Page 3 - 1931-1
P. 3

V o r o n e t u l


           La  4  kilometri  depărtare  spre  sud  de  Gura  Hu­  trată  şi  că  tot  ce  ştim  despre  metodele  de  răsboiu.
         morului,  la  capătul  micului  sat  Voroneţ,  se  înalţă,   ale  lui  Ştefan  cel  Mare  ne  dă  dreptul  să  fim  neîn­
         în  mijlocul  unui  cadru  încântător  de  dealuri  şi  de   crezători în această privinţă).
         păduri,  giuvaerul  Bucovinei  :  bisericuţa  Sf.  Gheor-   Chinuit  de  griji,  s  ar  fi  îndreptat  Vodă  spre  Vo­
         ghe  a  fostei  mănăstiri  Voroneţ.  Sunt  puţine  monu­  roneţ,  unde  trăia,  într’o  peşteră  din  împrejurimi,  si­
         mente  moldoveneşti  atât  de  interesante  ca  acest   hastrul  Daniil,  pe  care,  după  alte  legende,  Ştefan
     ^  sfânt  locaş  ;  amintirile  istorice  ce  se  leagă  de  el,   l-ar  fi  cunoscut  din  copilărie.  Daniil  era  unul  din­
         legendele  care-i  înconjoară  întemeerea,  valoarea  şi   tre  pustnicii  aceia  pe  cari  i-a  cunoscut  România  din
         vechimea  unora  din  picturile  sale,  farmecul  şi  inte­  secolul  al  XV-lea,  şi  cari,  bucurându-se,  încă  pe
         resul  cu  totul  deosebit  al  împodobirii  din  afară,   când  erau  în  viaţă,  de  un  mare  renume  de  sfinţe­
         toate  se  unesc  spre  a  atrage  asupra-i  atenţia  spe­  nie,  erau  adesea  consultaţi  în  prilejuri  deosebite  de
         cială atât a artistului cât şi a istoricului.   către  boeri  şi  chiar  de  voevozi.  Pe  Daniil  îl  găsi
           Biserica  actuală  a  fost  clădită  în  două  rânduri  :   Ştefan  rugându-se  în  peştera  sa.  Acesta,  fără  a  se
         altarul,  naosul  şi  pronaosul  au  fost  zidite  în  anul   mişca,  îi  spuse  :  „Lasă-mă  să-mi  sfârşesc  rugăciu­
         1488  de  Ştefan  cel  Mare,  iar  tinda  s  a  adăogat  în­  nea”.  Prinţul  aşteptă  afară,  evlavia  sa  fiind  mai
         spre  anul  1547  de  Mitropolitul  Grigorie  Râşca,   mare  decât  nerăbdarea.  Sihastrul  ieşind  în  sfârşit
         acelaş  care  a  dispus  zugrăveala  tuturor  pereţilor   îl  întrebă  ce  doreşte.  —  ,,M'au  învins  Turcii,  fu
        exteriori  ai  edificiului.  Dar  originea  mănăstirii  în-   răspunsul  ;  mi-au  distrus  oastea.  Mai  este  chip  să
        săş  datează  dintr’un  trecut  mai  îndepărtat.  In­  mă  bat  ?  Pot  să  sper  să-l  stârpesc  pe  năvălitor  ?  —
        scripţia  săpată  deasupra  intrării  pronaosului  spune   Taci  şi  ascultă,  spuse  Daniil.  N’auzi  nimic?  —  Ni­
         lămurit  că  Voevodul  Ştefan  a  zidit  acest  hram  în   mic  altceva  decât  vaetul  vântului.  —  Pune-ţi  picio­
         mănăstirea  Voroneţ  (v  monasteri  ot  Voronec),  şi   rul tău pe al meu.
        într’adevăr  chiar  în  anul  1471  întâlnim  numele   —  Ce  sunete  melodioase  îmi  este  dat  s’aud  deo­
        egumenului  Misail.  E  foarte  probabil  ca  mănăstirea   dată  !  —  Acestea  sunt  cântecele  îngerilor,  răspunse
        veche  să  fi  fost  zidită  destul  de  simplu,  cu  chilii  şi
        cu o biserică de lemn.                           sihastrul.  Dumnezeu  ţi-a  dăruit  un  semn.  Făgă-
           Legenda  şi-a  însuşit  întemeerea  Voroneţului,  ca   dueşte  că  vei  zidi  aci  o  biserică  sfântului  Gheorghe
        şi  pe  aceea  a  mănăstirii  Putna.  După  înfrângerea   şi  vei  avea  izbândă”.  Ştefan  urmă  sfatul  şi,  puţin
        dela  Războeni  (26  Iulie  1470)  Ştefan  cel  Mare  ar   după  aceea,  gonia  pe  Turci  cu  sula  în  coaste  până
         fi  fugit  până  la  Neamţ,  unde  mama  sa  i-ar  fi  in­  la Dunăre.
        terzis  intrarea  în  cetate  cât  timp  nu  se  va  întoarce   Mai  multe  fundaţii  ale  lui  Ştefan  cel  Mare  plu­
        învingător  (să  observăm  în  treacăt  că  autenticita­  tesc  într’o  asemenea  atmosferă  supranaturală.  Ima­
        tea  acestui  episod,  care  face  subiectul  unei  poezii   ginaţiei  populare  îi  place  ca  intervenţia  lui  Dum­
        celebre a lui Bolintineanu. nu pare deloc demons-  nezeu să fie astfel amestecată cu marile amintiri
   1   2   3   4   5   6   7   8