Page 13 - 1933-12
P. 13

CONST. MOISIL: CABINETUL NUMISMATIC AL ACADEMIEI ROMANE                      7i*


          Antichităţi.  In  privinţa  achiziţiilor  s’a  stabilit  o   netele  şi  medaliile  ce  se  emiteau  ori  se  descoperiau,
          înţelegere  între  cele  două  instituţii  care  păstrau   dar  şi  persoanele  particulare  din  toate  regiunile
          colecţiile:  Academia  Română  trimitea  Muzeului   ţării  şi  din  ţinuturile  româneşti  subjugate  se  gră­
          toate  monetele  antice  pe  care  le  achiziţiona,  iar   biră să contribuie la îmbogăţirea ei.
          Muzeul  la  rândul  lui  trimitea  Academiei  monetele   D.  A.  Sturdza  a  creiat  la  Academia  Română  şi  o
          şi medaliile româneşti ce obţinea.               bibliotecă numismatică. încă în 1877 Ş* 1878 Ioan
            Dar  cele  două  colecţii  aveau  şi  o  altă  notă  co­
          mună:  erau  nişte  colecţii  închise,  al  căror  material
          nu era pus la dispoziţia cercetătorilor sau amatorilor,
          ci  putea  fi  utilizat  numai  de  conservatorii  colecţiilor.
          De  aceea,  multă  vreme  acest  material  numismatic,
          atât  de  important  şi  de  valoros,  n’a  putut  contribui
          la  propăşirea  ştiinţei  noastre  numismatice,  decât
          în  măsura  în  care  a  fost  utilizat  de  către  D.  A.
                                            1
          Sturdza şi M. C. Sutzu pentru studiile lor ).
            Este adevărat că aceşti doi numismaţi au desvoltat
          o  activitate  ştiinţifică  destul  de  întinsă,  dar  ea  n’a
          putut  fi  continuă.  Căci  D.  A.  Sturdza  devenind
          un  mare  om  politic  şi  ocupând  în  diferite  rânduri
          demnităţile  cele  mai  înalte  în  Stat,  nu  s’a  mai
          putut  ocupa  decât  prea  puţin  de  numismatică  şi
          s’a  mulţumit  să  îmbogăţească  necontenit  colecţia
          Academiei.  Publicaţiile  sale  numismatice,  atât  de
          apreciate,  se  opresc  în  1893,  dar  achiziţiile  de
          monete  şi  medalii  pentru  colecţia  Academiei  con­
          tinuă  cu  atât  mai  mare  sârguinţă  cu  cât  autoritatea
          şi  prestigiul  său  deveniau  mai  preponderente.  Nu
          numai ministerele şi celelalte autorităţi ale Statului
                                                                             M. C. Sutzu

                                                           Ghica  dăruise  în  acest  scop  mai  multe  opere  fun­
                                                           damentale  (Mionet,  Eckel,  Cohen,  etc.).  Numărul
                                                           lor  a  fost  completat  de  Sturdza  prin  alte  lucrări  de
                                                           specialitate  şi  prin  procurarea  revistelor  mai  în­
                                                           semnate numismatice.
                                                             La  rândul  său  M.  C.  Sutzu  a  început  să  desvolte
                                                           dela  1884  o  foarte  bogată  activitate  ştiinţifică,  pu­
                                                           blicând,  mai  ales  în  revistele  străine  de  specialitate,
                                                           studii  foarte  apreciate  asupra  numismaticii  şi  me­
                                                           trologiei  antice.  Deşi  a  ocupat  şi  el  situaţii  înalte,
                                                           ca  cea  de  director  general  al  poştelor  sau  de  gu­
                                                           vernator al Băncii Naţionale, a avut timp destul

                                                           în  «Convorbiri  Literare*  din  1678;  Bibliografia  numismaticei
                                                           române  in  «Anualele  Societăţii  Academice*  tom.  XI  (1879);
                                                           Nouă descoperiri numismatice româneşti in « Analele Academiei
                                                           Române*  tom.  VIII  (1885)  şi  privirea  generală  asupra  mo-
                                                           netelor  Domnilor  moldoveni  şi  munteni  in  «Etymologicum
                                                           magnum Romaniae », cuvântul ban (III, 1893, col. 2428 urm.).
                                                             Primele  publicaţii  ale  lui  M.  C.  Sutzu  au  fost:  £talons
                            D. A. Sturdza                  ponderaux  primitifs  el  ungots  monetaires  in  «  Revista  pentru
                                                           istorie, arheologic şi filologie »II (1884); Introduction â ret ude
          se întrec să trimită pentru colecţia Academiei mo-  des  monnaies  de  ritalie  antique  în  «  Revue  Numismatique  *
                                                           din 1887 şi 1889; Nou vel Ies recherche' sur Ies origines et Ies
            ‘)  Lucrările  ce  a  mai  publicat  D.  A.  Sturdza  in  domeniul   rapports  de  quelques  poids  antiques  (idem  1895);  £tude  sur
          numismaticei  sunt:  Memoria  asapra  numismaticei  român*  in   Ies monnaies impdriales romaines (idem 1899); Poids et mon­
          «Columna  lui  Traian»  din  1877  ţi  in  «  Analele  Societăţii   naies  de  Tomis  în  «  Memoires  du  Congris  internat,  de  nu­
          Academice  » tom. X (1878); Numismatica Români, conferinţă,  mismatique > 1900.
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18