Page 1 - Activitatea_1903_11_43
P. 1
v-
f . Â Q 'â'
yS J
Anul III. •n Orăştie, 5 Noemvrie n. 1903. Nr. 43
INSERŢIUNI: ABONAM ENT:
Pe an 6 cor. pe 1/J an 3 cor.
se plătesc cu preţuri foart-
reduse.
Pentru plugari—ţărani pe an
4 coroane.
Manuscriptele sunt a se adresa
redacţiei şi acelea nu să îna P entru Rom ânia şi s trâ in ita te :
poiază. Pe an 16 franci.
Epistole nefrancate nu se primesc. Un număr costă 12 bani
EDITOR, PROPRIETAR ŞI ŞEF-REDACTOR: REDACTOR RESPONSABIL :
A p a re în fie c a re Joi.
D r . A u r e l M u n t e a n L a u r i a n B e r c i a n
societăţii, siguranţa statului şi mărirea Pentru-că noi nu avem o serioasă edu
Respectul relifliiii. 1 caţiune religioasă. Oamenii cei mai în paşii şi bătrâni şi tineri, căci ea este
Cătră biserică dar să ne îndreptăm
unei naţiuni ?«.
— +s*— N’avem oare destule exemple în văţaţi ai timpurilor vechi yi moderne, mângâietorul celor întristaţi, alinătorul
istoria încercatului nostru popor, că au fost tot de odată şi cei mai reli celor suferinzi, speranţa celor neputin
Un adevăr care nu poate fi com
numai conservarea datinilor religioase, gioşi. Aceasta ne dovedeşte, că erau cioşi şi educatorul viitorilor susţinători
bătut este că: nu e nimic mai pericu convinşi de importanţa ei deşi de multe ai scumpei noastre patrii.
l’au susţinut în mijlocul valurilor co
los într’o societate sau într’un popor ori, ştiinţa lor era în contrazicere cu
tropitoare ale vrăşmaşilor? jV. Ţvpescu,
decât o ialsă educaţiune religioasă. Ne- religiunea. In faţa religiunei şi omul Institutor-Călăraş i.
N’avem oare şi azi exemple, prin
respectarea datinilor religioase, acelea învăţat şi cel neînvăţat trebue să şi
cari ni-se arată că cei slabi şi nepu
cari au susţinut veacuri întregi pe mult plece capul şi unul şi altul se se supue Autonomia
tincioşi, numai cu credinţa în Dumne
lăudaţii nostrii străbuni în mijlocul pe dogmelor, preceptelor, învăţăturilor ei,
zeu, înving pe asupritori şi că degetul bisericei române gr.-cat.
ricolelor care au venit peste ei, este una căci aşa e necesar, aşa e bine.
lui D-zeu atinge şi pe cei lacomi şi
din relele cari bântue societatea noastră Se impune dar, pentru binele nos
cotropitorii De câte ori străbunii noştri, La 23 Octomvrie n. s’a ţinut la Buda
românească. E trist şi îngrijitor că această tru, să ne îngrijim de educaţiunea re pesta o conferenţă a episcopilor rom.-cat. din
cuprinşi de fiorii desnădejdi, ne mai
plagă a început a străbate şi în masa ligioasă a viitoarelor generaţiuni, dacă ţeară. A fost vorba în deosebi de autono
având nici o putere de scăpare, îşi
de jos a poporului, acolo unde se mai dorim ca ele să ne fie moştenitoare mia bisericei rom.-cat., dar şi de autonomia
puneau credinţa în Dumnezeu, făceau o
păstrează nealterate multe din mora demne a ne susţine ţeara şi neamul. bisericei române gr.-cat., şi astfel conferenţă
cruce şi porneau înainte siguri de bi e de mare interes pentru Români.
vurile şi obiceiurile curate româneşti. Măsura luată de onor. Minister al
ruinţă ! Eată ce scrie »Gaz. Trans.« despre par
Pe când, în vremuri, străbunii noştri Cultelor şi Instrucţiunii publice de a tea aceea a conferenţei, care atinge biserica
De câte ori, în bătălii, crucea preo
nu aveau alt loc unde se meargă a-şi se duce, de cătră institutori, copiii, în română unită:
tului nu a făcut minuni de încurajare!
uita năcazurile, a-şi înălţa sufletul mai fie-care Duminecă la biserică, este ex • Epicopatul român greco-catolic deja
Să nu uite, dar, civilisatul de as în 1897 înaintase la Maiestatea Sa un me
pe sus de lucrurile pământeşti şi a se celentă. Căci care va fi timpul cel mai
tăzi, că toate acestea numai credinţa morand, în care cerea, ca provincia biseri
ruga pentru căpătarea de noi forţe, de potrivit a infiltra omului sentimentul
le-a făcut şi deci să-şi îndrepte paşii cească română de Alba-Iulia şi Făgăraş să
cât biserica, fiii lor de azi, prin con religios, iubirea de biserică, de credinţă,
spre biserică. nu fie contopită în organismul autonomiei
trast, cercetează foarte puţin acest sfânt de cât copilăria, ca etatea cea mai catolice de ritul latin, ci să i-se permită a
locaş. De asemenea respectul dat preo Să nu se negligeze, că poporul cel aptă pentru sădirea în om a sentimen se întruni prin representanţii săi în congres
tului, ca representantul mântuitorului mai cult nu va fi nici odată un popor telor şi disposiţiunilor folositoare vieţei separat, care să pregătească pentru ei un
pe pământ, este azi foarte scăzut. Avem mare, dacă nu va fi în acelaşi timp şi lui? Prin mergerea la biserică, copilul regulament de autonomie proprie şi separată
în ţara noastră, în oraşe şi sate, multe, cel mai religios. şi întăreşte convingerea despre cele de a catolicilor de ritul latin.
Acest memorand, conferenţă episco-
mari şi frumoase biserici, dar pentru Să avem de pildă poporul Ger spuse la şcoală, că există o fiinţă su
pească nu l’a mai putut ignora, precum a
cine sunt făcute? Sunt făcute oare nu man, care, deşi puternic în toate pri premă, căreia trebue să ne rugăm pen fost ignorat mai înainte memorandul aşter
mai pentru puţinii bătrâni, cari îngreu vinţele, este şi cel mai religios. Obser tru binele şi fericirea noastră. Mai ca nut primatelui, atât în conferenţă episcopa
iaţi de anii vieţei merg în aceste lo vaţi numai bisericile catolice Dumineca pătă încă şi obicinuinţa de a frecuenta tului ungar, cât şi în congresul catolic. Din
caşuri, pentru a-şi expia faptele rele şi veţi vedea, că sunt mult mai populate şi când va fi mare acest slânt locaş. contră conferenţă din 23 Octomvrie a hotărît
să tipărească memorandul aşternut Maiestăţii
Svârşite în vieaţă sau a-şi înălţa sufle decât cele ortodoxe. Şi apoi unde exsistă E bine chiar ca a doua zi să se în
Sale, cât şi cel trimis tot în 1897 primatelui
ul la Dumnezeu? De sigur că nu. Ele la noi, când suntem în biserică, aceea evla trebe copiii în clasă asupra celor auzite
Ungariei, şi să le împartă pe amândouă tu
int temple de credinţă pentru mare vie, aceea linişte şi contemplare a religiu- la biserică, pentru ai sili astfel să fie turor episcopilor, ca toţi să poată cunoaşte
mic, pentru tinăr şi bătrân. Biserica nei cum există la Nemţi I toţi ascultă cu atenţi. deplin cuprinsul lor şi să poată discuta ches
ote leagănul credinţei copilăreşti, este atenţie slujba, se roagă şi nu li-e gân Numai astfel vom putea să sădim tiunea in deplină cunoştinţă de causâ, în
ziditorul educaţiunei adolescentului, este dul decât la Dumnezeu, pe cât timp din nou acel sentiment religios, care a acelaşi timp a însărcinat pe episcopul latin
odihna şi sprijinul bătrânului. la noi, în biserică, se discută toaletele, format odinioară tăria şi virtutea noas Szmrecsânyi din Oradea-Mare şi pe episco
De unde acea desconsiderare a în biserică se critică gusturile, în bise tră naţională, şi care astăzi, nu numai pul român gr.-cat de acolo Dr. Demetriu
Radu, ca până la proxima conferenţă să stu
religiunii, când ea este »temelia mora rică se rîde, să vorbeşte, numai nu se că s’a răcit, dar a dispărut până şi din dieze actele şi să facă propunere corectă în
lităţii individului, scutul familiei şi al ascultă. Şi pentru ce toate acestea? cele mai retrase cămine. aceeaşi conlerenţă.
Îndată ce zîmbeşte-o rază reastră : luă un băţ lung şi lovi uşor, de
F O IŞ O A R A Pe zarea cerului senin, MOTANUL (MÂRTANUL) cîteva-ori, în geam.
Dă fuga repede să vază — Gheorghe!... Gheorghe'... Te-ai scu
- ISTORIE ADEVĂRATĂ —
Ce flori deschisu-s’au deplin. lat, mă?
(Urmare şi fine).
A l B t M A Tăcere; nu se auzia decît respirarea
Şi cât clipeşte din aripă, II. celor de din afară.
Dintr’o atingere, uşor, Trecuse de miezul nopţei. Stelele lică
Albina, casnică cuminte, — Gheorghe 1... Gheorghe !... Scoală mâ,
Dintr’o lăsare de o clipă, reau tăcute; luna strălucea plină, mare spre
La stupul ei, deşteaptă ’n zori, că-i tîrziu; o să se fi»că ziuă, curând curând...
la duce suc mirositor... apus.
îşi pregăteşte mai nainte Earăşi linişte adâncă; nu se mişca ni
Pe drumul dinspre marginea satului,
Căscioare pentru suc din flori, De nu-i ajunge, — c’o privire mic înlăuntru : nu se auzia nici un glas.
unde şedea Gheorghe, veniau cei doi prietini
Ochind potirul gingaş, mic, — Ei, ce D-zeu ? aşa somn adine ?... să
Şi-apoi aleargă deal şi vale ai lui, ca să-l ia spre a merge la biserică. nu se mai deştepte el?... la stai, să bat mai
Al altei flori, — dintr’o sorbire
Pe unde are de ales, îşi i-a împlinitorul pic. Glasul lor încet răsuna misterios în tare, cei asta ?...
Pe unde află largă cale puterea nopţii. Ei mergeau alături vorbind — Gheorge, mă Gheorghe, scoală măi...
De vii colori ce se ntreţes. La stup se ’ntoarce ostenită una-alta. Luna îi lumina în faţă; în urma lor, Aş, zadarnic, nimic nu sufla: nimic
Dar nare odihnă până când se întindeau dealungul drumului umbrele lor; nu se auzia ’nlăuntru.
E ’pacînică nevoe mare; Intr’o căscioară, mulţumită, făcând paşi enormi şi mişcându-se după ei. — Măi, da ce să fie asta I... O fi ple
Nu are gând răsboitor, Nu-şi pune mierea mai curând... Pe deasupra lor, pe sus de tot se cat singur înainte I... Dar nu se poate I... Ia
Dar totuşi armă de-apărare auziau cocorii trecând. stai, să mă ridic la geam ; par’că nu e trans
îşi ia un ac otrăvitor. Aşa o vară ’ntreagă strânge, Se apropiară de casa lui Gheorghe din parentul lăsat de tot, aş putea vedea înlă
Şi numai frunzele când cad, marginea satului: o casă simplă în stil vechiu’ untru.
E iubitoare de lumină Când vântu 'n ramuri jalnic plânge, învălită cu şindilă, cu două camere în faţă In adevăr, transparentul nu era lăsat
Dar mai ales de flori de tei, Când verde-i numai mândrul brad, — cu balcon eşit înaintea acestor două camere, până jos, rămâsese o margine ca de o
De-aceea, unde’s tei, deplină unde te urcai pe o scară veche de peatră. palmă, pe unde se turişa o bandă lată din
înfrigurată, se ascunde,
Ajunge-a fi şi munca ei. Nu erau tocmai sus aceste odăi, dar’ ca să lumina palidă a lunii.
In stup cu ceata de surori. ajungi la fereastră pe care acum o lumina Această zare pătrundea în casă miste
li place apoi adînca pace La tainică tăctre, unde, luna, trebuia sau să te ridici pe ceva sau să rios, luminând întunerecul semiobscur al ca-
Predomnitoare ’n infinit, Visează-o iarnă câmpi cu flori... baţi cu ceva în geam. merii, şi par’că nu ştiu ce spaimă te cuprin
Pe care umblă s’o împace N. R âdulescu-N iger. Aşa chiar făcu unul din cei doi prie dea, privind înlăuntru. Era o cameră cunos
Cu ne ’ncetatu-i sbîrnăit... teni ai lui, cari se aflau acum drept la fe cută lor, totuşi somnul greu al lui Gheorghe
