fost revederea unei mari familii, o familie ai cărei membri au nobila profesiune de bibliotecar. A fi bibliotecar nu este doar o profesie, ci este o chemare, o vocație pe care noi toți o îndeplinim cu drag, cu pasiune. Toți bibliotecarii din județul Hunedoara au muncit serios în anul 2022, cu responsabilitate și devotament față de comunitatea pe care o servesc.

Nivelul de pregătire profesională a crescut de la un an la altul, toți au depus eforturi serioase pentru a face față provocărilor timpului pe care îl trăim: timpul tehnologiei tot mai avansate, atotputernice, cu care mereu trebuie să fim la curent. Cine nu poate să țină pasul cu tot ce presupune era digitalizării este nevoit să bată pasul pe loc.

Ca și până acum, criterii precum calitatea activității fiecărui bibliotecar, aptitudinile de bun organizator și comunicator, grija faţă de bibliotecă, capacitatea bibliotecarilor de a atrage cât mai mulţi cititori, spiritul de iniţiativă în organizarea unor acțiuni cât mai interesante și utile pentru locuitorii comunităţii locale în care funcționează biblioteca, gama cât mai variată de servicii oferite utilizatorilor bibliotecii, transmiterea de informații culturale pe paginile de socializare etc. au avut importanță în decernarea trofeelor pe anul 2022.

Chiar dacă premiile pe care le-au primit au doar valoare de simbol, acest simbol poate fi mai valoros decât un premiu în bani pentru că este un premiu care înseamnă respectul și prețuirea noastră față de munca pe care zi de zi o desfășoară.

Nu oricine are chemare către această profesiune care presupune o adevărată pasiune pentru carte, presupune priceperea de a comunica și de a interrelaționa cu cei care trec pragul bibliotecii, indiferent de vârstă. Este o artă să fii bibliotecar pentru că, dincolo de plăcerea de a munci în mijlocul cărților, trebuie să știi să atragi cititorii, trebuie să le oferi tot timpul informații, iar era internetului ne ajută foarte mult în acest sens.

Colegii mei au devenit bibliotecari moderni, au învățat din mers să lucreze cu noile mijloace de informare, au reușit să se facă cunoscuți și prețuiți în mijlocul comunității locale.

Și în acest an, în ziua de 7  martie 2023, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”, a fost organizată manifestarea „Bibliotecile anului”, în cadrul căreia a avut loc o frumoasă festivitate de premiere a bibliotecilor publice care au ocupat locuri fruntașe în această competiție anuală.

Anul acesta, într-o ambianță primitoare și caldă, festivitatea de premiere a început prin cuvinte de deschidere rostite de primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, primarul orașului Hațeg, Adrian Emilian Pușcaș, primarul comunei Lelese, Ciprian Gheorghe Achim, primarul comunei Turdaș, Remi Bocșeri, primarul comunei Râu de Mori, Flaviu Dilertea, Ștefan Ioan Tiriteu, consilier Cabinet primar în cadrul Primăriei Municipiului Brad și managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Ioan Sebastian Bara.

Am analizat cu atenție și obiectivitate munca fiecărei biblioteci publice în anul 2022 și am avut o reprezentare destul de exactă a acestei activități.

Astăzi, când tragem linie și facem o evaluare, pot să vă mărturisesc că am un sentiment de bucurie și speranță deoarece avem în județ biblioteci, bibliotecari de care suntem mândri.

După evaluarea rezultatelor obținute, în funcție de criteriile stabilite, pe „podiumul de premiere” au urcat următoarele biblioteci:

–           La categoria biblioteci municipale: BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „GHEORGHE PÂRVU” BRAD;

–           La categoria biblioteci orășenești: BIBLIOTECA ORĂȘENEASCĂ HAȚEG, BIBLIOTECA ORĂȘENEASCĂ PETRILA;

–           La categoria biblioteci comunale: BIBLIOTECA COMUNALĂ LELESE, BIBLIOTECA COMUNALĂ RÂU DE MORI, BIBLIOTECA COMUNALĂ TURDAȘ.

Cu acest prilej am acordat și o diplomă de excelență unor bibliotecari care s-au remarcat în mod deosebit prin activitate și implicare în existența comunității locale, iar diploma am oferit-o în semn de prețuire pentru munca desfășurată de-a lungul unei vieți, cu competență și mult suflet.

Anul acesta, diploma de excelență am acordat-o colegelor noastre: Narcisa Sorescu, bibliotecară la Biblioteca Comunală Baru, și Estera Ursachi, bibliotecară la Biblioteca Orășenească Uricani.

Premiile au fost înmânate de către managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Ioan Sebastian Bara, care a felicitat câștigătorii din acest an ai concursului interbibliotecar și și-a exprimat respectul și admirația pentru felul în care bibliotecarii hunedoreni își onorează profesia. Felicităm bibliotecile câștigătoare, felicităm toți bibliotecarii. Ne pregătim de pe acum pentru viitoarea ediție a concursului Bibliotecile anului.

Deviza noastră a fost, este și va fi aceeași: „Toți pentru bibliotecă, biblioteca pentru toți!

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara